vineri, noiembrie 8, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialȘi când te gândești că Iliescu l-a înțeles cel mai bine…

Și când te gândești că Iliescu l-a înțeles cel mai bine…

De când s-a lansat în povestea asta electorală recentă, multă lume, inclusiv criticii lui, vorbeau despre el cu un anumit grad de respect. Cumva, într-o țară populată preponderent de politicieni cu grave probleme de educație si lacune culturale imense, despre Mircea Geoană - căci despre el e vorba - se discuta cu oarecare deferență. Nu neapărat că funcția de la NATO, dar venea din niște timpuri în care nu orice analfabet putea ajunge politician în România.

Sigur, trebuia să fii cel puțin naiv să îți imaginezi că o candidatură ca a lui Geoană nu va trezi interesul presei. Că era suficient ca Geoană să apară public, să declare că iubește țara până la nemurire și infinit, exact ca pe Mihaela, dragostea lui, să depună candidatura și să treacă fluierând prin campania electorală, ca și cum n-ar fi mâncat niciodată usturoi și mereu ar fi mirosit a levănțică uscată.

Iar Geoană are legături cel puțin interesante cu unii dintre cei mai toxici ticăloși care s-au născut în țara asta. Sunt fotografii care probează această teză, sunt documente, declarații, etc. Nimic mai normal decât să ajungi sub lupa jurnaliștilor de investigație în acest context! Te aștepți! Fie să iasă la lumină aspecte nu tocmai agreabile despre tine însuți, fie despre oamenii de pe lângă tine.

Și apare o investigație OCCRP care probează că un om din apropierea lui Geoană are relații cu afaceriști și personaje sulfuroase din zona Rusiei. Lumea se miră că un mare șef de la NATO are apropiați la Moscova și iese un mic scandal. Unul absolut firesc.

Cum reacționează Geoană la asta?


Ei bine, iese public și zice că unul dintre jurnaliștii din România ai rețelei OCCRP e suspectat de o tentativă de asasinat în Bulgaria, citând niște site-uri obscure din țara vecină și, prin oamenii din staff-ul de campanie, susține că nu trebuie să probeze el aceste acuzații.

E invitat, desigur, la DIGI 24. La Prelipceanu. Pe care are grijă să îl numească în mod repetat “Cosmin” și să menționeze chiar că el l-a sunat pe “Cosmin” să se auto-invite în emisiune.

I s-au adresat totuși niște întrebări destul de bune. Așa l-am văzut pe Geoană altfel decât pozează în mod normal. L-am văzut autentic. Îi tremura vocea, era isteric, aproape disperat, extrem de nervos. Exact cum arată cineva prins cu mâța în sac. A reiterat toate enormitățile din ultimele zile și a ținut să normalizeze “vizitele discrete” în Rusia.

Vorbeam astăzi cu un jurnalist, care zicea că în realitate Geoană e totuși inteligent și puternic pe strategie, tocmai pentru că e omul rușilor la NATO. Mie nu-mi pare. Nici inteligent, nici puternic pe strategie.

Căci omul puternic pe strategie vorbește încet și calm, ca să atragă atenția asupra lui și să domine discuția, forțând interlocutorul să îl asculte atent.

Când cineva e inteligent nu inventează povești despre jurnaliștii care scriu chestii reale despre el. Cineva inteligent ar fi mulțumit jurnaliștilor de investigație că se ocupă de el. Că nu e ușor să faci jurnalism de investigație. Mulți nici nu își dau seama ce efort presupune asta. Ar fi zis că rupe orice legătură cu oamenii Rusiei din propriul cerc de apropiați și că e recunoscător jurnaliștilor care au făcut dezvăluirea că l-au ajutat să discearnă. Dar nu.

Felul în care Geoană se comportă după ancheta OCCRP e fix felul în care se comporta Dragnea după ancheta cu valiza. Pe stilul: “Nu e nimic adevărat, sunt un înger, dar fac spume de draci, ca orice om care nu are nimic de ascuns!”

Nu, domnul Geoană nu e inteligent și nici puternic pe strategie. Domnul Geoană e un pesedist pur sânge. Unul care vine la pachet cu toată spoiala politicianistă învățată de la Iliescu. Căci el a educat tot ce înseamnă garda veche a pesediștilor din aceste vremuri. Și tot el l-a cunoscut pe Geoană cel mai bine. De asta a fost și primul care a avut dreptate în privința lui…

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare