Pentru mine, cifra cinci a avut întotdeauna o încărcătură simbolică. Poate pentru că echilibrul unei palme deschise stă în cele cinci degete sau, poate, pentru că al cincilea președinte al României este, în sfârșit, al valorilor, al lucidității, al viitorului. Victoria sa nu a fost doar o bifă electorală, ci o confirmare: suntem încă o țară care vrea în Uniunea Europeană, care alege democrația și care, în cele din urmă, nu se lasă cucerită de frică… sau de Rusia.
A fost doar o luptă, dar suntem pe drumul cel bun. Ne vom opri vreodată din a lupta pentru democrație? Nu! Va deveni lupta mai ușoară? Nu știu.
În timpul campaniei electorale, am scris că România este o țară fracturată ideologic, căci nu mai avem un vocabular comun pentru a discuta despre cine suntem și ce ne dorim ca societate. Nu mai avem consens asupra lucrurilor de bază: ce înseamnă democrația, cum funcționează un stat de drept, ce înseamnă drepturile omului sau rolul statului într-o economie de piață.
În acest gol de idei și valori, suspiciunea a devenit monedă de schimb, iar furia s-a infiltrat în toate conversațiile. Dezinformarea a luat locul dezbaterii, rețelele sociale au transformat dialogul în duel, iar algoritmii ne-au scos din bulele confortabile și ne-au pus față în față cu cealaltă tabără – nu pentru reconciliere, ci pentru conflict.
Și totuși, în ziua votului, ceva s-a limpezit. Nu contează ce nume s-a scandat, contează că pentru prima, dată după multă vreme, România a arătat că știe cine este și ce refuză să devină.
Dar acum ce urmează?
Să ascultăm. Să vorbim. Să explicăm. Să învățăm să dialogăm din nou. Să spargem zidurile pe care le-am clădit în ultimele luni. Să muncim pentru un viitor comun și coerent.
Și să nu uităm.
Nu avem voie să uităm cât de aproape am fost de un dezastru. La un pas de Cotroceni a fost un om care urlă în loc să argumenteze, care nu are răspunsuri, ci doar sloganuri, care nu aduce pace, ci furie. George Simion nu a câștigat, dar discursul lui, și tot ce reprezintă, e încă viu. Și periculos.
Extremismul nu dispare cu un vot. El se adaptează, se reorganizează, se reinventează.
De aceea, nu putem să lăsăm garda jos și nu putem trata momentul ca o victorie finală. Este o victorie, dar doar de etapă. Dacă vrem ca România să continue să fie o țară democratică, europeană și funcțională, va trebui să ne implicăm: nu doar la urne, ci și în școală, în comunitate, în presă, în fiecare spațiu în care se educă și se reconstruiește societatea.
Pentru că da, democrația a câștigat. Dar are nevoie de noi în fiecare zi. Altfel, cel care n-a ajuns ieri la Cotroceni ar putea ajunge mâine oriunde.
