Scopul vizitei CPT a fost evaluarea tratamentului și a condițiilor de viață ale pacienților internați în spitalele de psihiatrie. Au fost vizitate spitalele din Săpoca (ultima vizită în 2014), Pădureni-Grajduri (ultima în 2022), precum și, pentru prima dată, unitățile din Jebel și Ștei. Comitetul a verificat, totodată, modul în care România a implementat recomandările anterioare, formulate în 2022, iar concluzia este că problemele au rămas aceleași, nu s-a schimbat aproape nimic, iar progresele sunt… minime.
În opinia CPT, tratamentul unor pacienți din spitalele de psihiatrie medico-legală este neglijent și, în unele cazuri, ar putea echivala cu tratament inuman sau degradant, reprezentând o încălcare continuă a articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În spitalele din Pădureni-Grajduri, Ștei și Săpoca, CPT a primit numeroase plângeri privind agresiuni fizice comise de personalul auxiliar: palmuiri, împingeri, smulgerea părului, lovituri cu pumnii sau cu obiecte. La Ștei, Comitetul notează chiar utilizarea unei arme electrice asupra pacienților.
Deci pacienții internați în spitale de psihiatrie sunt agresați fizic de către personalul instituțiilor; acesta este modul prin care persoanele vulnerabile sunt „ajutate” de statul român. Iar această concluzie nu este nouă, ci un fapt mai mult sau mai puțin cunoscut în general, însă apare negru pe alb, în acest raport internațional, mai mare astfel decât ceea ce poate fi semnalat la nivel individual, de o persoană fizică.
În continuare, raportul menționează și o formă de neglijență cu consecințe fatale: în trei dintre cele patru spitale vizitate, opt pacienți au murit în ultimii trei ani din cauza asfixierii cu alimente. CPT constată că persoanele vulnerabile nu sunt identificate corespunzător și că nu există măsuri de prevenire pentru o alimentație sigură.
Și condițiile lasă de dorit, deși nu știu de ce ar trebui să ne surprindă acest lucru, într-o țară în care speri să nu ajungi la un spital de stat, întrucât intri cu o boală și ieși cu trei infecții. În fine, revenim la subiect:
Deși unele unități au beneficiat de lucrări de renovare, condițiile materiale rămân precare: saloane întunecate, supraaglomerare, spații lipsite de caracter terapeutic, în unele cazuri asemănătoare cu închisorile. În Pădureni-Grajduri, construcția unui nou pavilion nici nu a început, iar la momentul vizitei, cel puțin 78 dintre cei 409 pacienți erau nevoiți să împartă paturile.
De asemenea, numărul redus de angajați continuă să afecteze calitatea îngrijirii și siguranța pacienților, crescând riscul de neglijență, abuz și utilizare excesivă a măsurilor restrictive.
Raportul cuprinde și reacția autorităților române, care au descris măsurile deja implementate sau planificate: identificarea pacienților cu risc de înecare și măsuri pentru prevenirea acestor incidente; programe de formare profesională pentru personalul medical din secții; supraveghere suplimentară din partea conducerii spitalelor pentru prevenirea abuzurilor. Aceste acțiuni sunt integrate în Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 și în Planul Național de Acțiune pentru Sănătate Mintală, care vizează extinderea serviciilor comunitare.
„Drăguț” răspuns. Deși reacția autorităților notează intenții pozitive, raportul CPT indică un decalaj evident între planurile declarate și realitatea din teren, iar în timp ce vorbim, pacienții din România continuă să fie abuzați fizic și psihic fix de persoanele care ar trebui să ofere ajutorul de care au nevoie. Aceasta este realitatea anului 2025 în România, în care instituțiile internaționale semnalează că, chiar din 2014, spitalele de psihiatrie au rămas la fel sau au condiții mai rele, că progrese nu se văd, iar tratamentul inuman și/sau degradant rămâne definiția acelor spații. Ce e de făcut, statul român? Așteptăm următorul raport să aflăm aceleași lucruri sau mai grave? Aruncăm hârtiile la coș și ne prefacem că nu există aceste probleme? Sau ne tratăm cetățenii, persoanele vulnerabile, cu respect?




