Faptul că oamenii au ieșit în stradă contează. Nu pentru că o manifestație va schimba peste noapte un regim sau o decizie, ar fi mult prea multă presiune, ci pentru că marchează un moment de conștientizare. Americanii au înțeles că pot să chestioneze deciziile politice, să ceară răspunsuri și să apere ceea ce li se pare firesc: echilibrul democratic, acum amenințat de un „wanna-be dictator”. Am mai scris despre cât de mult și-ar dori Trump să fie ca Putin.
Protestul este un exercițiu civic, o formă de implicare „în treburile cetății”, dar și o reacție la sentimentul că democrația poate fi pierdută dacă nu acționezi, așa cum poți, în acest moment.
În ultimii ani, protestele s-au transformat în acțiuni prin care se exprimă nu doar opoziția, ci și identitatea civică, sunt strâns legate de felul în care oamenii trăiesc, comunică și se definesc și, totodată, rămân cele mai importante forme de participare democratică, catalizatori ai schimbării culturale și ai evoluției valorilor. Concret, sunt dovada că societatea civilă, oricât ar fi de obosită, nu tace, iar americanii, așa cum au putut în weekend, au vorbit.
Donald Trump crede că poate remodela instituțiile după bunul plac, dar și-a ales țara greșită. Oamenii încă ies în stradă, văd, semnalează, taxează și arată că democrația nu s-a pierdut.
