Un an de la anularea alegerilor prezidențiale, un an de la apariția fulminantă a fenomenului CG, un an de la intrarea în conștiința publică a conceptului de război hibrid. Înainte, războiul informațional pe care Rusia îl purta împotriva Europei nu-și făcea loc în discursurile publice și, dacă mă întrebați pe mine, nici acum nu ocupă o prioritate reală pe agenda liderilor politici. Însă cu siguranță nu exista în mentalul colectiv. Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a schimbat această paradigmă și a adus în atenția publică tacticile de manipulare și propagandă discutate deja pe larg în Europa. Am mai fi vorbit despre asta acum dacă nu ar fi fost anulat scrutinul? Nu știm și nici nu contează, căci întrebările ipotetice nu aduc un plus cunoașterii. Ne concentrăm pe ceea ce știm, pe ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, pe modul în care ne-am schimbat, ca societate și individual, după decizia fără precedent a CCR.
Parcă, încă din primul tur al alegerilor din 2024, am asistat la o scindare accentuată a societății românești. O divizare profundă, în care am adoptat cu o ușurință înfricoșătoare tacticile populiste noi versus ei. Noi, cei care credem în X, versus ei, care votează Y; noi, „soroșiștii”, versus ei, „suveraniștii”. Și, fără să vrem, am făcut treaba Rusiei. Este un subiect extrem de complex… dar războiul hibrid este, prin definiție, complex.
Mi-a plăcut cercetarea făcută pentru articolul „Manualul Kremlinului: cum manipulează istoria, dezinformează și destabilizează adversarii. Ce știm despre războiul hibrid al Rusiei împotriva Europei”. M-a ajutat să privesc în ansamblu tacticile pe care Rusia le folosește împotriva Europei, metode pe care le-am văzut repetate și la nivel național. Nu este un subiect nou; propaganda există de când lumea, dar cred că alegerile din 2024 au reprezentat un wake-up call pentru noi: să nu mai tratăm fenomenul superficial, să nu credem că e ceva abstract sau îndepărtat, ceva care „nu ne privește”. Propaganda a pătruns în tot ce ne putem imagina, de la religie la cultură, și uneori e greu de sesizat. Am tot făcut apeluri la gândire critică și la întrebări esențiale („cui folosește informația?”), însă nu le voi repeta acum.
Ce am văzut în ultimul an? Parcă violența a devenit mai evidentă. Liste cu oameni „plătiți de Soros și USAID”, un post TV care a instigat la violență, Simion afirmând că o soluție ar fi „jupuirea în piața publică”. Propaganda și violența se interconectează perfect, așa cum am scris recent: propaganda creează dușmanul (soroșiștii, imigranții), violența îl elimină (liste negre, agresiuni împotriva livratorilor străini). Pe de altă parte, violența stârnește frică, iar propaganda transformă frica în obediență. Publicul devine confuz. Publicul se mobilizează. Publicul se divizează. Și apoi produce, la rândul său, propagandă și violență.
Vulnerabilitățile persistă. Încrederea în instituții a slăbit tot mai mult. Cultura protestului pare capturată de susținătorii lui Călin Georgescu. Chiar și simbolurile naționale par confiscate: când vezi un steag în Piața Universității, te gândești automat la „suveraniști”. Oamenii încă fac greva foamei pentru „turul doi înapoi”. Zeci de persoane îl întâmpină săptămânal pe Georgescu cu icoane și muzică.
Rolul social media a fost împins în prim-plan. Am realizat că, plătind suficient, poți ajunge foarte repede în mintea oamenilor. „Marș”, „javre”, „păduchi”, „șobolani”… violența verbală din social media a luat amploare. Ura se propagă într-un ritm accelerat. În paralel, moderarea conținutului a slăbit dramatic. S-a creat un conflict în social media… și unde funcționează cel mai bine tacticile Rusiei? Într-o țară divizată, unde ura domină. Am asistat la dezumanizare. Pentru că ai nevoie să transformi presupusul dușman într-o categorie.
Rămân multe întrebări: cine l-a propulsat pe CG? Ce au făcut serviciile? Au fost complici sau incompetente? Cine a făcut parte din rețeaua lui? Cum s-a ajuns ca peste două milioane de români să-l vadă drept soluție? De ce nu am avut instrumente pentru prevenirea sau măcar contracararea strategiei?
Dar rămân și certitudini. Ca societate, am înțeles puțin mai mult despre social media. Am înțeles că, atunci când feed-ul nostru este modelat de algoritmi opaci, nu noi alegem informația, ci informația ne alege pe noi: un dezechilibru enorm de putere. Am înțeles că dezinformarea nu este o problemă de nișă, ci un instrument de război, într-un moment în care actorii ostili sunt tot mai numeroși, iar tehnologia le oferă avantaje greu de contracarat.
Am înțeles că abuzul prin imagini intime false (deepfake-uri) devine una dintre cele mai rapide forme de violență digitală din lume. Fenomenul este numit SIIA (Synthetic Intimate Image Abuse) și a scăpat total de sub control. România nu este scutită.
Am înțeles că Rusia joacă un rol central în războiul hibrid, un format care îi permite Kremlinului să destabilizeze Europa, să-și extindă influența globală și să-și urmărească ambițiile imperiale în Ucraina, subminând sprijinul internațional pentru Kiev.
Am înțeles că momente precum cele din noiembrie 2024 provoacă șoc, teamă și compasiune. Oamenii caută explicații și vinovați, distribuie informații fără să le verifice, devin vulnerabili la mesaje emoționale. Diverse grupuri folosesc tragediile pentru a-și împinge agenda, acuzând „Guvernul” și alimentând neîncrederea în instituții și în presa independentă.
Am înțeles că suntem slabi, dar și puternici. Suntem pregătiți pentru următoarele alegeri? Nu cred, însă sper că vom deveni.
