Desigur, raportul este mult mai lung și complex, însă am scos câteva aspecte cheie pe care consider că românii trebuie să le rețină când vine vorba despre războiul hibrid al Rusiei împotriva Europei. Iar primul lucru important este faptul că războiul hibrid nu este episodic, ci reprezintă o caracteristică permanentă a strategiei Rusiei. Raportul arată că războiul hibrid al Rusiei este adânc înrădăcinat în tradiția sovietică a „măsurilor active” și a fost perfecționat prin instrumente moderne: manipulare informațională, operațiuni cibernetice, sabotaj, coerciție economică și utilizarea inteligenței artificiale. Toate aceste tactici sunt aplicate sub pragul războiului deschis, tocmai pentru a evita un răspuns militar direct și pentru a exploata vulnerabilitățile societăților democratice.
Așa cum am scris în nenumărate materiale pe Investigatoria, operațiunile hibride nu mai sunt izolate sau regionale. Din ce în ce mai mult, acestea sunt coordonate pe o axă tot mai mare de puteri autoritare (Rusia, China, Iran și Coreea de Nord) fiecare contribuind cu instrumente, tactici sau tehnologii pentru a slăbi reziliența democratică din interior. În timp ce Rusia duce un război convențional în Ucraina și este angajată în alte conflicte la nivel mondial, cum ar fi în Africa, folosește și tactici hibride ca punct de sprijin împotriva alianței occidentale mai largi.
Poate ne este greu să înțelegem, întrucât trăim în democrație, însă regimurile autoritare pot diferi în ceea ce privește ideologia sau geografia, dar au în comun un interes strategic: să exploateze deschiderea democratică, să fractureze alianțele și să erodeze încrederea publicului în instituții. Rusia duce un război convențional în Ucraina, dar în paralel atacă flancul estic al NATO prin dezinformare, sabotaj și incursiuni cu drone. China își extinde influența prin platforme digitale și infrastructură critică. Iranul desfășoară operațiuni de influență prin intermediari în Europa. Coreea de Nord vizează infrastructura cibernetică occidentală.
Mai este o idee din raport pe care am extras-o și o consider relevantă: Moscova avansează acolo unde Occidentul este slăbit de propriile tensiuni interne. CEPA subliniază că Rusia nu creează, de regulă, conflicte artificiale. Ea amplifică tensiuni deja existente: polarizarea politică, inegalitățile sociale, nostalgia sovietică, neîncrederea în UE și NATO. Tocmai de aceea tacticile hibride sunt greu de contracarat, căci ele par să vină „din interior”, nu din exterior.
Războiul din Ucraina a accelerat și rafinat arsenalul hibrid al Rusiei. Atacurile cibernetice, sabotajul, manipularea economică și dezinformarea au devenit mai sofisticate și mai agresive.
Un exemplu relevant este folosirea exporturilor de cereale ca instrument de propagandă. Rusia s-a prezentat drept garant al securității alimentare pentru Sudul Global, încercând simultan să discrediteze Ucraina și Occidentul și să deturneze responsabilitatea pentru crizele alimentare.
Diferite rapoarte oferă și diferite recomandări pentru Occident. Acesta arată că simpla reziliență defensivă nu va opri războiul hibrid. Occidentul trebuie să impună costuri reale și credibile: sancțiuni țintite, contramăsuri cibernetice, expulzări diplomatice, acțiuni în justiție și destructurarea rețelelor de influență. Principiile de descurajare trebuie să abordeze credibilitatea, capacitatea și comunicarea clare, iar toate aceste măsuri trebuie să rămână ancorate în statul de drept pentru a asigura legitimitatea, unitatea aliaților și stabilitatea.
De asemenea, o coordonare reală între NATO și Uniunea Europeană este esențială. Pârghiile economice și juridice ale UE trebuie aliniate cu capacitățile militare și cibernetice ale NATO, pentru a preveni exploatarea diviziunilor dintre aliați. Mai mult, în loc să avertizeze Rusia cu privire la posibilele ramificații ale acțiunilor sale, aliații ar trebui să fie proactivi, impunând costuri coordonate și la timp pentru a face din agresiunea hibridă un pariu pierzător pentru Kremlin.
Pe scurt, apărarea împotriva amenințărilor hibride nu ține doar de securitatea națională; ci și de protejarea integrității guvernării democratice în sine. Dacă democrațiile nu reușesc să se coordoneze, adversarii lor vor continua să exploateze breșele.
Autorii au oferit și o analogie pe care o găsesc utilă: Imaginați-vă că locuiți într-un cartier cândva liniștit, unde un vecin începe să-i hărțuiască pe alții, inclusiv pe membrii familiei dumneavoastră. Inițial, locuitorii încearcă să calmeze situația. Când acest lucru eșuează, se organizează, adună dovezi și impun consecințe. Abia atunci comportamentul încetează. La fel este și cu amenințările hibride: doar un răspuns ferm și credibil, comunicat clar, va modifica calculele cost-beneficiu ale adversarilor.
Și, ca o concluzie, poate cea mai îngrijorătoare idee a raportului este aceasta: nici măcar un armistițiu în Ucraina nu ar pune capăt războiului hibrid al Rusiei, iar sabotajul, operațiunile cibernetice și campaniile de influență ar continua.
, un think tank independent de politici publice, specializat în securitate și apărare. ){kind=link}