Coordonate de lectorul universitar Roxana Pașcu, intervențiile peisagistice reunesc foști și actuali studenți într-un exercițiu complex de creativitate, sustenabilitate și colaborare interdisciplinară.
Într-un interviu acordat în exclusivitate INVESTIGATORIA, Roxana Pascu vorbește despre legătura dintre mediul academic și cel creativ, provocările transformării unor concepte artistice în amenajări reale și importanța experienței directe în spațiul public pentru formarea viitorilor peisagiști.
Carmen Dumitrescu: Cum a apărut colaborarea dintre universitate și Romanian Creative Week pentru realizarea acestor grădini conceptuale?
Roxana Pașcu: Colaborarea dintre universitate și Romanian Creative Week a apărut destul de organic, pornind tocmai de la astfel de evenimente care adună oameni cu viziuni creative comune. De altfel, chiar la evenimentul Garden Fest organizat de USV Iași am cunoscut-o pe Irina Schrotter, și am înțeles atunci cât de importantă este această punte între mediul academic și cel creativ independent. Cred că parteneriatul s-a conturat din dorința ambelor părți de a crea spații de experimentare reală, unde peisagiștii și studenții să poată aplica concepte de design și arhitectură peisagistică într-un cadru viu, nu doar teoretic. Romanian Creative Week a adus energia și vizibilitatea unui festival de anvergură, iar universitatea a oferit expertiza academică și resursele umane — împreună au creat contextul perfect pentru aceste grădini conceptuale.
C.D.: Ce înseamnă pentru studenți participarea la un eveniment de asemenea amploare?
R.P.: Pentru studenți, participarea la un eveniment de asemenea amploare înseamnă mult mai mult decât o simplă experiență extracurriculară. Este, poate, primul moment în care munca lor iese din sala de curs și ajunge în fața unui public real, avizat și exigent.
Dincolo de vizibilitate, un astfel de eveniment oferă expertilor in domeniul peisagisticii și studenților ceva extrem de prețios: conexiuni umane autentice. Interacțiunea cu designeri, arhitecți și creatori din mediul profesional real le deschide uși pe care nicio programă universitară nu le poate deschide singură. Este școala de după școală, cea care formează cu adevărat caracterul profesional.
C.D.: Cât de important este ca viitorii peisagiști să lucreze direct în spațiul public și nu doar la nivel de proiect teoretic?
R.P.: Eu cred că este esențial — și nu mă refer doar la o etapă utilă din formare, ci la o necesitate absolută. Peisagistica este, prin natura ei, o disciplină a realului. Lucrezi cu pământ, cu plante, cu lumină, cu oameni care trec pe lângă creația ta și o trăiesc zi de zi.
Lucrând direct în spațiul public, studentul înțelege că designul nu există în vid — el intră în dialog cu contextul, cu trecătorii, cu vremea, cu imperfecțiunile materialelor. Învață să adapteze, să rezolve, să ia decizii rapide. Sunt lucruri pe care nicio notă de proiect nu le poate preda.
C.D.: Care au fost cele mai mari provocări în transformarea unor concepte artistice în amenajări reale?
R.P.: Provocările au fost multiple, iar condițiile meteorologice nefavorabile au contribuit enorm la întârzierea definitivării conceptelor. Zile întregi de lucru au fost compromise sau reprogramate, materialele s-au comportat diferit, iar plantele au necesitat îngrijire suplimentară. A trebuit să ne adaptăm constant și să găsim soluții rapide.
O altă provocare a fost echilibrul între expresia artistică și funcționalitatea practică. Un concept poate fi spectaculos vizual, dar dacă nu ține cont de fluxul de vizitatori, de rezistența materialelor sau de întreținerea ulterioară, riscă să se destrame rapid. Tocmai această tensiune creativă — între ideal și posibil — ne-a format cel mai mult ca viitori profesioniști.
C.D.: În ce măsură aceste proiecte reflectă direcțiile actuale din arhitectura peisageră contemporană?
R.P.: Cred că aceste proiecte reflectă foarte bine ceea ce se întâmplă în arhitectura peisageră contemporană la nivel global — și tocmai asta le face valoroase dincolo de contextul lor local.
Mare parte din discursul actual în peisagistică gravitează în jurul a trei mari teme: sustenabilitate, relația om-natură în mediul urban și folosirea plantelor nu doar decorativ, ci ca material de design cu identitate proprie. Iar grădinile conceptuale realizate în cadrul acestui proiect ating toate aceste direcții — fie că vorbim despre alegerea speciilor, despre modul în care spațiul invită sau ghidează vizitatorul, sau despre mesajul ecologic și estetic pe care îl transmite fiecare amenajare.
Este încurajator să vezi cum fostii studenți, deveniți maeștrii acum și actoalii studenții nu lucrează în izolare față de tendințele internaționale, ci sunt conectați la ele și le traduc într-un limbaj propriu, adaptat contextului românesc. Asta, pentru mine, este un semn clar că formarea academică merge în direcția bună.
