Liderul senatorilor S.O.S. România, Nadia Cerva, a precizat că această alianţă este formată din aproximativ 30 de parlamentari neafiliaţi, membri S.O.S. România şi POT, urmând să mai adere şi alţii.
„Este o alianţă care este cumva opoziţia coaliţiei care se tot încearcă să se formeze. Eu cred că va fi aceeaşi care a fost şi până acum. Adică, vom rămâne opoziţie, vom lupta pentru România. De asta am şi numit alianţa ‘Întâi România’. Poate că părem puţini, suntem peste 30 la momentul ăsta, dar vă spun că deja îşi anunţă venirea în această alianţă şi colegii de la alte partide care au înţeles că în acele partide care nu mai luptă de mult pentru România şi pentru popor şi sunt doar interese personale nu-şi mai regăsesc locul. (…) Vrem o reformă a Justiţiei, aceasta este una dintre cele cinci mari reforme pe care le-am propus şi ni le-am propus. Ştiţi destul de bine că în ţara asta dacă nu se întâmplă multe lucruri nu se întâmplă pentru că nu există nici în momentul ăsta o lege a răspunderii magistraţilor”, a afirmat Cerva.
Viceliderul grupului parlamentar de la Senat al S.O.S. România, Dorin Silviu Petrea, a afirmat că noul grup are drept obiectiv „de a constitui acest pol suveranist, dar cu viziuni europene, nu antieuropene”, potrivit Agerpres.
El a adăugat membrii alianţei din care face parte sunt dispuşi să susţină viitorul guvern dacă acesta va lua măsuri radicale pentru dezvoltarea economiei româneşti.
„Noi am pus doar cinci reforme în acest moment pe care noi ni le dorim şi suntem dispuşi să votăm alături de viitorul guvern, indiferent de cine este făcut. Este vorba în primul rând de reforma administrativ-teritorială. Suntem pregătiţi, avem proiecte de lege în acest sens. Este obligatorie, pentru că acolo sunt cele mai mari probleme pe care astăzi le are România. O altă reformă este reforma aparatului bugetar. Şi acolo, ştiţi foarte bine, este o presiune imensă pe mediul de afaceri şi pe fiecare cetăţean al României, pe fiecare salariat.
Ne dorim, de asemenea, reforme în domeniul justiţiei, unde ştiţi câte probleme au fost în ultimii 35 de ani şi nu s-au luat nişte hotărâri clare, concise pentru salvarea cetăţenilor şi a României. Ne dorim de asemenea reforme în ceea ce priveşte educaţia, care astăzi este la pământ, şi de asemenea sistemul sanitar. Şi nu în ultimul rând, reforme şi legi şi proiecte de lege speciale pentru capitalul românesc, pentru IMM-urile noastre. Nu suntem de acord cu creşterile de taxe şi de impozite şi presiunea să vină tot pe umerii românilor, pe umerii salariaţilor şi pe umerii mediului de afaceri”, a menţionat Petrea.