Oculta are un caracter ascuns. Ea nu se vede, nu se aude, dar se simte, în primul rând, pentru că există și are interesele ei, cel mai important fiind acela de a supraviețui. În România, milioane de oameni nu se văd, nu se aud, nu-și scriu părerile pe Facebook, stau ascunși în universul lor limitat și au interesul legitim de a supraviețui. Nu-și doresc să fie ascunși, dar, cumva, așa a fost să fie…
Badea Gheorghe și tanti Rodica, care se ceartă seara cu televizorul după o zi grea de cărat lemne, sunt și ei parte dintr-un fel de ocultă. Gheorghiță cel orfan și Petrică cel care a abandonat școala că nu avea ghete sunt și ei parte din ocultă. Se crede în existența lor, dar puțini i-au văzut de aproape.
România profundă e un fel de ocultă, cu specificități pe care mulți doar le intuiesc. În România profundă, există un anumit tip de furie.
Oamenii aceștia, despre care știm că există, dar care nu ne-au interesat niciodată destul ca să-i întrebăm ce mai fac, sunt destul de supărați. Și pe bună dreptate. Au acumulat furie. Una firească. Singurele momente în care ei contează sunt exclusiv cele în care e nevoie de votul lor. În perioadele dintre alegeri, nimeni nu-i întreabă nimic. Se simt și ei ascunși și secreți, deși asta nu-i flatează prea tare. Dimpotrivă, îi scoate din sărite. Dar țin furia aceea în ei și speră…
Tot sperând, ei văd într-o zi la televizor o avocată din Iași care strigă într-un discurs ceea ce simt ei. Li se spune că sunt puternici și încep să creadă asta. Li se spune că guvernul ia decizii proaste și ei simt asta. Dar faptul că cineva o spune isteric de la o tribună schimbă puțin parametrii. Isteria aceea, descărcarea aceea este, pentru mulți dintre ei, expresia propriei lor furii. Și chiar dacă nu tot discursul li se pare valabil, tonul acela isteric face ca vorbele să aibă toate sens. În plus, se strigă mult numele lui Dumnezeu… Cine vorbește în numele Domnului nu poate fi rău intenționat, nu? Acum Diana Șoșoacă e senator AUR…
Apoi au văzut un tânăr care se filma singur când intra cu forța în sediile televiziunilor, încercând să plaseze un comunicat de presă. Îl chema Simion și acum e lider AUR.
La fel s-au simțit și când au ascultat vocea lui Cumpănașu. Isteria aia era, pentru ei, o descărcare a propriei lor furii că trăiesc într-o lume în care propriile lor copile ar fi putut fi luate cu o mașină și arse într-un cazan. Discursul furios părea legitim, intențiile personajului contau mai puțin. Cumpănașu e acum un foarte bogat oengist, cercetat pentru fraude din bani europeni.
La fel de apreciată a fost și o anumită videochatistă, care se criza în online, după cum apreciat e orice isteric care apare în piața publică și urcă la tribună pentru a defula.
Oculta asta care contează din când în când are nevoie să-și audă strigate durerile. Și cum ea nu poate, apreciază pe oricine are tupeul să urce la tribună.
S-a acumulat multă frustrare în poporul acesta învățat să tacă din bun simț. Iar asta e rampa de lansare a oricărui ticălos dispus sa facă un pic de circ în numele durerilor comune. Așa devine extremismul cartea câștigătoare: conjurația istericilor profită de durerea ocultei tăcute pentru a câștiga putere. Și puterea devine astfel mai periculoasă decât oricând în istoria recentă.
Iar într-o țară în care mii de bolnavi psihic umblă liberi fără tratament, conjurația istericilor nu face altceva decât să dea nebuniei o nuanță de firesc. Și, normalizând boala, ne îndepărtează pe toți de evoluția sănătoasă la care cumva eram îndreptățiți să sperăm…
