vineri, aprilie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneUn spital din județul Brașov se redeschide cu bani din donații

Un spital din județul Brașov se redeschide cu bani din donații

Într-o perioadă în care unitățile spitalicești și-au depășit, din toate punctele de vedere, limitele, în județul Brașov un spital orășenesc se redeschide cu bani din donațiile strânse de un primar.

Sună cel puțin ciudat faptul că a fost nevoie de donații din partea populației pentru punerea în funcțiune a unui spital, dar și că în procesul acesta, de colectare a fondurilor, a fost implicat un factor al autorității publice, și anume primarul localității Victoria, Camelia Bertea.

Cu toate acestea, se pare că a fost singura soluție identificată la nivel local. În acest sens, redeschiderea oficială a Spitalului Orășenesc din Victoria va avea loc joi. Sunt 10 ani de când această unitate spitalicească a fost închisă prin hotărâre de guvern, dar având în vedere situația pandemică și nevoia de spitale, efortul a fost uriaș.

Potrivit invitației la eveniment, redeschiderea spitalului este posibilă datorită eforturilor primarului USR Camelia Bertea, care a reușit să adune 90 000 de euro din donații făcute de localnici și de românii din diaspora și să mobilizeze comunitatea locală în diferite proiecte de voluntariat.

Spitalul își va desfășura activitatea în subordinea Consiliului Local, Primăria și Consiliul Local alocând 152 000 euro pentru investiții și funcționare.

Aproximativ 20 000 de oameni din Victoria și din zonele limitrofe vor avea acum un spital unde să se trateze, cel mai apropiat spital fiind în prezent la mai bine de 30 de kilometri distanță.

 

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare