În căutarea patrimoniului pierdut: clădiri istorice, cumpărate de Ungaria, rămân cu lacătul pe poartă…

În căutarea patrimoniului pierdut: clădiri istorice, cumpărate de Ungaria, rămân cu lacătul pe poartă…

Obiectivul declarat al acestei entități a statului maghiar, Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, controlată de Magyar Nemzeti Vagyonkezelo ZRT, Corporația Națională de Management a Activelor, este de a conserva și dezvolta în beneficiul Ungariei activele tangibile și intangibile ale patrimoniului național de la peste 450 de companii și până la monumentele de patrimoniu și opere de artă. Un astfel de element de patrimoniu maghiar a fost considerat și imobilul Hotelului “Dacia” din Satu Mare, căruia noul proprietar, statul maghiar, vrea să-i redea strălucirea de altădată”.

Par cuvintele unui demnitar al Ungariei, nu-i așa? Doar că nu sunt… Ele fac parte dintr-o declarație de presă a deputatului Daniel Olteanu, din partea grupului parlamentar PNL, în care omul politic român laudă inițiativa Ungariei de a cumpăra patrimoniu cultural din România, de vreme ce România privește patrimoniul cultural ca pe o piatră de moară.

Deputatul cerea chiar anul acesta Guvernului României să demareze de urgență o evaluare a monumentelor naționale de patrimoniu aflate în degradare și oferite statului român spre vânzare, și, în lipsa unor soluții proprii, “să se inspire din exemplul Ungariei”.

Arta de a rămâne indiferent

Statul român nu-și neagă în niciun fel indiferența în fața acestui fenomen despre care am relatat  în episoadele precedente ale investigației noastre, deși, în realitate, cumpărarea de patrimoniu cultural de către un alt stat n-ar trebui să fie chiar un gând confortabil pentru autoritățile statului român.

INVESTIGATORIA a pus această întrebare Ministerului Culturii, care, foarte relaxat, ne-a citat niște norme, fără a manifesta niciun fel de îngrijorare cu privire la faptul că, deși ar putea, statul român nu face mai mult pentru a proteja, până la urmă, un patrimoniu aflat pe teritoriul său, indiferent ce amintiri trezește el vecinilor.

Toate intențiile de vânzare pentru imobilele monumente istorice grupă valorică A, vor fi înaintate Ministerului Culturii împreună cu documentația aferentă și propunerea de răspuns din partea serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii, care va cuprinde recomandarea motivată privind exercitarea sau neexercitarea dreptului de preemţiune, iar în cazul monumentelor istorice grupă valorică B, răspunsul privind exercitarea sau neexercitarea dreptului de preemțiune se emite de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. Totodată, menționăm faptul că, în cazul în care Ministerul Culturii sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii nu îşi exercită dreptul de preemţiune în condițiile art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, acest drept se transferă autorităţilor publice locale.”

E o formulare pe care o vom regăsi în foarte multe renunțări la dreptul de preemțiune, semnate de autoritățile locale.

Ce am aflat de aici? Practic, nimic… Doar că întâietatea la cumpărarea unor imobile de patrimoniu o are, teoretic, statul român, fie prin ministerul de resort, fie prin autoritățile locale. De ce această întâietate nu este valorificată nu dorește să ne explice nimeni.

Citește și: EXCLUSIV! Ungaria cumpără clădiri-simbol din România, prin firme specializate

Așa că mergem mai departe pe cont propriu pentru dezlegarea acestei enigme.

Mitul lui “Bine că fac alții!”

Și vom porni chiar de la această retorică, pe care o au și parlamentarii, și autoritățile, și populația cu privire la subiect: “Dacă nu face nimeni nimic cu patrimoniul, e bine totuși că se ocupă cineva, chiar dacă vorbim de un alt stat”.

Am mers, astfel, la Satu Mare pentru a înțelege întreaga poveste din jurul Hotelului Dacia, cumpărat de Manevi ZRT direct de la proprietari cu suma de 4 milioane de euro.

Hotelul Dacia este situat în centrul municipiului Satu Mare, o clădire impozantă, care obișnuia să fie un simbol al locului. Monument istoric de categoria A1, hotelul se află în Piața Libertății. Potrivit datelor istorice, hotelul a fost construit la începutul secolului XX, în stilul New Secession.

Hotelul „Dacia”, fost Pannonia, din Satu Mare

La momentul acela, clădirea era considerată una dintre cele mai frumoase din regiune, proiectul clădirii, care pe vremea aceea se numea “Pannonia”, câștigând marele premiu la Expoziția Universală de la Paris în anul 1901.

În 1948, hotelul a fost naționalizat de statul român și a devenit Hotelul Dacia. Privatizarea a venit în 1995, formula fiind destul de stranie, pentru că el a devenit proprietatea foștilor angajați ai hotelului, constituiți în cadrul Societății DACIA SA. După mai bine de un deceniu, pachetul majoritar a fost cumpărat afaceristul Vasile Țântaș, care își propusese să-l transforme într-un hotel de cinci stele. N-a fost să fie, pentru că a venit criza, așa că în următorul deceniu clădirea a rămas în paragină.

Așa a apărut, în ipostaza salvatorului, compania maghiară MANEVI ZRT, care în 2018 a cumpărat Hotelul Dacia.

Potrivit deputatului Daniel Florian-Ghiță, “în cumpărarea Hotelului Dacia este implicat și milionarul ungur Tamas Leisztinger, un apropiat al premierului Viktor Orban, care a anunțat că vrea să investească pentru reabilitarea acestuia și să-i redea vechea denumire, Pannonia. (…) La Satu Mare se vorbește chiar de o complicitate a autorităților locale cu cumpărătorul din Ungaria, având în vedere că funcțiile de primar al Municipiului Satu Mare și de președinte al Consiliului Județean Satu Mare sunt deținute de UDMR, formațiune care deține majoritatea în consiliul local și județean.

Ca să recapitulăm, înainte de a merge mai departe, știm că Manevi ZRT a fost înființată în 1997 în Ungaria și are un capital social de 102 000 000 forinți. La începutul anului 2021, compania avea 16 angajați specializați în tranzacții imobiliare.

Manevi ZRT face parte din portofoliul Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt, controlată în totalitate de Guvernul de la Budapesta, pentru că în anul 2018 a fost transferată sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei din subordinea Agenției Arhivelor Statului și că face parte dintr-un plan mai mare al administrației Orban.

Care e planul? Așa cum am arătat și în episodul precedent al investigației, guvernul ungar urmărește consolidarea unei fundații care să conserve clădirile istorice cu semnificație pentru Ungaria, fiind vizată nu doar România, ci și Slovacia, Croația sau Slovenia. Este vorba despre Fundația pentru conservarea patrimoniului construit din Europa Centrală, iar cele două companii care au rolul de a sprijini acest demers guvernamental și de a-l pune în practică sunt Manevi ZRT și Comitatus-Energia Beruházási.

Dincolo de teorie, însă, lucrurile nu stau chiar așa cum sunt prezentate… ba dimpotrivă! Interesele politice par a fi fundamentale în poveste, banii au importanța lor, iar patrimoniul acesta „recuperat” de administrația Orban pare să fie mai curând o punere la adăpost a unor active sub cupola unei fundații, însă reabilitarea clădirilor despre care vorbim se lasă așteptată cu anii. Și atunci nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva scopul n-ar fi facerea de bine, ci dimpotrivă?

Cumpărarea s-a făcut, reabilitarea… mai așteaptă

Revenim la Satu Mare, în fața Hotelului Dacia. Vedem o prelată pe ziduri, pe care e desenată o imagine viitoare a clădirii reabilitate. Dar reabilitarea stagnează de la sfârșitul anului 2017, de când edificiul-simbol a intrat în posesia firmei din Ungaria. Trecătorii pe care i-am întrebat despre situație spun dezamăgiți că “an de an se fac știri că se reabilitează, dar în afară de intenția strigată prin presă, nu e nimic, n-au curățat nici măcar mizeria”.

Hotelul Dacia, foto de: Mica Svab

Din ce am putut observa în spatele prelatei, cuvintele lor se susțin pe argumente. Zona are și un miros specific de vechi și igrasie, iar de ceva vreme nu se vede mișcare acolo.

Împrejurimile Hotelului „Dacia”

Părerile sunt, totuși, împărțite. Nu toată lumea crede că achiziția acestei clădiri de către o companie legată ombilical de statul maghiar e o problemă, chiar dacă reabilitarea promisă se lasă așteptată cu anii.

Un locuitor al orașului ne-a spus că nu simte niciun fel de apăsare la gândul că un simbol arhitectural al orașului a ajuns în proprietatea unei companii a statului ungar, ba chiar crede că reabilitarea se va întâmpla, în ciuda faptului că semnele din ultimii ani n-au fost tocmai optimiste. Din spusele lui, singurele lucruri care s-au făcut de la finalul anului 2017 și până acum au fost mici cârpeli, precum astuparea găurilor din acoperiș, acoperirea clădirii cu acea prelată și s-au refăcut placajele de la intrare.

Mă bucur c-au luat-o ăștia, că vechiul proprietar a nenorocit și hotelul Dacia, și ștrandul. Da, hotelul era simbolul arhitectural al orașului, dar, din partea mea, să cumpere tot orașul! Că unde au finanțat, s-a făcut mișto și nu mă ajută cu absolut nimic Bucureștiul. Eu mereu am zis că capitala mea e la Viena, Budapesta, Praga, Varșovia etc. Și majoritatea gândesc așa...”

În ciuda acestor opinii diverse ale locuitorilor din zonă, un lucru e, totuși, cert: Manevi ZRT nu a finalizat reabilitarea promisă în momentul cumpărării. De fapt, nu pare s-o fi început vreodată.

Și, drept penalitate pentru aceste amânări constante, Primăria Satu Mare a decis în vara anului 2020 să aplice companiei maghiare o sancțiune semnificativă. Și anume majorararea cu 500% a impozitului datorat către bugetul local.

Ruine în proiect

Pașii ni se îndreaptă de data aceasta spre Baia Mare. În centrul istoric al orașului reușim să identificăm una dintre cele mai vechi clădiri ale orașului, una pe care compania ungară Manevi ZRT a pus-o pe harta achizițiilor sale interesante din România.

Casa Teleki din Baia Mare. Foto de: Mica Svab

Casa Teleki a fost cumpărată pe vremea când era un banal imobil, împreună cu terenul, de seniorul Telki Imre, care a și transformat-o în edificiul de care ruina de astăzi amintește, totuși. La primul etaj al cădirii există un șir de 10 ferestre orientate către piață, portalul boltit permitea accesul trăsurilor, iar clădirea oferea un cadru elegant și confortabil oaspeților seniorului. Potrivit unor informații publice, printre oaspeții Casei Teleki s-a numărat și Teleki Blanka, renumita luptătoare pentru emanciparea culturală a femeilor.

Casa Teleki. Foto: Mica Svab

După naționalizare, casa nu a mai servit oaspeți de seamă, devenind mai curând un loc propice pentru derularea unor activități culturale, multe dintre ele dedicate comunității maghiare din zonă. De-a lungul vremii a fost sediu pentru Teatrul de Păpuși, pentru Școala Populară de Arte, iar parterul a adăpostit restaurante.  Apoi, clădirea n-a fost deloc folosită și a devenit, treptat, o nouă ruină pe lista lungă a ruinelor de patrimoniu ale României.

Clădirile care compun Casa Teleki arată deplorabil și ele. Deși acoperite cu același tip de prelată ca și cea de la Satu Mare, aici se vede degradarea ceva mai bine. Până și plăcuța care indică faptul că imobilul este o clădire istorică, de patrimoniu, este ruginită și atârnă în dreptul uneia dintre intrări. Zidurile sunt sparte, căzute sub greutatea anilor, porțile sunt pline de rugină, mizeria se adună prin cotloane și aspectul general e unul deprimant.

Vorbim, în fapt, despre două imobile, situate la nr 8 și 9 de pe strada Piața Libertății din centrul istoric al orașului Baia Mare.

Să le luăm pe rând: imobilul situat la nr. 8 este alcătuit din teren în suprafață de 302 mp
conform extrasului de Carte Funciară nr.124936 Baia Mare, nr. cadastral 124936, și construcții spații de alimentație  publică, spatii comerciale, birouri, cu suprafață construită la sol de 277 mp nr. cadastral 124936 -C1,  cu regim de înălțime de S+P, și teren în suprafață de 180 mp, conform extras CF nr.124937  Baia Mare, nr. cadastral 124937, și casa cu suprafața construită la sol de 141 mp, regim de înălțime parter, CF nr.124937 Baia Mare, nr. cadastral 124937 – C1.

Acest imobil a fost cumpărat în anul 2017 de către SC GLOBAL EDUCATION CENTER SRL potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub  nr.6568/03.11.2017 de notar public Stoica Ioan Alin.

Imobilul este monument istoric și are codul MM-II-m-B-04453 conform Listei Monumentelor istorice din anul 2015. În imobil funcționează și o agenție a unei instituții bancare,  ce are contract de închiriere pe o perioada de 5 ani începând cu data de 13.12.2017 pentru o suprafață de 70,00 mp.

Ministerul Culturii nu și-a exercitat dreptul de preemțiune asupra imobilului, în condițiile în care pe data de 4 martie 2021, SC GLOBAL EDUCATION CENTER SRL anunța că intenționează să vândă imobilul cu prețul de 585.000 euro.

Tot în luna martie a acestui an, Consiliul local Baia Mare aproba proiectul de hotărâre prin care renunța la dreptul de preemțiune asupra imobilului în cauză. De ce? Pentru că “urmare a analizării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6568/03.11.2017 și a consultării arhivei municipiului se constată că nu a fost parcursă procedura de exercitare a dreptului de preemțiune și în actul de înstrăinare nu s-a menționat regimul de monument istoric al imobilului, conform prevederilor Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – Republicată.

Asta înseamnă că, dacă Municipiul Baia Mare și-ar fi exercitat dreptul de preemțiune și achiziție a imobilului, în vreme ce contractul de vânzare-cumpărare nu respectă prevederile legale, ar fi expus autoritatea locală riscului ca actele subsecvente să fie lovite de nulitate absolută. Așa că nici autoritatea locală n-a dorit să se complice.

Imobilul de la numărul 9 al Casei Teleki se află în aria protejată a rezervației de arhitectură „Centru istoric al Municipiului Baia Mare (Orașul medieval Rivulus Dominarum)” având codul MM-II-m-B-04454 în lista monumentelor istorice din anul 2015.

Acesta se află în proprietatea familiei Iederan din anul 2014. Imobilul este alcătuit din teren în suprafață de 1198 mp și casă cu suprafață  construită de 577 mp, înscris în C.F 106918, nr cadastral 106918, respectiv 106918 –C1.

Nici asupra acestui imobil, Ministerul Culturii nu a dorit să-și exercite dreptul de preemțiune. O atitudine similară a avut și Consiliul Județean Maramureș, care, prin hotărârea cu numărul 28 din 26 februarie 2021 a decis neexercitarea dreptului de preemțiune asupra imobilului Casei Teleki de la numărul 9.

Ciudat, dar tot în luna martie a acestui an, familia Iederan anunță municipiul Baia Mare cu privire la faptul că intenționează să vândă imobilul la prețul de 1.015.000 euro.
În aceeași lună, Consiliul local Baia Mare decide că nu vrea nici el să-și exercite dreptul de preemțiune asupra imobilului de patrimoniu, motivând decizia astfel:

Având în vedere că în acest imobil nu se pot desfășura activități specifice ale autorității
publice locale, acesta necesitând ample lucrări de reabilitate și modernizare, nu consider
necesară achiziția acestui imobil, drept urmare, Municipiul Baia Mare nu își exercită dreptul
de preemțiune asupra imobilul descris mai sus
.”

L-am întrebat pe viceprimarul muncipiului Baia Mare, Pap Zsolt, de ce a votat neercitarea dreptului de preemțiune în cazul Casei Teleki. Răspunsul lui a fost șocant: deși admite că această casă are valoare istorică și simbolică pentru oraș, ea nu se află în “top3” clădiri relevante pentru istoria locală:

Eu nu pot să vorbesc în numele celorlați colegi, eu pot să vorbesc în numele meu. În numele votului meu. În momentul în care noi avem clădiri care trebuie să fie reabilitate și sunt deja în posesia noastră, nu putem investi sume atât de mari pentru reabilitarea tuturor clădirilor de patrimoniu din municipiu, nu cred că în condițiile astea ar trebui să prioritizăm achiziționarea unor alte imobile până în momentul  în care noi nu ne-am descurcat cu reabilitarea acelora pe care le avem deja în patrimoniu. Din punctul meu de vedere, pentru asta am votat. Eu nu pot să-mi doresc cinci imobile și să n-am bani să reabilitez niciunul. Da, Casa Teleki are o valoare locală, cum au aproape toate clădirile din Centrul Vechi, dar nu pot să spun că e în top 3 clădiri ca și valoare.  ”, a declarat Pap Zsolt pentru INVESTIGATORIA.

Cele două imobile care compun Casa Teleki au fost puse în vânzare de proprietarii lor (o familie și o firmă) în luna martie a acestui an și ajung și ele în posesia statului maghiar, fiind parte a portofoliului de proiecte ale companiei Manevi ZRT. Autoritățile locale spun, însă, că nu știu ce s-a întâmplat cu clădirea. Și este cazul aceluiași viceprimar Pap Zsolt, care ne-a spus că, dacă ar vrea să afle ce s-a întâmplat cu clădirea de paptrimoiu, ar ști. Dar nu a vrut.

Din moment ce nu l-am cumpărat noi, noi am votat neexercitarea dreptului de preemțiune, în mod normal, nici nu mai intră în atribuțiunile mele, nici de consilier, nici de viceprimar, să mă uit ce s-a mai întâmplat cu această clădire, sincer. Mă gândesc că a fost vândut, din moment ce noi nu ne-am exercitat dreptul de preemțiune.”, a punctat viceprimarul din Baia Mare.

Observăm, în consecință, un pattern și o rețea. Se lucrează în liniște și fără prea multe controverse nici măcar pe plan local, iar la nivel central, lucrurile astea par a nu se vedea. Deși ele se cunosc, numai că la mijloc sunt interese politice și economice, care exced dorința statului român de a conserva patrimoniul istoric și cultural, atât cât a mai rămas el.

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.