joi, martie 28, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneAnchetă DNA la Spitalul Județean din Piatra Neamț: achiziții aranjate și dotări...

Anchetă DNA la Spitalul Județean din Piatra Neamț: achiziții aranjate și dotări supraevaluate

Spitalul din Piatra Neamț e legat în memoria colectivă de incendiul petrecut acolo în luna noiembrie a anului trecut. Procurorii DNA au început, însă, o anchetă, din care rezultă că neregulile care se petreceau acolo sunt mult mai ample și ele vizează achiziții aranjate cu firme de casă și dotări la prețuri uriașe, mult peste valoarea de pe piața liberă.

Procurorii DNA au transmis astăzi faptul că au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Județean din Piatra Neamț și a Oanei Murariu, șef al Serviciului de achiziții din cadrul aceleiași unități medicale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Vorbim despre refacerea secției de pediatrie a spitalului, realizată împreună cu o firmă privată, în beneficiul căreia s-a aranjat efectiv procedura de achiziție. Iar achizițiile au fost, evident, în detrimentul pacienților și bugetului public, pentru că dotările cumpărate aveau prețuri mult peste cele valabile pe piața liberă.

În dosar este, de asemenea, implicat administratorul respectivei societăți comerciale, tot în calitate de inculpat. Infracțiunile cercetate sunt, însă, destul de vechi, toată povestea având loc în cursul anului 2015.

Potrivit procurorilor, fostul manager și șefa serviciului de achiziții din cadrul unității spitalicești și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege în legătură cu desfășurarea unei proceduri de achiziție publică ce a vizat „Reabilitarea și modernizarea secției pediatrie din cadrul SJU Piatra Neamț”. Contractul respectiv a fost atribuit unei asocieri de firme din care făcea parte și societatea omului de afaceri, anchetat în speță.

Managerul spitalului, Ioan lazăr ar fi dispus întocmirea documentației premergătoare de avizare a lucrărilor de intervenție și organizarea procedurii de achiziție publică prin procedura cererii de oferte, după ce omul de afaceri i-ar fi pus la dispoziție lista de dotări medicale și nemedicale și prețurile acestora. S-ar fi urmărit, pe de o parte, estimarea unei valori nejustificate a achiziției și, pe de altă parte, participarea la procedură a unui singur ofertant.

Împreună cu șefa serviciului de achiziții, Lazăr ar fi întocmit și avizat nota justificativă prin care a fost stabilită valoarea estimată a contractului de achiziție publică la suma de 11.858.855 lei (fără TVA), cunoscând că estimarea supraevaluată a dotărilor medicale și nemedicale a fost realizată de omul de afaceri menționat mai sus (5.014.294 lei – echivalentul a 1.129.727 euro – care reprezenta aproximativ 42% din valoarea contractului).

De asemenea, cei doi ar fi întocmit documentația de atribuire a contractului și răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în privința specificațiilor tehnice în cursul procedurii, tot cu ajutorul omului de afaceri, pentru a restricționa accesul altor operatori economici la procedură.

Lucrările aferente respectivului proiect nu au fost finalizate nici până în zilele noastre, însă echipamentele ce au făcut obiectul contractului încheiat de Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț cu asocierea respectivă au fost livrate și achitate în perioada decembrie 2015 – decembrie 2017.  De pildă, unul dintre acele echipamente, un aparat Roentgen care nici măcar nu corespundea cu cel ofertat, livrat la data de 21 decembrie 2015, a stat un an în holul principal al spitalului și încă un an în clădirea centralei termice, ulterior fiind făcute demersuri pentru utilizarea acestuia în cadrul altei secții, începând cu data de 04 decembrie 2018.

Prejudiciul cauzat spitalului este estimat la 2.531.421 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru asocierea respectivă. Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a precizat că se constituie parte civilă în cauză.

 

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

5 COMENTARII

  1. […] Anchetă DNA la Spitalul Județean din Piatra Neamț: achiziții aranjate și dotări supraevaluate. Spitalul din Piatra Neamț e legat în memoria colectivă de incendiul petrecut acolo în luna noiembrie a anului trecut. Procurorii DNA au început, însă, o anchetă, din care rezultă că neregulile care se petreceau acolo sunt mult mai ample și ele vizează achiziții aranjate cu firme de casă și dotări la prețuri uriașe, mult peste valoarea de pe piața liberă.Procurorii DNA au transmis astăzi faptul că au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Județean din Piatra Neamț și a Oanei Murariu, șef al Serviciului de achiziții din cadrul aceleiași unități medicale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.Vorbim despre refacerea secției de pediatrie a spitalului, realizată împreună cu o firmă privată, în beneficiul căreia s-a aranjat efectiv procedura de achiziție. Iar achizițiile au fost, evident, în detrimentul pacienților și bugetului public, pentru că dotările cumpărate aveau prețuri mult peste cele valabile pe piața liberă, scrie Investigatoria. […]

  2. […] Anchetă DNA la Spitalul Județean din Piatra Neamț: achiziții aranjate și dotări supraevaluate. Spitalul din Piatra Neamț e legat în memoria colectivă de incendiul petrecut acolo în luna noiembrie a anului trecut. Procurorii DNA au început, însă, o anchetă, din care rezultă că neregulile care se petreceau acolo sunt mult mai ample și ele vizează achiziții aranjate cu firme de casă și dotări la prețuri uriașe, mult peste valoarea de pe piața liberă. Procurorii DNA au transmis astăzi faptul că au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Județean din Piatra Neamț și a Oanei Murariu, șef al Serviciului de achiziții din cadrul aceleiași unități medicale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Vorbim despre refacerea secției de pediatrie a spitalului, realizată împreună cu o firmă privată, în beneficiul căreia s-a aranjat efectiv procedura de achiziție. Iar achizițiile au fost, evident, în detrimentul pacienților și bugetului public, pentru că dotările cumpărate aveau prețuri mult peste cele valabile pe piața liberă, scrie Investigatoria. […]

  3. Felicitări pentru tot ce faceți si pentru că mai există jurnaliști adevarati prin sleahta asta de impostori. Am si eu cătiva preferati în care mai cred. Printre ei sunteti si voi.

  4. […] Anchetă DNA la Spitalul Județean din Piatra Neamț: achiziții aranjate și dotări supraevaluate. Spitalul din Piatra Neamț e legat în memoria colectivă de incendiul petrecut acolo în luna noiembrie a anului trecut. Procurorii DNA au început, însă, o anchetă, din care rezultă că neregulile care se petreceau acolo sunt mult mai ample și ele vizează achiziții aranjate cu firme de casă și dotări la prețuri uriașe, mult peste valoarea de pe piața liberă. Procurorii DNA au transmis astăzi faptul că au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Județean din Piatra Neamț și a Oanei Murariu, șef al Serviciului de achiziții din cadrul aceleiași unități medicale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Vorbim despre refacerea secției de pediatrie a spitalului, realizată împreună cu o firmă privată, în beneficiul căreia s-a aranjat efectiv procedura de achiziție. Iar achizițiile au fost, evident, în detrimentul pacienților și bugetului public, pentru că dotările cumpărate aveau prețuri mult peste cele valabile pe piața liberă, scrie Investigatoria. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare