joi, martie 28, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePROCES CÂȘTIGAT: Se opresc tăierile ilegale de pe Valea Prahovei

PROCES CÂȘTIGAT: Se opresc tăierile ilegale de pe Valea Prahovei

Organizația de mediu Agent Green a punctat o nouă victorie în instanță, salvând cu această ocazie de la tăiere pădurile Bucegilor de pe Valea Prahovei. Exploatările din zonă se făceau ilegal, de vreme ce firma care efectua tăierile avea autorizația expirată.

Tribunalul București a decis pe 23 decembrie că firma MIGAB FOREST S.R.L nu poate continua exploatările forestiere în zonă, procesul desfășurându-se în regim de urgență.

Respinge ca vădit neîntemeiate excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, excepţia lipsei personalităţii juridice a Ocolului Silvic Azuga, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia rămânerii fără obiect a solicitării de anulare a autorizaţiei de mediu, invocate de pârâta MIGAB FOREST S.R.L. prin întâmpinare. Admite cererea de suspendare a executării autorizaţiei de exploatare nr. A21000010008/23.03.2021, emise de Ocolul Silvic Azuga, formulată de reclamanta Asociația Agent Green,  în contradictoriu cu pârâţii Ocolul Silvic Azuga şi MIGAB FOREST S.R.L. Suspendă executarea autorizaţiei de exploatare nr.A21000010008/23.03.2021, emise de Ocolul Silvic Azuga. Executorie de drept.„, se arată în minuta instanței.

Lupta pentru salvarea pădurilor seculare în Parcul Național Bucegi durează deja de luni bune, organizația de mediu Agent Green atrăgând atenția asupra faptului că în zonă se efectuează tăieri ilegale. Procesul s-a derulat în regim de urgență, organizația chemând în instanță atât Ocolul Silvic Azuga, cât și ROMSILVA și MIGAB FOREST.

Ilegalitățile petrecute în zonă sunt dintre cele mai evidente, așa că ele au ajuns și pe masa DNA și OLAF, unde se fac anchete pe tema felului în care pădurile seculare din Valea Cerbului sunt distruse în mod deliberat. Agent Green susține că exploatările din zonă au continuat, în ciuda faptului că, potrivit SUMAL, autorizația companiei exploatatoare era expirată de la 30 aprilie. Se pare că Parcul Natural nu are plan de management aprobat, iar Romsilva ar fi schimbat ilegal limita Inspire a rezervației naturale Abriptul Prahovean pentru a favoriza exploatarea acestor păduri seculare.

Pe 24 mai, Agent Green a protestat pentru a atrage atenția asupra ilegalităților din Valea Prahovei, iar ROMSILVA a publicat, ca ripostă, o filmare din care reieșea faptul că pădurea e intactă. Organizația de mediu, însă, a revenit cu filmări care arătau cum utilajele firmei de exploatare realizau drumuri forestiere

„Mai bine de 5000 de metri cubi erau planificați a fi extrași din Valea Cerbului. Valea Cerbului este principala cale turistică de acces către vârful Omu și are cvadruplă protecție națională și internațională: parc natural, sit Natura 2000, Rezervație Naturală (Abruptul Prahovean) și păduri virgine cartate în inventarul PIN MATRA din anul 2004, protejate prin ordine ale ministerului mediului din 2012 și din 2016. În anul 2018, noul inventar Primofaro a cuprins aceste păduri drept potențial primare și seculare.”, susține organizația de mediu.

Ulterior, firma MIGAB FOREST transforma arborii seculari în parchet și plăci MDF la fabrica turcească Yldiz Entegre de lângă Pitești, precum și în tamburi și bobine la fabrica MarMob de lângă Rădăuți, județul Suceava. În acest sens, Agent Green solicită acestor companii să refuze lemnul provenit din Bucegi, în virtutea principiului responsabilității sociale.

Pe hârtie, România stă bine la capitolul arii protejate. 23% din suprafața țării este acoperită, declarativ, cu astfel de zone. În realitate, doar 1% este strict protejată. Adică mai nimic, în vreme ce paradisul devine un loc odios unde nu mai ai de ce să revii. În Bucegi au protejat strict eminamente golurile alpine și prea puțin din păduri. Valea Cerbului și toate văile cu trasee turistice, cu rol de protecție a biodiversității, a surselor de apă, a așezărilor omenești și a infrastructurii ar trebui să devină strict protejate”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Decizia Tribunalului București salvează pentru moment aceste păduri. Ea nu este, totuși, definitivă, cei reclamați având 5 zile la dispoziție pentru a face recurs.

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare