ÎN DIALOG CU EMILIA ȘERCAN despre reacția ei la operațiunea de kompromat: “Dacă ei au mizat pe un șantaj tăcut, și-au făcut calculele greșit”

După publicarea informațiilor despre plagiatul de care s-ar face vinovat premierul României, Nicolae Ciucă, jurnalista Emilia Șercan a început să primească mesaje de amenințare. N-a trecut mult timp și au apărut și fotografiile personale, realizate în spațiul privat al propriei locuințe, fotografii pe care jurnalista nu le-a făcut niciodată publice. Succesiunea evenimentelor seamănă izbitor de mult cu situații de kompromat, aplicate mai ales în sfera regimurilor totalitare, în care viața privată a jurnaliștilor e folosită ca metodă de șantaj și presiune. INVESTIGATORIA a purtat un dialog pe marginea acestei povești sordide cu jurnalista Emilia Șercan, într-o încercare de a înțelege dacă democrația din România alunecă pe o pantă periculoasă și de a elucida metodele pe care jurnaliștii le mai au la îndemână astăzi pentru a se proteja de astfel de acțiuni, absolut condamnabile.

Emilia Șercan este și profesor de Jurnalism, așa că am întrebat-o dacă, după toate presiunile la care a fost supusă în ultimii ani, mai are puterea de a le recomanda studenților ei să fie serioși în încercarea de a practica această meserie, care devine, și la noi, din ce în ce mai periculoasă.

“Vreau să spun că săptămâna trecută am avut o întâlnire la Turda, organizată de Centrul pentru Democrație Rațiu și Fundația Rațiu. Nu le-am dat atunci detalii despre ceea ce mi se întâmpla, dar atunci am spus și spun și astăzi că mie, în momentul acesta, mi-e foarte greu să le spun studenților mei că presa este o meserie lipsită de riscuri și una pe care o poți practica fără presiune. Pentru că, dacă le-aș spune asta, probabil ei vor riposta: “Știți, treceți prin aceste lucruri”. E foarte greu să găsești justificări când treci prin așa ceva și să le spui altora că e ok o meserie în care te poți confrunta, prin prisma ei, cu amenințări, intimidări, situații de discreditare și așa mai departe. Dar, de fapt, ceea ce ne unește pe noi toți, pe toți jurnaliștii care ne facem meseria cu bună credință, este pasiunea pentru adevăr, dorința de a informa opinia publică și respectul pentru cititorii noștri. Acestea trei sunt suficient de puternice ca să ne ajute să rezistăm. “, a declarat Emilia Șercan.

Dar cel mai grav aspect rămâne acela că, deși cunosc situația jurnalistei de la începutul lunii trecute, factorii responsabili în această poveste nu au reacționat în niciun fel, nu au căutat să ofere public nicio lămurire și asta e foarte grav, de vreme ce siguranța jurnalistului în practicarea profesiei este una dintre măsurile democrației.

De altfel, Emilia Șercan ne-a mărturisit că, de când a denunțat amenințările și a formulat plângerile, i s-a tot spus să nu facă public subiectul. Ei bine, se pare tocmai publicarea situației grave prin care trece a fost, de fapt, mutarea la care autoritățile nu s-au așteptat.

“Eu nici în trecut nu am fost amenințată de clanuri interlope sau de rețele de criminalitate organizată. Am fost amenințată cu moartea acum trei ani de către doi șefi din Poliția Română, iar acum mă trezesc în această situație în care punctul de pornire al operațiunii de kompromat este o instituție a statului român, că e poliție, că e parchet. Pentru mine, e un semnal faptul că până la acest moment nici premierul României, nici ministrul de Interne nu și-au exprimat un punct de vedere. De asemenea, e alarmant faptul că nici președintele țării nu a spus absolut nimic. Și premierul, și ministrul de Interne, și președintele au fost informați de mine prin scrisori pe care le-am adresat lor încă de pe data de 9 martie. Iar tot atunci, mai multe organizații media internaționale le-au trimis scrisori prin care denunțau situația în care eu mă aflu. Nu este ca și cum autoritățile statului român nu au știut sau au aflat în această dimineață. Aveau suficient timp să-și gândească răspunsuri și să reacționeze. Probabil că ce i-a luat prin surprindere e faptul că eu am ieșit și am denunțat public. Probabil nu se așteptau, calculând probabil că eu voi păstra tăcerea, pentru că îmi va fi frică să nu apară respectivele poze. Dacă ei au mizat pe un șantaj tăcut, și-au făcut calculele greșit. Eu când am văzut că autoritățile nu-și fac treaba, am preluat în mâinile mele toate demersurile legale pe care le puteam face.“, a punctat jurnalista.

Și, în aceste condiții, e tot mai clar faptul că singurul instrument eficient de protecție a jurnalistului rămâne acela de a denunța public el însuși situația, ori de câte ori este pus într-un context în care activitatea și viața lui personală sunt amenințate.

“În momentul în care denunți public o amenințare sau o presiune asupra ta, te aperi eficient. Este singura formă de protecție pe care jurnaliștii din România o au, din păcate. Și vreau să spun că mulțumesc public tuturor celor care s-au solidarizat cu mine, care au reacționat și care au denunțat pasivitatea și lipsa de reacție a statului român în această situație. Eu încă aștept un punct de vedere de la premierul României, de la ministrul de Interne și, de ce nu, chiar de la președinte. Avem alte așteptări, după 30 de ani de democrație. Să vezi că instrumente care erau tipice fostei Securități comuniste sunt folosite împotriva unui jurnalist acum, într-un stat care are pretenția că e democratic… Ar trebui ca autoritățile noastre să acționeze în consecință și să ne arate că democrația și valorile ei nu sunt simple lozinci și vorbe pe care le spun atunci când le convine. Să acționeze în consecință și să ne arate că suntem un stat de drept respectat, în care munca jurnaliștilor e respectată. Pentru că noi, jurnaliștii, suntem un fel de cenzori ai autorităților și misiunea noastră e aceea de a fi un fel de avocați ai oamenilor, în interesul cărora ne facem meseria.“, a mai spus Emilia Șercan pentru INVESTIGATORIA.