Astăzi nu mai are nimeni motiv să râdă de nimeni. Orologiul bate deja ultimul ceas. Și ne uitam, totuși, către facțiunea europeană din politica românească, atâta cât a mai rămas din ea, sperând ca acolo să se întâmple ceva. Să vedem asumarea. Să vedem că cineva ia în serios contextul și încearcă să demonstreze oamenilor că politicienii nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, niște mercenari, în goană după demnități publice și bani câștigați ușor.
Ce-am văzut? Ei bine, vedem negocieri „dure” între partidele democratice pentru nominalizarea unui premier. Vedem discuții absolut dezgustătoare despre cine ar trebui să candideze la prezidențiale cu șanse de câștig din partea pro-europeană a politicii. Și așa auzim nume dubioase precum Crin Antonescu (unul dintre artizații USL) sau Daniel Funeriu. E o bătaie pe funcții și privilegii care parcă nu se mai termină, deși acesta era momentul oportun pentru clasa politică să demonstreze că nu e vorba despre așa ceva acum.
Poporul vede iar o ceartă la masa liderilor lui pe o notă de plată foarte mare. Vedem cum se agită toți să plătească cât mai puțin din ea, deși ei sunt cei care au consumă de peste treizeci de ani la masa aceea. Și nici măcar acum, în ultimul ceas, nu se dovedesc a fi în stare să-și asume fiecare cât a consumat și să pună fapta acolo unde au aruncat vorba.
Poporul vede și simte nu doar dezamăgire și lehamite, ca până acum. El începe să simtă furie. Și e justificată azi. Căci poporul, indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla, va plăti alături de ei. Noi toți vom contribui la nota aceea de plată. Deși n-am consumat la aceeași masă cu ei.