vineri, februarie 14, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInvestigațiiPovestea caserolei de plastic. Cum umplem România de gunoi

Povestea caserolei de plastic. Cum umplem România de gunoi

Serviciul de salubritate, adică preluarea și procesarea gunoiului, este unul de utilitate publică, adică nu se poate locui în comunități umane fără el, pentru că din orice activitate umană rezultă un deșeu, și dacă nu l-ar lua nimeni de lângă noi, noi nu l-am transforma în altceva sau nu l-am folosi cumva, gunoaiele s-ar strânge în jurul nostru ca și cum am fi, să zicem, la Pata Rât.

De când am început să folosim plasticul și pentru mâncat, și pentru băut, de fapt, pentru orice, avem o problemă atunci când terminăm acest orice de făcut. Rezultă un deșeu de plastic, cel puțin unul.  Bei un iaurt, rezultă un deșeu de plastic. 

Bei un suc, la pet sau la restaurant, rezultă un deșeu de sticlă, metal, plastic (sticla, eticheta, capanul, paiul). Din cele de plastic, doar sticla, petul adică, este reciclabil, adică poate fi topit și transformat din nou în materie primă pentru ceva util, adică tot o sticlă. Și am văzut cât de greu și cât mult a durat până când sistemul SGR să fie funcțional cât de cât. 

Mănânci un biscuite, apoi îi mănânci pe toți din pachet, rezultă un deșeu de plastic. Nereciclabil de data asta. 

Te apuci să scrii ceva în jurnal, un pix (de plastic), un caiet de hârtie (împachetat uneori în plastic, cu copertă sau spirală de plastic), rezultă ca deșeuri. Minim. 

A, tu nu mai scrii în jurnal, scrii pe calculator, atunci folosești un laptop, de exemplu, care e o combinație de viitoare deșeuri din plastic, electronice, metal. 

Faci sex. Un prezervativ rezultă ca deșeu. 

Mergi la sală, te îmbraci în tricouri de poliester, pe care după câteva purtări îl arunci. E un deșeu de plastic. Apropos, știați că plasticul e făcut din petrol? Dar despre asta merită scris o altă investigație, sau un documentar istorico antropologic căci pentru resursa asta se luptă civilizații de sute de ani și a schimbat, după părerea mea, fața umanității într-un mod deloc frumos.

Mergi la protest (da, acel protest organizat cu pancarte aduse de partid), o pancartă cu numele județului de plastic rămâne să polueze. 

Mergi la serviciu sau oriunde, cu autobuzul sau mașina, te urci într-un obiect din plastic și metal, plus niște uleiuri și alte substanțe periculoase, de exemplu cauciuc. Imbricate într-o combinatie greu de separat. 

Mergi la baie. Lasă dejecțiile care sunt preluate de un alt serviciu de utilitate publică, canalizarea, dar hârtia igienică vine împachetată într-un plastic. Care devine deșeu. Rola de carton, devine deșeu. 

Ați prins ideea. 

Ce se întâmplă cu deșeurile după ce ies din viața noatră? 

M-am dus cu gândul pe urmele unui singur tip de deșeu, plasticul care este considerat nereciclabil. Nu pet-ul, ci ambalajul din plastic care nu are sigla care îi permite să fie reciclat. 

Și i-am urmărit scenariul de viață, așa cum i l-au scris autoritățile clujene, că aici stau și pot vedea. Și apoi m-am gândit să-i rescriu scenariul de viață, pentru că pot. Și mai ales pentru că îmi pasă. De mediu. 

Povestea caserolei de plastic

Așadar, cumperi o caserolă de prăjituri, desigur, de la magazin. Că nu ai timp să le faci în casă. Ritmul vieții moderne nu-ți mai lasă răgaz. 

Ajungi acasă, mănânci împreună cu prietenii prăjiturile. 

Apoi? Ai două opțiuni, de fapt trei, că una e cu variații

A. Arunci caserola murdară la sacul de gunoi, împreună cu șervețelele pe care le-ai folosit, cu paiul de la sucul acompaniator, cu biletul de parcare de la mall, cu bonul de la casă și cu ambalajul de la pachetul de gumă de mestecat, apoi și cu guma.

B. Arunci caserola murdară la un sac de plastice pe care l-ai instituit de când în factura și contractul  de la Supercom ți se spune că gunoiul se ridică selectat, și teoretic, din fața casei tale, bloc sau casă, vine în zile diferite o mașină de salubritate diferită (are etichetă cu Deșeuri Reciclate) și preia doar sacii de plastic, vine în altă zi, sau altă mașină și preia sacii cu hârtie (jurnalul, rola de hârtie igienică, remember), altă mașină să preia sticla (paharul spart, sticla de vin)

Sau 

SPELI caserola și o lași să se usuce cu vasele și apoi o pui în sacul de plastice curate selectate. Pe care da, teoretic, vine operatorul de salubritate să le ia separate de rola de hârtie igienică, separat și de sticla de vin. Ați prins ideea.

    Până aici, la Cluj,  nu știu în alte părți, plasticul e un personaj pe rând, interesant, atractiv (te tentează să iei prăjiturile alea), scump (voi știți cât sunt prăjiturile?), catalizator social (o caserolă de prăijturi și o sticlă de vin împreună cu prietenii, hmm), dulce, gustos (normaaal), apoi, brusc… vinovat (vaai, cât am mâncat), apoi dezgustător (ce caserolă murdară), apoi responsabil (hai că-l spăl rapid și îl pun la plastice curate), apoi confuzat (de ce sunt amestecate containerele la preluare)? 

    Sursa foto: 

    https://www.facebook.com/100008252524183/videos/739269080928308?idorvanity=217519401687261

    Până aici, fiecare dintre noi suntem un actor în piesa de teatru a consumului de produse ambalate în plastic. Și putem da un sens rolului nostru. Putem să alegem plastic mai colorat, prăjituri neambalate în plastic, etc etc. Sau putem să mergem cu valul, să aruncăm orice în orice sac, să nu ne pese de ce se întâmplă cu sacul după ce îl punem la ghenă (eu mi-am făcut datoria). 

    Povestea serviciului de salubritate. În România. 

    Povestea ta și a sacului tău de gunoi nu este însă izolată și singură. Face parte din povestea mare a gunoiului în România, țara în care orice problemă de administrație are nuanțe de lasă că merge și așa, corupție, șmechereală din care niște băieți deștepți fac bani. 

    Cum fac bani? Prin contracte cu statul (autoritățile locale și centrale) care, pentru că salubritatea este un serviciu de utilitate publică, esențial (pentru că menține sănătatea publică, adică ține deoparte hepatita, viruși, molime de la bacteriile în descompunere din deșeuri) trebuie să organizeze colectarea, transportul, și depozitarea gunoaielor provenite din comunitățile umane. 

    Și trebuie să o facă cu grijă pentru mediu, pentru sănătate. Trebuie să organizeze selectarea, trebuie să organizeze procesarea deșeurilor care pot fi reciclate (hârtia, sticla, plasticul de un anume tip, textilele). 

    Numai că, în România, autoritățile au o mare problemă cu organizarea de astfel de servicii. Și băieții deștepți au dat de mirosul banilor, pentru că și ce dacă depozitezi totul undeva unde nu se vede și încasezi banii din proiecte europene pentru mediu și gestionare responsabilă, a deșeurilor selectate. Și ce dacă îngropi la grămadă deșeurile (vezi anchetele Recorder despre Mafia Gunoaielor), și ce dacă le arzi (vezi genocidul și ecocidul de la Sintești), DACĂ încasezi bani. 

    Atât de mare e problema debarasării gunoiului și a gestionării gropilor de gunoi în România, încât Uniunea Europeană a deschis procedură de infringement și ne sancționează pentru felul în care ținem gropile de gunoi,  pentru felul iresponsabil în care adunăm neselectat și depozităm oriunde, oricum tone de deșeuri amestecate, care se descompun fiecare în ritmul și sutele lor de ani, și produc substanțe toxice care se scurg inexorabil în sol și poluează, solul, apa, pe care apoi o extragem și o bem…, râurile în care trăiesc specii fără de care nici noi nu am putea trăi… etc. 

    Sau, și mai șmecher, româneste, nu mai așteptăm să se descompună deșeurile, să ne facem griji pentru levigat, etc etc, ci le ardem. Și în felul ăsta eliberăm toate fumurile toxice și poluăm aerul pe care îl respirăm. Mai rapid, mai eficient se moare așa. 

    Bun, dar care e povestea de fapt, veți spune? 

    În România, povestea caserolei de plastic este un teatru absurd. 

    Povestea serviciului de salubritate. La Cluj. Monopol Supercom

    La Cluj, povestea caserolei de plastic este tot un teatru absurd. 

    În județul Cluj serviciul de salubritate este gestionat în totalitate de către Supercom. 

    ADI – Asociație Dezvoltare Intercomunitară Metropolitană a toate comunele membre, a delegat contractul de salubritate unei singure firme, pe 10 ani. Începând din 2023.

    Nimeni altcineva nu mai are voie să colecteze, depoziteze, trateze, gestioneze gunoaiele Clujului. 

    De ce? Pentru că de la sacul tău de deșeuri încolo, povestea plasticului la Cluj este scrisă cu un singur personaj principal. Operatorul de salubritate. Supercom în acest caz. 

    Și povestea este țesută cu o intrigă foarte complexă care merge în paralel și separat pe fire nebănuite pentru tine, cel care cumperi și mănânci cu prietenii prăjiturile ambalate într-o caserolă de plastic, cu o sticlă de vin sau suc. 

    Adică, niște prieteni, nu, nu ai tăi, că tu ești sărac și muncești 8 ore pe zi, s-au întâlnit și au identificat o problemă mare pe care o are societatea: debarasarea gunoiului. Și au decis că banii mulți pe care UE îi investește prin fonduri europene pentru protecția mediului, pot să ajungă fix la cine trebuie, la prietenii lor, iar aceștia să facă doar ce e în interesul lor să facă, nu și ce e în interesul mediului sau al cetățeanului de rând. 

    Din motive de timp și scop, nu voi spune acum povestea contractului Supercom decât pe scurt: administrația metropolitană Cluj, județeană Cluj a contractat pe 10 ani, tot ce înseamnă colectarea gunoiului și tratarea reciclării, depozitării, procesării deșeurilor unei singure firme, al cărei director are o poveste de prietenie și afaceri comune cu însuși președintele Consiliului Județean. 

    Și firma asta a câștigat contractul de delegare a acestui serviciu pe multe milioane de euro, plătiți de noi, prin facturi și de autorități prin fondurile europene deci tot ne noi și din taxele noastre, cu niște promisiuni. S-a scris mult și specific, acum doar fac rezumat al acestor promisiuni. 

    În contract se promite: 

    • Colectarea separată a deșeurilor – plastic, hârtie, sticlă, biodegradabile (adică frunze, resturi vegetale – coaja de cartof, cotorul de măr), menajer (pamperși, hârtia murdară, cartonul de pizza îmbinat de ulei și sos etc), textile (de la 1 ian 2025), deșeuri din construcții, deșeuri mari (mobilă, gen), deșeuri periculoase (cauciucuri, gen) 
    • Cântărirea la preluare: asta a fost cireașa diferențiatoare, argumentul unic care a departajat Supercom de ceilalți. Promisiunea că vor cântări, că au tehnică de cântărire la preluare. 
    • Gestionarea modernă la un Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) – o stație de gestionare a deșeurilor care a costat niște zeci de milioane de euro ca să fie făcută la standarde europene, corect. 

    Pe fiecare dintre aceste promisiuni, în povestea noastră, Supercom le-a luat și le-a transformat în minciuni. Iar ADI, grupul de primării care s-au unit să reprezinte și administreze interesele cetățenilor îl asistă, sprijină. În detrimentul intereselor cetățenilor sau mediului. Adică nu mai apără de mult interesul public. Ci unul privat, de afaceri. 

    Colectarea separată nu e separată. Și dacă e separată, după ce le-ai separat tu, dacă ai avut noroc să fie duse împreună cu similarele la CMID, acolo se duc tot la incinerare, sau la tocare sau direct pe groapă 

    Capură din videoul de pe Clujul Civic: 

    https://www.facebook.com/rexmathias/videos/1390081268410110?idorvanity=217519401687261

    Cântărirea nu e la preluare și facturarea nu e pe câte deșeuri produci tu. Sărakule. 

    Și ce dacă zici că iei sacul de la cetățean și în contract scrie că primul lucru pe care îl faci e să îl cântărești, dar tu nu îndeplinești această obligație, că nu ai cântar (ai mințit în contract că ai, da, ete na), și apoi îmi facturezi 14 kg sau 17 kg (!!) de gunoi menajer și 2 sau 5 kg plastic/hârtie/sticlă lunar. Din astea spui negru pe alb că (doar?) 4.36 sau 4.82 le depozitezi pe groapă, la CMID. Fix. cu zecimale. Același în fiecare lună. 

    Lasă că eu nu îți predau sacul în multe luni. Adică, de fapt, eu personal, niciodată nu ți-am dat  nici 2, nici 3, nici un kilogram de deșeu reciclabil… 

    Dar tu mă facturezi cu un preț exorbitant, pe care îl dublezi, triplezi când vrei tu și prietenii tăi din autoritățile responsabile sunt de acord. 

    https://www.facebook.com/photo?fbid=8864469876946763&set=pcb.3745673719081616

    Gestionarea modernă nu e modernă, pentru că cele de mai sus, și pentru că garbage in, garbage out. Adică dacă bagi gunoiul grămadă, doar o grămadă de gunoi neselectat poți obține, dacă nu selectezi, dacă stația de sortare nu a fost văzută NICIODATĂ funcționând, dar tu pretinzi că de aceea amesteci selectatele de la populație pentru că le sortezi la stație, nu ai cum să depozitezi pe groapă doar ce nu mai poate fi reciclat, refolosit. Și grămada va fi din ce în ce mai mare. 

    Foto, captură ecran din filmarea postată pe grupul social media Clujul Civic

    https://www.facebook.com/rexmathias/videos/1831932550566961?idorvanity=217519401687261

    Așa că vor ajunge acolo tot și toate, ce vrei și ce nu vrei. Și groapa se va umple mai repede decât ai estimat. Pentru că acele cantități de deșeuri care puteau fi reciclate, plasticul care putea deveni altceva și intra în circuitul economiei circulare, ajunge masă și volum care îți crește nivelul de umplere al gropii. 

    Gestionarea modernă presupunea și mutarea gropii vechi, neconforme, vestita groapă de gunoi de la Pata Rât pe care locuiesc în anul 2024 și în timpul acestei dinastii corupte și omniinfiltrate, oameni, copii, câini. Deportați. 

    Nu s-a reușit nici asta, adică nu s-a putut muta gunoiul în groapa CMID, pentru că asta s-a umplut deja foarte repede și pentru că de cum au încercat să scurme în groapa veche… vântul (bată-l vina) a dus mirosul în orașul de cinci stele… și duce mirosul în oraș de fiecare dată când se mai multă 2-3 camioane de deșeuri care, pe modelul clasic, au fost depozitate amestecate… grămadă. 

    Aceasta e povestea principală și ea nu are final fericit, pentru că episoadele intermediare ale acestei povești sunt despre ce se întâmplă între timp în localitățile limitrofe orașului minune Cluj Napoca în care acest serviciu de interes public este gestionat ca la țară, adică diferit chiar și de cum e gestionat în Cluj Napoca, deopotrivă de dezastruos însă. Astfel încât, deși urmarea gestiunii cu fonduri europene și în proiecte pentru protectia mediului ar fi trebuit să fie un mediu mai curat, în realitate, văile și câmpurile din sate sunt pline de gunoi debarasat ilegal de oamenii care nu își permit să plătească facturile cu cantități fictive emise de Supercom. 

    Așa că pun gunoiul în căruță, mașină și îl aruncă în cel mai dosit loc unde au acces. 

    Nu există sat din jurul Clujului care să nu aibă un astfel de loc, care devine repede cunoscut… și consacrat ca groapă de gunoi

    Gropi de gunoi din comuna Ciurila, sesizate repetat, uneori curățate, alteori nu, de cele mai multe ori însă reumplute. 

    Dar e simplu de rezolvat cu sesizări la Garda de mediu și amenzi, veți spune. 

    Eeei, dragii mei, povestea asta a gunoiului nu e niciodată simplă. 

    Garda de mediu (cel puțin cea de Cluj) nu are interes să se certe cu primăriile, nu vrea, nu poate, nu are chef, să umble pe toate văile și câmpurile și să amendeze mai întâi primăriile, apoi proprietarii terenurilor, apoi făptașii, dacă sunt vreodată identificați. Să oblige Supercom, care conform contractului trebuie să ia gunoaiele abandonate din natură și să factureze serviciile astea către primăria locului respectiv. 

    Primăriile nu au nici ele nici un chef să facă efort să curețe locurile gropi de gunoi, pentru că, conform contractului cu Supercom, trebuie să plătească! Și pe ăsta chiar îl cântărește, la rampă, dar îl poate cântări separat. Și apoi să caute făptașii, și să îi amendeze, pfff, e greu. Și, de cele mai multe ori, ia-i de unde nu-s. 

    Tot primăriile nu au nici un chef să mai administreze domeniul public și să pună de exemplu containere de selectare a deșeurilor separat pe domeniul public. Deși au această obligație în continuare. Nu, ei spun că dacă noi, cetățenii, avem contract cu Supercom, fiecare individual, nu mai trebuie să facă ei nimic pentru domeniul public, și  nici să ne dea posibilitatea de a duce gratuit în altă parte, gestionat, curat, frumos. 

    Aceasta e de fapt povestea corupției și incapacității administrative. A pervertirii scopului administrației. 

    Pentru cei care mă știți, ați mai citit de la mine, e inutil să vă spun, ca la Cluj, datele concrete pe care le am sunt la vestita pentru corupție Primăria Ciurila. Inutil. Și nu încarc acest material, dar vreau să știți că o poveste urâtă despre gunoi este în desfășurare în această comună a Clujului. Urâtă tare. 

    Revenind însă la scopul pervertit al administratorilor de deșeuri și ai serviciului de salubritate,  care se transformă în spâni (vestite personaje negative în poveștile tradiționale), ei nu dau astfel nici o șansă, săracilor, oamenilor simpli, care lasă că nu înțeleg de ce atâta agitație cu gunoiul care dintotdeauna a fost dus pe vale, în pădure… să învețe cum ar putea gestiona ceea ce s-a schimbat esențial de când nimic aproape nu mai are grad de material natural, care se descompune rapid la contactul cu apa, ca pe vremuri, când bunica arunca pe vale cojile de cartof și cam atât, că altceva nu producea ca deșeu care să nu fie ars în sobă (hârtia), refolosit cumva (sticla, hainele destrămate și țesute în preșuri etc, pantofii purtați de generații etc).

    Și hei, în loc să te lamentezi atâta, ce alte soluții ar mai fi? 

    Hei, ce alte opțiuni am mai avea? 

    Vă spun sincer, ani de zile am umblat prin satele din jurul Clujului încercând să înțeleg problema de fond, cauzele, nevoile oamenilor, ce se întâmplă de fapt și cum se adaptează la context, cum se comunică și ce se face pe problema gestionării deșeurilor. Ca să pot măcar gândi soluții, că de aplicat e un pic mai greu. 

    Pentru că, social, antropologic, aceasta e problema: avem o schimbare majoră a tipului de materiale pe care le folosim în viața noastră. Și trecerea a fost rapidă, masivă de la materiale naturale la cele de plastic preponderent, dar și metal, sticlă. 

    La fel cum am trecut brusc, rapid și fără plan sau strategie, pregătire de vreun fel de la normarea de grup mic pe bază de norme morale de înțelegere profundă a regulilor și mecanismelor naturii, la cea de grup mare pe bază de politică…, apoi la politică eminamente coruptă sau gestionată strict financiar, în interes privat al unora, nu în interesul polisului, cetățeanului reprezentat.  

    Așa că e un fapt că nu mai putem gestiona deșeurile ca (stră)bunica, pentru că deșeurile nu se mai descompun pe vale nici în sute de ani… Plasticul și pampersul aruncat în pădure nu se mai topesc în natură. 

    Peste schimbarea asta a venit faptul că ciocoii noi au transformat și acest domeniu al deșeurilor în afacere de stors bani de la oamenii simpli.

    Și principiile moderne, europene, de educare, reprezentare, informare, sprijin, nu funcționează dacă cei care ar trebui să le aplice nu vor asta de fapt, ci vor bani, bani, bani. Din contracte pentru prieteni, apoi ei să nu mai facă nimic. 

    Bun, bun, am înțeles povestea, nu te mai tot lamenta atâta, veți spune. Hai, vino cu soluții. 

    Rescrierea poveștii de către oamenii simpli ar putea veni cu înțelegerea poveștii de la sursă și de la mecanismele de consum și de reciclare. 

    Povestea asta a gunoiului are acum doar un actor în Cluj, i-aș spune spânul Supercom, că nah, nu găsesc altă rimă, pentru că așa o lăsăm noi să fie scrisă de băieții deștepți. 

    DAR, dacă am găsi, ca în poveștile adevărate, personaje ajutătoare ca furnicile care construiesc un pod, sau albinele care aleg calea corectă? 

    Dacă am sta și am analiza faptele: avem din ce în ce mai multe deșeuri din plastic, care nu se mai descompun ușor și care nu trebuie să ajungă în natură sau într-o groapă mare. 

    Dacă am vedea că, de fapt, în lumea modernă, plasticul considerat nereciclabil (marele inamic, pentru că e mult tare și din ce în ce mai omniprezent) nu mai este cu adevărat nereciclabil, decât dacă nu am chef, ca utilizator, să îl spăl înainte să îl arunc. 

    Și, după ce îmi fac datoria mea, ca o furnicuță, de a-l spăla, colecta separat, și de a nu-l mai arunca oriunde și oricui, pot să caut cine l-ar putea folosi să facă ceva util cu el. Sau să-l descompună. Sau să-l transforme în altceva. Asta ar putea fi o soluție. 

    La Cluj, de exemplu, am descoperit că există un reciclator de plastic considerat nereciclabil. Și am fost să văd cum arată reciclarea și ce face cu plasticul. 

    Și povestea caserolei de la prăjituri ar putea fi așa: 

    Spălată și pusă la sacul de plastic curat

    Transportată la Câmpia Turzii la hala de producție a DMP Manufacturing, un reciclator autorizat de plastic considerat nereciclabil. O firmă care face și cercetare aplicativă pe diferite tipuri de plastic și temperaturile la care pot fi topit pentru a se transforma în materie primă pentru viitoare produse. Și fac asta cu profesori de la universitate, cu bugete alocate serios și cu eforturi considerabile. 

    Selectată încă o dată, verificat că e plastic curat. Dacă nu e, educat aducătorul și aruncat plasticul la deșeuri nerecuperabile… care, da, vor ajunge prin preluare de Supercom, tot la CMID (că nu ai vrut tu să speli o farfurie, gen). Din păcate. 

    Dacă e însă curat (Bravo, un efort mic, un rezultat mare), e tocată și topită în mașinăriile special proiectate pentru asta. La temperaturile potrivite ca să iasă o materie primă de plastic refolosibilă la anumite produse. 

    Modelată în matrițe de produse din astfel de plastic. Nu pot fi produse care să fie folosite în industria alimentară sau ceva de genul. Sunt produse industriale: stâlpi, grinzi, băncuțe, separatoare, protecții la șocuri, paleți, dale, etc. 

    Vândute către cei care comercializează, folosesc astfel de produse. 

    Așadar economia circulară în esența ei. Gunoiul transformat în materiale de construcții. 

    Cine vrea să vadă tot procesul mai în detaliu, și cum arată o astfel de fabrică o poate face aici: https://photos.app.goo.gl/h4R7wtcPnCzVsQXu6 

    Ce rămâne în urmă: văi, păduri, câmpuri, străzi curate, groapa CMID mai mică, casa mea curată, conștiința mea curată, zero costuri pentru primăria din localitatea mea, zero nervi pentru Garda de mediu că nu le mai fac sesizări și mă țin de capul lor să se țină de capul primăriei să curețe gropile de gunoi ilegale, să caute nesi… făptașii, să amendeze, să facă eforturi, vai. 

    Ce mai rezultă, dacă povestea e scrisă frumos? 

    O generație nouă care nu mai vede consumul de plastic în mod redus la folosul de un minut al produsului respectiv, ci un pic mai integrat și mai complex. Niște copii, dar mai ales niște oameni mari, care încep să înțeleagă circuitul plasticului în viața noastră și implicațiile alegerilor, faptelor noastre. 

    Interesantă, frumoasă, educativă povestea, așa-i? 

    Însă, orice reciclator de plastic, și orice om care vrea să scrie povestea asta sau măcar să o citească la altcineva, la Cluj, are o mare problemă pentru că trebuie să treacă de toate furcile caudine ale poveștii serviciului de salubritate cu monopol delegate unui singur personaj de poveste afaceristă cu implicațiile de interese cu nepăsarea, incompetența, delăsarea, corupția, cumetriile și ce-o mai fi pe acolo în instituțiile de administrație ale Clujului. 

    Adică, pentru că doar spânul gestionează livezile Clujului, nimeni nu poate preda sau prelua pe bune separat plasticul, pentru a-l recicla. Pentru că deși nu îl reciclează, nici măcar nu-l sortează, sau ceva, Supercom refuză să colaboreze cu reciclatori. 

    O să vă întrebați, de ce? Cum e posibil așa ceva, e contraintuitiv… 

    Da. Așa e. Dar tot contraintuitiv e să câștigi un contract spunând că selectezi, că vei cântări gunoiul la preluare, că gestionezi responsabil deșeurile ȘI, după ani în care NU faci asta, să mărești tariful de colectare. De două, de trei ori. 

    Iar eu, în loc să am voie să duc plasticul meu selectat și curat la un reciclator, la DMP Manufacturing, de exemplu, pentru ca ei să îl sorteze, topească, transforme în produse de plastic care oricând pot fi reintroduse în circuit (retopite, retransformate în produse), eu trebuie să plătesc ca plasticul meu selectat și spălat să fie amestecat cu saltele, pamperși și gunoi menajer, tocat sau nu, și apoi depozitat pe marea grămadă de gunoi urât mirositor de la CMID lângă cealaltă mare grămadă de gunoi amestecat de la Pata Rât. 

    Povestea asta e absurdă. Nu vi se pare? 

    Acum, povestea mea eu am rescris-o așa.

    De când am semnat contractul cu Supercom eu nu am predat plasticul curat și selectat. Dar am plătit pentru cel putin 5 kg / lună procesat de ei. 

    Adică am plătit ca Supercom și autoritățile Clujului să mă mintă pe banii mei. 

    Acum rescriu și cer ca un reciclator ca DMP Manufacturing să colaboreze cu UAT ul în care am un cuvânt de spus și să poată prelua legal și transparent acest plastic, care încă nu e deșeu, și să îl transforme într-un produs util. 

    Veți spune că dau gratuit ceva ce pentru alții are valoare. Da. și o fac conștient. În loc să arunc conștient ceva ce are încă valoare, și să-l transform în otravă pentru mediu, plătind un spân pentru asta, să mă mintă, să mă închidă într-un puț, să mă jignească și să mă și dijmuiască din când în când. 

    Vă țin la curent cum se mai desfășoară povestea rescrisă

    Pentru că am decis să îmi implic și comunitatea în povestea asta rescrisă pentru caserola mea de prăji și să cer spânului administrator, adică primăriei și ADI să ne lase și să ne sprijine să ne scriem povestea plasticului considerat nereciclabil cum vrem noi, mai responsabil, mai prietenos cu mediul. 

    Și să ne dea sprijin, cum zice toată legea că trebuie, juridic și moral deopotrivă. 

    Așa ne-am gândit noi, ca albinele din poveste, să alegem soluția noastră. Mai bună pentru mediu.  

    Vă țin la curent cu câți oameni se alătură poveștii, dacă primăria (#SOSCiurila, desigur) va fi de acord să își sprijine cetățenii să respecte și aplice legea și să protejeze mediul și natura. 

    V-am spus că povestea asta este parte dintr-o poveste și mai frumoasă, în care timp de 4 ani la rând, în fiecare primăvară, ne curățăm singuri și pe bani privați, ai noștri sau din sponsorizări, pârâul din comunitate? 

    Nu? Atunci vă spun într-un articol următor, unde o să vă povestesc dacă anul ăsta reușim să curățăm tot pârâul. 

    Hai cu caserola curată! La reciclat, nu pe groapa de gunoi amestecat și poluator. 

    ALINA CHIRIAC
    ALINA CHIRIAC
    Sunt un om simplu, implicat civic, care iubește natura. Să plantez copaci, să protejez pădurea, pășunea, apele, biodiversitatea, verdele pe care îl mai avem, mi se pare forma prin care pot să las picătura mea de contribuție pentru generațiile următoare. Și forma de respect pentru privilegiul pe care îl avem de a fi pe planeta asta.
    ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Articole Populare

    spot_img

    Articole Populare