Mai multe percheziții au avut loc în această dimineață la domiciliile mai multor persoane din București, Brașov, Maramureș și Timiș. Există indicii temeinice că acestea ar fi vândut unor spitale din România măști de protecție contrafăcute.
Acțiunea este desfășurată de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Potrivit anchetei, faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.
Poliția Română arată într-un comunicat dat astăzi publicității faptul că se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.
La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiștii Institutului Național de Criminalistică, dar și polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție pe raza cărora au avut loc perchezițiile.