Grupurile infracționale organizate n-ar putea funcționa eficient fără sprijinul autorităților. O arată toate datele specialiștilor din domeniu, dar și cazurile concrete descoperite de procurori de-a lungul timpului. De data aceasta, DIICOT a destructurat un grup infracțional organizat, sprijinit de polițiști și vameși din Constanța.
Totul, după 57 percheziții domiciliare desfășurate pe raza județelor Cluj, Constanța, Bacău, Vrancea, Ilfov și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
De asemenea, concomitent, în Franța și Italia, au fost efectuate, în baza unor ordine europene de anchetă, alte 2 percheziții domiciliare.
Rechizitoriul arată că în perioada mai 2020 – februarie 2021, pe raza municipiilor Constanța şi București, și-a desfășurat activitatea un grup infracțional organizat cu ramificații internaționale, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și de corupție în formă continuată.
Grupul infracțional a fost format din cetățeni turci și mai mulți cetățeni români, printre care și un comisar șef de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, un agent șef principal de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud și doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.
Procurorii DIICOT arată că liderii grupului infracțional organizat au asigurat introducerea pe teritoriul României, prin sustragere de la controlul vamal, a unor produse contrafăcute reprezentând circa 585.620 de parfumuri purtând însemnele distinctive ale unor brand-uri de lux.
„Parfumurile contrafăcute au fost disimulate în containere, prin metoda „capac”, în cadrul unor operaţiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Republica Turcă. Operațiunile de import prin care au fost mascate actele de contrabandă au fost derulate în numele unor societăți comerciale, în baza unor declarații vamale de import, ce au fost depuse la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud.
Introducerea în țară a produselor contrafăcute s-a realizat în baza înțelegerii prealabile stabilite de către cetățenii turci cu doi inspectori vamal, care au asigurat efectuarea unor controale necorespunzătoare, astfel încât să nu fie semnalate produsele ascunse în interiorul containerelor.
Totodată, gruparea a beneficiat și de sprijinul unui declarant vamal care a dus la îndeplinire formalitățile vamale în mod necorespunzător, fără a informa conducerea biroului vamal cu privire la produsele neevidențiate în documentele vamale.„, se arată în rechizitoriu.
Gruparea a reușit toate acestea cu sprijinul unui agent șef principal de poliție în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu fratele acestuia, comisar șef de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au asigurat permisiunea derulării operațiunilor de contrabandă, fără a lua, potrivit competenței, măsurile corespunzătoare pentru combaterea acestora și, totodată, au oferit garanția efectuării în condiții de siguranță a acestor operațiuni, prin utilizarea sistemului relaţional deţinut în mediul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, prin prisma atribuțiilor de serviciu și a prerogativelor conferite de funcțiile deținute, în scopul monitorizării procedurii de vămuire şi control al operaţiunilor de import al mărfurilor vizate.
După obținerea liberului de vamă pentru fiecare dintre operațiunile de import, liderii grupării au oferit, cu titlu de mită, suma totală de 489.000 de dolari americani, sumă ce reprezenta aproximativ 1 USD pentru fiecare dintre cele 460.820 de parfumuri contrafăcute introduse prin contrabandă, plus suma fixă de 30.000 de USD, oferită pentru un transport, ce conținea 124.800 de parfumuri de mici dimensiuni.
Produsele de contrabandă au fost distribuite sau destinate distribuirii către clienți din România și din alte țări ale Uniunii Europene, valoarea acestora, în cazul comercializării ca parfumuri de marcă, fiind estimată la aproximativ 25 milioane euro.
40 de persoane urmează să fie audiate de procurorii DIICOT în această speță.
[…] De data aceasta, DIICOT a destructurat un grup infracțional organizat, sprijinit de polițiști și vameși din Constanța, se arată într-un articol al jurnaliștilor de la investigatoria.ro. […]
Sr fi interesant de aflat pe ce filiere se vindeau. Ajungeau in magazine ? Sau ramaneau in zona de vanzare din sacosa :(. Pentru ca daca ajungeau in magazine … daca in mai marile magazine sau mai micile bouticuri se cumpara fake uri … atunci ar trebui publicat si asta. Oamenii aleg sa dea cu 100 lei mai putin in ideea ca cumpara un original la pret mai mic nu in ideea ca dau pe un fake o suma f mare raportat la calitate.