vineri, aprilie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneProteste la Congresul PNL: "Ciolanul este simbolul puterii în România"

Proteste la Congresul PNL: „Ciolanul este simbolul puterii în România”

Zi complicată pentru PNL la Congresul organizat pentru alegerea președintelui partidului. Liberalii s-au confruntat pe parcursul întregii zile cu nemulțumirea oamenilor care au decis să protesteze împotriva comportamentului unor lideri ai partidului. Oamenii au fost nemulțumiți de faptul că Klaus Iohannis a participat la acest Congres, dar și de faptul că regulile de siguranță în pandemie nu au fost respectate.

Liderii și delegații PNL au fost așteptați chiar de venirea la Congres de grupuri diferite de manifestanți. Unii clamau nerespectarea regulilor în pandemie, ceilalți implicarea președintelui țării în treburile interne ale unui partid și alții faptul că regulile pandemiei se aplică diferit, în funcție de interese.

De la primele ore ale zile, reprezentanți ai Declic sau Corupția Ucide au ajuns la ROMEXPO și au strigat împotriva felului în care Congresul PNL s-a desfășurat în cod roșu pandemic. N-au greșit prea tare. În incinta pavilionului central nu s-au respectat în niciun fel regulile sanitare legale, impuse chiar de cei care au organizat evenimentul.

Afară, Marian Rădună de la asociația Geeks for Democracy a sunat la 112 de 3 ori. De fiecare dată i s-a spus că vor veni controale la eveniment, însă nimeni n-a verificat nimic. În interior, oamenii nu purtau măștile, stăteau foarte apropiați unii de alții și nu păreau îngrijorați de faptul că ar fi putut lua boala de la colegii de partid.

Marian Rădună

Mai mult decât atât, ei s-au înghesuit și la terasele din apropierea pavilionului, unde au consumat mici și băutură în compania unor persoane netestate și nevaccinate, care nu participau la congres. Ulterior, au intrat în pavilion, unde s-au comportat ca și cum boala nu există și restricțiile nici atât.

Oamenii nu s-au ferit să își spună nemulțumirea. Dar și mai interesant a fost faptul că, mergând pe lângă membrii PNL, aceștia spuneau că protestatarii „au dreptate și nimeni nu poate nega asta”.

Am venit cu ocazia Congresului PNL, pentru că am înțeles că s-au făcut tot felul de mișmașuri pentru ca Cîțu să iasă președinte. Mie mi-ar fi indiferent cine iese, dacă ar fi pe cinstite. Nu se poate, tu, premier în funcție, cu toate funcțiile pe masă, cu toți banii țării pe masă și împarți și colo, și colo, nu se poate! N-am putut să stau acasă, sub nicio formă. Nu poate fi  votat acest om, pentru că e cât se poate de periculos. Și culmea e că și președintele țării îl susține, îl dirijează, altfel nu-mi explic„, a povestit pentru INVESTIGATORIA o bătrânică care a participat la protest.

Cei de la DECLIC au sosit și ei de dimineață și au pus un ciolan chiar în drumul liberalilor spre Congres.

„Suntem aici pentru a le cere liderilor PNL să înceteze cu lupta pentru ciolan și să mai și guverneze, respectiv să desființeze Secția Specială. Ciolanul este simbolul puterii în România, toți se bat pe el, am încercat să reprezentăm cât mai bine acest simbol, pentru ca el să fie văzut de liberali”, ne-a spus o tânără de la Delic.

Protest Corupția Ucide

Marian Rădună a reușit să ajungă chiar lângă pavilionul central, unde a întins pe jos un banner pe care scrie „Demisia”. El spune că a folosit același banner și pentru politicienii PSD și nu ezită să îl folosească pentru cei de la PNL, după cum intenționează să îl folosească și pentru USR-PLUS.

Mi se pare că legile sunt doar pentru noi. Atâta timp cât tu, Guvernul României, îmi ceri mie să respect regulile, iar noi vedem aici, din păcate, o sfidare totală și nu fac altceva decât să arate că există două lumi: lumea lor și lumea noastră. Și suntem în scenariul roșu, da? Sfidare totală. Să îmi spună și mie cineva, eram buni noi când eram chemați de domnul președinte pentru Referendum sau când eram promovam acțiunile civice sau strigam contra PSD? Acum suntem niște paria! „, a explicat Marian Rădună pentru INVESTIGATORIA.

Strigătele protestatarilor s-au auzit din pavilionul central al ROMEXPO pe tot parcursul alegerilor interne din PNL, câștigate fără mari probleme de Florin Cîțu, datorită organizațiilor județene de partid care și-au selectat delegații în funcție de preferințele declarate inițial.

La finalul Congresului n-a rămas decât multă mizerie pe treptele pavilionului central ROMEXPO.

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare