Liderul PNL Argeș, Adrian Miuțescu, care este și deputat în Parlamentul României, este vizat de procurorii DNA, alături de alți lideri politici din Argeș, pentru traficarea influenței în vederea unor numiri în funcții la ANPC și Poșta Română.
Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva deputatului liberal Adrian Miuțescu pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței, în scopul numirii unor apropiați în funcții de conducere la nivelul unor instituții centrale.
Alături de Miuțescu, în dosar sunt urmăriți penal și Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și președintele organizației municipale a PNL, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al organizației locale, dar și Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.
Aceleași vechi obiceiuri ale liberalilor par a se fi perpetuat în timp, indiferent dacă la lumină au tot ieșit situații de acest fel, cum este și cazul Apelor Române sau a altor instituții din țară.
Povestea e destul de comună, iar procurorii DNA – Serviciul teritorial Pitești spun că totul s-ar fi petrecut în prima jumătate a acestui an. Mai precis, în perioada aprilie – iulie 2021, deputatul liberal Miuțescu, la instigarea comisarului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.
Asta în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.
Deputatul nu s-a oprit aici și a continuat să-și folosească autoritatea pentru a determina numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.
Șirul infracțiunilor este și mai vast de atât. Astfel, din iulie până în august, liderul PNL Argeș și-a traficat influența pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
Miuțescu pare să fie personajul din Argeș care făcea regulile angajărilor la nivel de județ. Pentru că în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, acesta și-a folosit din nou influența pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.
Rețeaua de trafic de influență e și mai vastă, ea cuprinzând și filiala locală a partidului. Astfel, din iulie până în august, Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și președintele organizației municipale a PNL, alături de Cristian Mitrofan, vicepreședinte al organizației locale și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate în partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.
Miuțescu a susținut, după prima întrevedere cu procurorii DNA, că aceștia i-ar fi reținut telefonul mobil în mod ilegal.
„Singura informație reală este aceea că mi-a fost reținut telefonul mobil de către polițiști judiciari. Deși am dubii asupra legalității acțiunii, nu m-am opus pentru că nu am nimic de ascuns. Singura informație pe care am primit-o este aceea că este vorba de o cercetare in rem, fără să mi se aducă la cunoștință că am vreo calitate în această cercetare.”