sâmbătă, aprilie 20, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneFabrică de permise auto, descoperită în Teleorman. Cât mai merge șpaga?

Fabrică de permise auto, descoperită în Teleorman. Cât mai merge șpaga?

Permise auto pe bani și înmatriculări cu prioritate pentru băuturi fine și parfumuri scumpe, asta au descoperit procurorii DNA în județul Teleorman, la nivelul Serviciului Regim Permise și Înmatriculări. Actualul și fostul șef al Serviciului sunt vedetele dosarului.

Scandalul e mai vechi, primul semn că se întâmplă ceva greșit în funcționarea serviciului fiind acela că, în urmă cu câteva săptămâni, soțul unei examinatoare a fost ridicat de DNA pentru trafic de influență în vederea obținerii unor permise de conducere.

Ulterior, în vizorul procurorilor a intrat fostul șef al Serviciului, Cristian Velcea, care se ocupă și de partea de examinări în cadrul probelor scrise și practice ale examenului de obținere a permisului auto. Surse apropiate anchetei susțin că examenele erau promovate cu bani, fiind vorba despre sume cuprinse între 200 și 300 de euro, în funcție de anumite criterii stabilite împreună cu examinatorii sau chiar persoane din conducerea Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Teleorman.

Șeful serviciului, Stelian Lupu, este pus sub control judiciar pentru șapte infracțiuni de luare de mită, iar fostul șef al acestui serviciu, Cristian Velcea se află în arest la domiciliu pentru același tip de infracțiune. Șpăgi era luate și pentru înmatricularea prioritară a unor vehicule, acestea constând în băuturi fine, parfumuri sau chiar piese auto. De altfel, Compartimentul Înmatriculări din cadrul Serviciului Regim Permise și Înmatriculări și-a suspendat activitatea vineri.

DNA a răspuns solicitărilor presei locale și a venit cu unele clarificări, aceștia arătând că în dosar este implicat și ofițerul Cristian Eib, acesta fiind acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită.

Procurorii DNA spun că totul s-ar fi derulat în perioada 2020 – august 2021, cei trei inculpați, primind în mod direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani și bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, precum promovarea unor candidați la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere și înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Lupu Stelian și Eib Daniel Cristian trebuie să respecte o serie de obligații, între care:  să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme și să nu desfășoare activitățile în exercitarea cărora au săvârșit faptele.

Procurorii spun că vor continua cercetările în acest caz și că derulează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare