joi, aprilie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneActiviști, jurnaliști și profesori își exprimă într-o scrisoare îngrijorarea cu privire la...

Activiști, jurnaliști și profesori își exprimă într-o scrisoare îngrijorarea cu privire la evenimentele anti-europene din România

Câțiva activiști, jurnaliști, artiști și profesori universitari își declară, printr-o scrisoare deschisă, îngrijorarea cu privire la evenimentele anti-europene din România. Scrisoarea a fost trimisă președintei Comisiei Europene, comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului și președintelui Klaus Iohannis.

O scrisoare de îngrijorare a ajuns pe masa președintei Comisiei Europene, Ursula Gertrud von der Leyen, comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului Dunja Mijatovic și a președintelui României, Klaus Iohannis. Ea este semnată de pictorul Laurențiu Alexandrescu, activistul Octavian Berceanu, fotograful Cornel Brad, istoricul Mihai Burcea, actrița Diana Cavallioti, activistul Remus Cernea, activista Alexandra Corbu, activistul Florin Bădiță, activista Oana Gheorghiu, profesorul universitar Sergiu Mișcoiu, profesorul universitar Marcel Mîndrescu, jurnalistul Sorin Ozon, asistentul universitar Paul Sandu, activistul de mediu Gabriel Păun, conferențiarul universitar Claudiu Turcuș și activista Victoria Stoiciu.

Aceștia își doresc să atragă atenția atât forurilor europene, cât și celor naționale asupra unor evenimente care s-au petrecut recent în România, care pun sub semnul îndoielii parcursul european al țării.

Printre acestea se numără: respingerea de către Curtea Constituțională a României a deciziei Curții de Justiție a UE potrivit căreia judecătorii naționali pot să nu aplice deciziile Curților Constituționale care contravin dreptului UE, recordul de condamnări la CEDO pentru încălcarea drepturilor omului, cooperarea parlamentară cu un partid de extremă dreaptă, anti-european, cu referire la AUR sau votarea unui buget care nu pune în prim-plan sănătatea și educația.

O altă nemulțumire este cea legată de înființarea Comisiei de anchetă din Parlamentul României prin care o serie de organizații de protecția mediului sunt acuzate pentru creșterea prețurilor la energie și gaze. Comisia intenționează să determine desființarea mai multor arii protejate, fapt ce contravine dreptului european.

Noi, cetățeni onești, susținători ai drepturilor omului, diversității și incluziunii, dorim să transmitem un mesaj puternic de susținere a valorilor europene. Suntem pentru o democrație incluzivă, pentru o justiție independentă, care recunoaște supremația dreptului european, pentru un mediu curat, pentru reformă sistemică  și finanțarea adecvată a educației, sănătății, culturii și cercetării științifice. Susținem o implicare reală a cetățenilor în luarea deciziilor și un model de organizare politică în care aleșii sunt în slujba cetățenilor și nu invers. „, se arată în scrisoarea menționată.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare