luni, iunie 29, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiLa cât mai puține zile, Диктатор Putin

La cât mai puține zile, Диктатор Putin

De aniversarea dictatorului de la Kremlin, nu pot să-i urez decât cât mai puține zile de putere. Pentru că, în ciuda oboselii, a populismului și a diviziunilor tot mai vizibile din Europa, Rusia n-a câștigat și nu o va face.

Există momente în care geopolitica nu se mai află în summituri și conferințe, ci în tăceri tot mai lungi dintre state, iar Europa pare că traversează acum un astfel de moment. Ceea ce părea, în 2022, o solidaritate de neclintit cu Ucraina s-a transformat într-o ecuație complicată între empatie, interes național și o oboseală colectivă care nu mai poate fi ignorată.

Puterea unor figuri precum Andrej Babiš în Cehia, Robert Fico în Slovacia sau Karol Nawrocki în Polonia pare, dar nu reprezintă neapărat o victorie a Rusiei și nu ar trebui catalogată ca atare. Mai degrabă, este imaginea unei bucăți de Europă care își caută rezervele de răbdare. Și este în regulă, căci au venit în schimb semnale pozitive dinspre România și Moldova. Până și Ungaria pare a fi în pragul unei schimbări fundamentale, iar alegerile din primăvară poate chiar îl vor elimina pe Viktor Orbán de la putere!

După cum observa recent jurnalistul ceh Martin Fornusek, stabilit în Ucraina, liderii central-europeni care critică acum Kievul nu își revendică loialitatea față de Kremlin. Ei știu foarte bine că Rusia nu e un partener, ci un prădător, afirmă că Putin rămâne o amenințare, iar sprijinul militar pentru Ucraina este încă necesar.

Deci „entuziasmul” pentru Ucraina pare că s-a estompat, dar nu s-a stins. Moscova nu controlează Europa, iar cei din urmă știu că trebuie să continue să fie solidari, căci Ucraina de astăzi nu este doar o țară care își apără granițele, ci bastionul în spatele căruia stă întregul continent. În pofida acestei oboseli, europenii știu că fiecare oraș pe care Ucraina îl apără, fiecare linie a frontului pe care o menține înseamnă încă un kilometru care împiedică Rusia să se apropie de Varșovia, Riga sau București. Europenii știu că, dacă Ucraina cade, cade și Europa și nu pentru că trupele rusești vor defila mâine prin capitalele europene, ci pentru că întreaga idee de securitate europeană va fi spulberată. 

Indiferent de tacticile Moscovei, despre care am scris aici și aici, Europa nu s-a întors spre Est, ci traversează doar o fază de oboseală politică și economică. Are dreptul de a fi obosită în timp ce ucrainenii se află pe front, în stații de metrou și într-o continuă panică? Nu, bineînțeles că nu. Își va reveni curând? Nu știu.

Ceea ce vreau să cred este că sprijinul pentru Ucraina nu va înceta. Poate că și acesta ar fi un mesaj potrivit către dictator: că speranțele pe care le are în acapararea Europei rămân doar pe hârtiile din buncărul său.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare