luni, iunie 17, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticExpert Forum: Numărul voturilor nule la alegerile europarlamentare a fost unul dintre...

Expert Forum: Numărul voturilor nule la alegerile europarlamentare a fost unul dintre cele mai mari raportat la numărul de alegători

Din 9, 4 milioane de voturi exprimate, 488.261 de voturi au fost declarate nule, respectiv 5,1%.

Un raport realizat de organizația Expert Forum arată că numărul voturilor nule la alegerile europarlamentare din 9 iunie a fost unul dintre cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral. „Din 9.440.962 de voturi exprimate 488.261 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă 5,1% din voturi. În 2019 numărul acestora a fost de 274.415 din 9,3 milioane de alegători, adică 2,89% din voturi. Situația de anul acesta este comparabilă cu cea din 2014, când 5,83% dintre voturi au fost declarate nule”, arată analiza publicată vineri.

Este dificil să stabilim cauzele, însă în unele situații ar putea fi vorba de erori de completare a procesului verbal, un vot de protest sau anularea intenționată a unor buletine de vot.

La nivel de județ, cele mai multe voturi nule au fost înregistrate în Vrancea și Vaslui (6,7%); la polul opus situându-se Hunedoara, Timiș, Ilfov, Harghita și Cluj (aproximativ 4%). În 10 județe procentul voturilor nule este mai mare de 6, iar în străinătate procentul este de 2,5%. „Sectoarele din București au între 2,6 – Sectorul 1 și 3,8% – sectorul 5. Deși nu există o limită clară de la care numărul de voturi nule devine problematic, considerăm că 10% din voturi nule pe secție poate deschide o discuție despre ce s-a întâmplat în secția respectivă, dacă procesul verbal a fost completat corect sau dacă există alte indicii de nereguli”, arată sursa citată.

Cele mai multe voturi nule (procentual) au fost înregistrate în localitatea Belin din Covasna (34%) și Racoș din Brașov. Pe de altă parte, există o singură localitate fără niciun vot nul – Osica de Jos, județul Olt, unde Alianța electorală PNL – PSD a obținut 99,22% în voturi.

Cele mai mari creșteri procentuale în 2024 față de voturile nule din 2019 se regăsesc în Sibiu (o creștere de 350%),Tulcea (264%), Suceava, Satu Mare (250%), Brașov (220%), Dolj (209%), Bistrița Năsăud (215%), respectiv Ialomița (201%). „În unele dintre localități creșterea procentuală de buletine nule față de 2019 este de aproape 7 ori (Belin, Racoș). Cu toate acestea, există creștere de 20 de ori (Poronina Mare – MH), 12 ori (Vărșag HR, Lelese – HR sau Ghidici – DJ) sau de 9 ori (Topalu- CT sau Perișor – DJ). Cel mai probabil este o creștere care nu poate fi pusă doar pe seama greșelilor făcute de alegători. Există și localități unde s-a înregistrat o scădere a voturilor nule, iar cele mai mari diferențe în acest sens s-au notat la Bărbulești (IL – 9,6%) și Băleni (GL – 7,3%). În București nu există diferențe sesizabile, creșterea fiind de aproximativ 1% pe sector”, scrie Expert Forum.

Pe secții, în țară, cel mai mare număr de voturi nule este tot în Belin, la secția 102, unde procentul a ajuns la 65%, urmată de Șomcuța Mare, Maramureș, cu 62% și Racoș (50%). Într-un număr de 151 de secții de votare nu s-a anulat niciun buletin – comparativ cu 245 în 2019. 

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare