duminică, mai 5, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneDemolarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanța începe pe 10 iulie. Va fi...

Demolarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanța începe pe 10 iulie. Va fi construită o arenă de 18.000 de locuri, proiect în valoare de 379 mil. lei

Stadionul "Gheorghe Hagi" din Constanța, inaugurat în 1954, va fi demolat anul acesta pentru a face loc unei arene cu 18.500 de locuri. Proiectul se ridică la o valoare de 379 de milioane de lei fără TVA.

Primăria Municipiului Constanța a emis autorizația necesară demolării stadionului situat pe strada Primăverii, lucrările efective demarând pe 10 iulie.

Printr-un comunicat de presă emis miercuri, Primăria anunță că stadionul va fi demolat în vederea construirii unui nou complex multifuncțional, respectiv un nou stadion de fotbal cu o capacitate de 18.500 de locuri, care poate fi încadrat în categoria IV UEFA, și un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri. „De asemenea, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir„, arată sursa citată.

Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și UAT Constanța și se ridică la o valoare de 379 milioane de lei fără TVA, cofinanțat de la bugetul local cu 48 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de construcții și 5 milioane de lei lei fără TVA pentru asigurarea de utilități.

Construcția Stadionul „Gheorghe Hagi” a început în anii 1950, arată Primăria, sub conducerea arhitectului Ioan Pușchilă. Acesta a fost inaugurat pe 23 august 1954, urmând ca în anii 1970 să treacă printr-un proces de modernizare, prin suplimentarea capacității arenei. A fost închis anul trecut, iar acum, începând de pe data de 10 iulie, va fi demolat.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare