,,Educația” prin frică nu este educație!

Fie că ne place să recunoaștem sau nu, în țara noastră ,,educația” încă se mai face cu bătaia.

Conform studiilor Salvați Copiii, chiar dacă abuzul fizic asupra copiilor cu scop educativ (lovirea cu palma, fără a lăsa urme) este în scădere, de la peste 80% acum 10 ani, la aproape 45%, în prezent el încă se menține la un nivel inacceptabil pentru o țară civilizată.

Părinții care aplică astfel de metode consideră că o fac spre binele copiilor, că maniera de educare are recomandări religioase și că ,,așa face toată lumea”.

În anul 2021, Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației, avertiza: „Avem foarte multe situații în care părinții invită chiar cadrele didactice să recurgă la acte de violență acolo unde copiii lor sunt indisciplinați.”

Efectele violenței domestice și a educației prin frică sunt vizibile în mod evident într-o creștere alarmantă a agresivității copiilor, manifestată cel mai des în mediul școlar, față de colegi. În cele mai multe cazuri, copiii agresivi sunt victime la rândul lor. Fie trec acasă prin traume fizice și emoționale, fie nu știu să rezolve problemele altfel decât prin violență, fie refulează sau nu știu să se controleze. Cazurile de agresivitatea din școli sunt într-o creștere alarmantă.

Părinții care aplică aceste metode regretabile, trebuie să afle că reprimarea emoțiilor copiilor prin frică și violență fizică, îndeplinirea obiectivelor și respectarea regulilor fără nicio explicație, din cauza unor temeri induse sub pretextul ,,educației”, reprezintă o soluție extremă din punct de vedere psihologic. Respectul obținut prin teamă nu este respect.

Frica este motorul acestei practici dăunătoare. De frică, pentru a nu fi agresat fizic sau verbal, un copil face ce i se spune fără a înțelege de ce, nu mai plânge deși simte o tristețe profundă, nu mai spune ce îl deranjează, deși simte furie. Toate aceste emoții care nu pot fi evitate, sunt de fapt reprimate, căci nu suntem roboți. Pe scurt, pe lângă faptul că din punct de vedere educativ nu progresează, chiar dacă înregistrează anumite rezultate aparente, copilul respectiv nu se descarcă, așa cum ar fi normal.

Emoția de furie sau de tristețe reprimată se transformă cu ușurință în agresivitate sau depresie, uneori în timp, nu imediat. Emoțiile negative reprimate se pot transforma de asemenea într-un vulcan sub presiune, care poate ,,erupe” spontan, de exemplu la școală,  într-o dispută minoră cu alt copil. Efectele suferinței emoționale apar de mult ori și în plan fizic, în general fiind afectat sistemul imunitar.

Părinții care au impresia că doar prin frică și teroare își pot controla copiii, trebuie să înțeleagă că educația modernă nu înseamnă să fie ultra permisivi. Din contră, nu există educație fără limite și reguli. Însă soluția optimă de educare are la bază reguli ferme, care vor fi comunicate cu blândețe copilului. 

Adulții pot fi stricți cu anumite cerințe și limite, dar întotdeauna ei vor rămâne calmi și nu le vor impune niciodată nimic copiilor, fără a le explica. Copilul are nevoie de argumente, de discuții, are nevoie să fie ascultat uneori când are ceva de povestit, are nevoie să i se răspundă la întrebări ca să înțeleagă, pentru a-și dezvolta motivația instrinsecă și pentru a se dezvolta personal.

Și cel mai important – toți copiii au nevoie de afecțiune. În brațele părinților nu ar trebui să se simtă altfel decât într-o oază de liniște și armonie. Înțeleși și iubiți necondiționat. Copilul echilibrat emoțional se va manifesta la școală și în societate într-un mod empatic și pașnic. Copiii abuzați de părinții lor printr-o formă sau alta de violență nu încetează să-și mai iubească părinții. Ei nu se mai iubesc pe ei înșiși.