miercuri, iunie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticElena Lasconi își anunță candidatura la șefia USR

Elena Lasconi își anunță candidatura la șefia USR

Motivul deciziei sale este nevoia de reconstrucţie a acestei formaţiuni, care este "singura alternativă în faţa partidului-stat", a afirmat primarul duminică.

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia partidului Uniunea Salvaţi România (USR). Cătălin Drulă și-a anunțat demisia după rezultatele alegerilor din 9 iunie.

Vezi și Activistul Radu Hossu îşi anunţă candidatura pentru preşedinţia USR

„E vremea Reconstrucţiei! Dragi câmpulungeni, vă mulţumesc pentru încredere! Am fost, sunt şi voi fi loială Câmpulungului câte zile voi mai avea. Tot ce fac şi voi face este pentru binele oraşului. Nu este o promisiune, ci un legământ. Aici este casa mea. Aici este sufletul meu. Şi asta datorită vouă. Mă mândresc cu Câmpulung. Mă mândresc că sunt româncă.După alegerile din 9 iunie nici nu am apucat să mă bucur de rezultate. M-am trezit într-o situaţie în faţa căreia nu pot să rămân spectator. Refuz să stau cu mâinile în sân şi să privesc cum se duce de râpă democraţia din ţara asta pe care o iubim cu toţii. Ştiu că pot schimba multe şi sunt datoare să încerc, aşa cum fac zi de zi aici la Câmpulung”, a scris Lasconi pe Facebook.

Motivul deciziei sale, adaugă ea, este nevoia de reconstrucţie a acestei formaţiuni, care este „singura alternativă în faţa partidului-stat”.

„În acest moment România este roşie. Avem un partid-stat: PSD. Avem şi o alternativă: USR, echipa din care fac parte. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel naţional. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat. Aşa că am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR. Motivul: reconstrucţia partidului, singura alternativă în faţa partidului-stat. Aici la Câmpulung continuăm cu fapte. Vă rog să aveţi încredere: cuvântul meu e contract! Să fim sănătoşi, liberi, uniţi şi să ne bucurăm unii de alţii!”, mai spune Lasconi.

Conform Statutului partidului, preşedintele are atributul convocării Congresului partidului. Alegerea Biroului Naţional se face de către Congresul partidului, prin votul delegaţilor, iar alegerea preşedintelui partidului se face online cu votul tuturor membrilor. Drulă a propus Biroului Național organizarea alegerilor pentru următorul președinte al USR în perioada 24-28 iunie.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare