vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiJurnalistul și povara sensului său

Jurnalistul și povara sensului său

În ultimii 11 ani am scris peste 5000 de articole. Unele nu mi-au solicitat un efort mai mare de 15 minute, altele nu m-au lăsat să dorm cu săptămânile. Unele mi-au adus procese, altele amenințări, multe dintre ele satisfacția că au fost citite de un număr mare de oameni și cele mai numeroase nici n-au contat mai mult de o zi. Pentru că, în definitiv, asta înseamnă presa: cronica unor momente întâmplate, care au sau pot avea efecte la nivelul comunităților mari și mici. Evident, atunci când faci bilanțul unei activități atât de lungi, pe care cumva o interiorizezi și ajungi astfel să te identifici cu ea, te întrebi dacă a contat.

Nu toți oamenii care lucrează în presa românească, centrală sau locală, își pun această întrebare. Și aici apare prima problemă. De ani buni, dar îndeosebi de la momentul exploziei rețelelor de socializare, presa a început să fie făcută de… cam oricine.

Nu e firesc să se întâmple asta și nici nu e recomandabil, până la urmă, ca orice individ care nu găsește nimic mai bun de făcut să înceapă să scrie părerile lui despre părerile altora, să participe la agenda publică, să se implice în vizibilitatea unor persoane publice, sperând că într-o zi va putea face pasul către consiliere sau politică.

Și nu sunt puține cazurile de acest fel, cu atât mai mult cu cât oameni care și-au câștigat notorietatea prin presă au devenit, la un moment dat, oameni politici de succes.

În mod normal, pasul acesta radical, judecat prea indulgent pe plaiurile mioritice, nu e unul firesc. Și nu pentru că omul n-ar avea dreptul de a decide că vrea o altă carieră. Ci pentru că jurnalismul, perceput adesea ca o meserie, nu este nimic mai mult, dar nici mai puțin decât o vocație. Pe care o ai sau nu. Dar, dacă o ai, n-o trădezi.

Revenind la problematica sensului, nu toți oamenii care lucrează în presă se întreabă dacă munca lor a contat sau nu. Pentru că, așa cum am arătat mai sus, unii dintre cei care aleg să lucreze în presă n-o fac din vocație, ci din interes. Și atunci, pentru ei nu contează dacă contează. Numai cel pentru care relevanța de ansamblu a muncii lui e o preocupare constantă se poate intitula, fără dubii, jurnalist.

Așadar, contează?

Depinde.

De ce?

De „trafic”. Adică de public. Cel mai dificil lucru pentru un jurnalist e acela de a-și mobiliza publicul în a se implica în subiectele relevante despre care el scrie sau relatează. Căci degeaba scrii o investigație serioasă, complicată și plină de sens, dacă publicul nu reacționează la ea.

Pentru că, dacă publicul nu reacționează, ea rămâne îngropată într-un colț al internetului, unde autoritățile nu se uită singure. Un articol bun nu e niciodată cu adevărat bun, dacă nu generează interesul și implicarea publicului. Căci numai așa, prin această simbioză, se obține reacția, iar subiectul devine relevant și, în cele din urmă, contează.

Un jurnalist bun are alături de el un public bun. Adică reactiv, implicat, interesat să schimbe lucrurile și convins că societatea se schimbă numai dacă fiecare cetățean contribuie la asta, fie doar și cu o părere exprimată public. De aceea, cariera unui jurnalist este strict legată de susținerea publicului pe care îl are. Public care se supără atunci când jurnalistul e amenințat, supus presiunilor sau trimis prea des în fața instanței de judecată, pentru că unele persoane publice sunt mai sensibile la critică decât la furt. Public care, în cele din urmă, nu-l lasă singur în fața abuzului.

De aceea, nu putem vorbi despre o presă liberă fără un public care să susțină asta. Și nu, nu e vorba despre o susținere financiară, deși aceasta ar fi singura cale corectă de a exista pentru o presă cu adevărat liberă. Finanțările obținute pe linie politică, guvernamentală sau instituțională pun, chiar și când nu e cazul, sub semnul întrebării, libertatea presei. Dar, în esență, un public bun face ca presa să fie liberă sau, cel puțin, să aibă decența de a mima o fărâmă de libertate.

Ziua Libertății Presei ar trebui să fie nu doar ziua în care jurnaliștii sunt aplaudați public, ci și ziua în care jurnaliștii ar trebui să mulțumească publicului lor. Un public care, cel puțin în ultimii ani, a învățat să-și apere jurnaliștii pe care i-a legitimat. Și, dacă încă nu putem vorbi despre o presă cu adevărat liberă în România, ci despre o luptă pentru o presă liberă, putem discuta despre un public care s-a maturizat și care știe să-și apere drepturile, înțelegând singur cât de important este ca, uneori, să-și apere și jurnaliștii.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare