sâmbătă, decembrie 3, 2022

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăAvocatul DiavoluluiUn pic de mândrie nejustificată nu strică...

Un pic de mândrie nejustificată nu strică…

România e țara care și-a construit o tradiție din glorificarea infracțiunii. Proxeneții și cămătarii sunt descriși ca “o furtună” în cărți biografice dedicate lor și vândute ca pâinea caldă, politicienii proaspăt ieșiți de la Rahova continuă să fie starlete ale emisiunilor de specialitate, în prime-time, iar retorica unui partid extremist devine, treptat, a doua natură a politicii autohtone.

În România, clădirile istorice ajung ruine, pentru că autoritățile locale nu cred că istoria merită investiții, iar apoi acestea sunt vândute Ungariei, fără nicio strângere de inimă și fără urmă de revoltă.

Recent, Teatrul Hirshl din Arad a ajuns în posesia statului maghiar, după ce ani de zile s-a strigat la nivel local că edificiul – cel mai vechi teatru permanent din România – va ajunge să ucidă trecătorii. Aradul n-a avut niciodată destui bani pentru astfel de investiții, în ciuda faptului că, la un moment dat, foștii proprietari ai clădirii anunțau, printr-un afiș, că dau clădirea gratis oricui vrea să o reabiliteze. Nimeni n-a vrut.

Nu mai spunem că la Târgu Jiu s-a definit o nouă tradiție locală: arborarea drapelului național în apropierea Porții Sărutului, pe o toaletă publică.

Despre rata de vaccinare nici nu are sens să vorbim, dar nu putem să nu remarcăm faptul că România e țara în care oamenii se tem de un vaccin, dar nu au nicio problemă cu alcoolismul sau cu o paletă largă de dependențe personale, care rup ani întregi din fiecare existență.

Sunt atât de multe motivele pentru care ne-ar putea fi greu să mai fim mândri că suntem români. Să mai fim mândri de noi înșine. Până la urmă, ce mai e frumos în a te defini ca cetățean al unei țări în care nimic nu e stabil, nicio valoare nu e imuabilă, niciun principiu nu rămâne la fel, nicio credință nu e clară? La ce istorie ne mai raportăm, de vreme ce lăsăm ca trecutul să devină ruine și-l vindem altor state ca pe o vită bătrână și bolnavă, de care vrem să scăpăm cumva, dar să ne iasă și nouă un ban din asta? În fața căror simboluri să ne plecăm fruntea? În fața celor arborate pe toalete publice?

E greu să găsești răspunsuri la toate aceste întrebări, pentru că asta ar presupune să avem puterea de a ne privi în oglindă, eliberați de orgoliu, și de a recunoaște că pentru răul de acum, fiecare dintre noi și-a adus contribuția. Intenționat sau nu, direct sau indirect, asta e mai puțin important. Cert e că și atunci când nu faci răul deliberat, simplul fapt că taci în timp ce-l contemplezi, e un mod de a-l duce la înfăptuire.

Așa că nu! Mulți dintre noi nu mai au motive să simtă mândrie de Ziua Națională. Căci mândria are nevoie de justificări. Și totuși…

Sunt printre noi oameni care construiesc spitale în locul statului român. Sunt oameni care refac secții ale spitalelor din bani proprii și nu spun nimănui depre asta. Sunt oameni care promovează limba și cultura românească în județe în care românii sunt pe cale de dispariție. Sunt oameni care luptă, cu riscul propriei vieți, pentru salvarea pădurilor. Sunt oameni care se iau de piept cu sistemul și-l poartă prin tribunale până-l înving pe chestiuni punctuale. Sunt oameni care știu că nu trebuie să aștepți de la nimeni nimic și că tot ceea ce contează e lupta proprie și liniștea unei conștiințe limpezi. Și ei sunt tot români. E drept că nu sunt mulți și, de multe ori, sunt ignorați. Dar ei există. Și nu s-au dezis de România în nicio clipă a vieții lor în niciun fel. Atunci, cu ce drept am face-o noi?

Așa că putem fi mândri, chiar și nejustificat. Și chiar dacă ne amintim că ne iubim țara o dată pe an, e important că avem măcar puterea asta. Poate, în timp, vom învăța să iubim România în fiecare zi. Și să facem câte puțin pentru ea, ori de câte ori putem, astfel încât să trăim momentul în care toate eforturile noastre vor construi un stat puternic, cu o politică onestă și cu o justiție corectă.

Iar, în privința mândriei, e bine s-o păstrăm, chiar și dacă nu avem prea multe justificări. Pentru că e posibil ca fărâma asta de mândrie pe care o simțim o dată pe an să fie chiar singura cheie explicativă pentru faptul că, în ciuda atâtor aberații pe care le vedem în jur, încă mai suntem români în România.

 

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare