Interacționând constant cu modele, cu influenceri, cu vedete, Sorin Stratulat are o imagine foarte clară a lumii în care trăim astăzi. Înțelege de unde vin anxietățile oamenilor pe care mulți dintre noi îi privesc cu invidie, înțelege felul în care s-a schimbat lumea, riscurile pe care aceste schimbări le aduc cu ele asupra psihicului indivizilor și, nu în ultimul rând, cât de grave pot fi efectele social-media asupra dezvoltării generațiilor care vin. Pentru că, nu-i așa, pe scaun, la coafor, oamenii se simt adesea ca la spovedanie.
Și Sorin Stratulat nu s-a mulțumit doar să audă frici, traume și neputințe, ci a și ascultat și a înțeles. Acestea au fost temele pe care ne-am dorit să le discutăm cu el în cadrul acestui interviu acordat nouă în exclusivitate. Și răspunsurile lui Sorin Stratulat sunt, după cum veți putea citi, de o profunzime din care mulți dintre noi vom avea, cu siguranță, ceva de învățat.
Carmen Dumitrescu: Există un moment, un punct de referință, care te-a dus către ceea ce faci astăzi? E un loc în viața ta în care destinul și-a spus cuvântul?
Sorin Stratulat: Da, cred că am două. Primul e plecarea mea pe un vas de croazieră. Aveam 21 de ani și atunci am învățat să lucrez în domeniul serviciilor și că asta presupune să zâmbesc. Că tot ceea ce fac eu nu e despre mine, e despre cel care stă pe scaun. Și asta a fost așa, o lecție pe care n-o știam până atunci, credeam că e despre mine în schemă. Când lucrezi cu oameni, cu părul, cu fața, cu look-ul lor, e despre ei. Și al doilea moment a fost întâlnirea cu Geta Voinea, care m-a învățat că e bine să visezi. E în regulă să visezi, nu costă, nu face rău și, uneori, visele chiar se pot îndeplini.
Carmen Dumitrescu: Dar când ți-ai dat seama că îți place zona asta a frumuseții?
Sorin Stratulat: Nu mi-am dat seama. Am avut semne de foarte mic, dacă mă uit cu ochii de adult la copilăria mea și analizez ce s-a întâmplat acolo. Îmi dau seama că m-a atras tot timpul părul, mă atrage în continuare fibra… nu culoarea, ci felul în care fibra capitală se mișcă. Are un foșnet… Știi? Aud… Știi, ca în filmul ăla…
Carmen Dumitrescu: Parfumul?
Sorin Stratulat: Da, uite, vezi? Da, foșnetul ăla al părului proaspăt spălat și curat. Și țin minte că avea mama mea o prietenă cu părul foarte lung și eram în stare să stau în bucătărie pe colțar și s-o pieptăn ore întregi, nu mă mișcam de acolo. Apoi am amintiri cu bunica mea, care nu s-a tuns niciodată. Și care avea părul până la călcâie. Nu m-a lăsat s-o tund, dar m-a lăsat s-o aranjez. Asta însemnând s-o împletesc după ce s-a spălat ea cu săpun din acela de casă și să-i fac un coc, peste care punea baticul.
Carmen Dumitrescu: Dacă tot ai amintit de părul bunicilor noastre care se spălau cu săpun de casă și aveau un păr superb, cum îți explici că pe vremuri funcționau atât de bine aceste produse de curățare rudimentare?
Sorin Stratulat: Eu cred într-o explicație cumva holistică. Cred în sinergia lucrurilor. Îți spun foarte sincer, poate contrar direcției generale, nu cred că îngrijirea asta ultra-naturală ne ajută în vremurile în care trăim. Da, e important să fii atent și selectiv cu ceea ce pui pe tine, să te asiguri că e ce trebuie, dar, dacă luăm în calcul factorii de poluare, calitatea nutrienților, modul în care dezvoltăm boli moderne legate de stres și anxietăți provocate de social-media, toate astea nu pot avea drept leac apa de rozmarin sau săpunul de casă. Adică e nevoie de altă abordare pentru ca efectele lor să fie combătute. Și atunci cred că este vorba despre ora la care te culci seara, ora la care te trezești dimineața, mâncarea pe care o consumi, calitatea ei. Și mai e ceva foarte relevant pentru mine: comunitatea. Noi, de fapt, suntem conectați, dar suntem singuri. Comunitatea în care ți se spune că ești frumos, în care știi că ai locul tău, că ai oameni cu care împarți lucrurile, asta generează frumusețe. Pentru că o apartenență sănătoasă la comunitate te relaxează și asta se vede pe piele. O să fii surprinsă, dar toate astea contează în definirea felului în care arăți. Repet, e important și astăzi să mergem către natural, e important ce ne atinge, în interior și exterior, dar eu cred în Vitamina C de laborator, cred în acidul hialuronic…
Carmen Dumitrescu: Lucrezi mult cu femei frumoase.
Sorin Stratulat: Da, slavă Domnului! (râde)
Carmen Dumitrescu: Sunt convinsă că vorbești cu ele, în timp ce le coafezi, le vopsești, le tunzi. Ce ai înțeles tu despre raportarea la sine a acestor femei frumoase?
Sorin Stratulat: În primul rând, să știi că am învățat de la femei. Nu de la femei frumoase neapărat. Am învățat de la ele compasiunea, altruismul, am învățat că suntem frumoși exact prin ceea ce ne diferențiază. Mai mult, comparația dintre femei și bărbați n-ar trebui dusă pe ideea “Cât de mult putem să ridicăm în kilograme”, ci la ce drepturi avem, la ce acces la educație avem, la ce acces la respect avem. Am învățat că e foarte important să înțelegi că uneori interesele proprii trebuie puse în plan secund pentru a putea sprijini interese generale, mai mari decât tine, astfel încât la final să câștigăm toți. Iar de la femeile frumoase am învățat, în mod specific, să au exact aceleași frici ca și celelalte.
Carmen Dumitrescu: Ba chiar foarte multe femei frumoase nu sunt conștiente de frumusețea lor și nu au încrederea în ele pe care o au femeile care nu stau în tipare, pentru că acestea din urmă nu au stresul de a fi evaluate constant pe o singură direcție.
Sorin Stratulat: Și mai e o chestie… Își pot crea propriul ecosistem de frumusețe. Femeile frumoase în sensul clasic al cuvântului sunt judecate după niște standarde generale, nu-și pot crea propriul ecosistem, nu pot transforma o imperfecțiune în frumusețe, pentru că nu-și permit ele asta și nu le permit asta ceilalți. Barierele sunt foarte puternice. Și mai e ceva: eu cred că frumusețea e ceva ce se cultivă din copilărie. Dacă ești înconjurat de apreciere de mic, indiferent cum arăți, vei crede că ești bine. Dar, dacă de mic ești într-una comparat cu altcineva, s-ar putea, indiferent cât de simetric ești, să nu conteze.
Carmen Dumitrescu: Am observat că lucrezi și cu influenceri, că interacționezi mult cu ei. Lumea s-a schimbat, au apărut alte forme de influență, care bănuiesc că pe tine te ajută…
Sorin Stratulat: Din punctul de vedere al afacerii și brand-ului personal, interacțiunea cu influencerii e ceva ce mă ajută, e adevărat. Poziția mea, în general, în ceea ce privește social-media și utilizarea internetului, este una un pic mai distantă. Îți spun sincer că mă gândesc că n-a trecut destul timp ca să știm impactul real al social-media asupra noastră, ca indivizi, și asupra noastră, ca și comunități. Nu-i cunoaștem încă impactul real. Din punct de vedere sociologic, noi nu știm unde ne aflăm. Din punct de vedere legislativ, iarăși este complicat. Legislația e în urma tehnologiei. Și atunci e foarte complicat… Pentru că una e să vorbești cu niște adulți, care au un sistem de valori, care au experiențe reale, care au discernământ și alta e să… uite… lucrăm cu persoane de 16 ani, care sunt la festivaluri pe semnătura părinților. Și cu ei e mai complicat. Pentru ei tot universul se rezumă la asta: expunerea online. Și nu au suficiente experiențe reale ca să poată face distincții.
Carmen Dumitrescu: Îi vezi rupți de realitate?
Sorin Stratulat: Da. Îi văd pe foarte mulți dintre ei rupți de realitate și trăiesc pe o altă frecvență. Adică ritmul lor e altul și nici nu se pot conecta la realitate suficient de mult timp, cât să aibă experiențe care să conteze. Nu spun că e ceva rău, asta e resursa de care ei au nevoie pentru a se adapta la lumea în care acum trăiesc, eu spun doar că acum există o diferență majoră între cele două lumi. Și până vom găsi exact varianta optimă cred că trebuie să discutăm subiectul. Ce văd, însă, de fiecare dată, e incidența mare a anxietății legate de fizic, de felul în care arată. E o anxietate legată de comparația cu ceilalți, legată de reacțiile oamenilor. Adică ei nu știu să vadă lucrurile sănătos, la modul: “Am un ochi mai mic decât celălalt, ce-i cu asta? Partea bună e că văd cu amândoi.” Există acum o întreagă suită de anxietăți care au legătură cu explozia social-media și cred că trăirea pentru alții, fără conexiune reală cu ei, nu poate fi sănătoasă. În momentul în care eu trebuie să fac lucruri pentru ca ție să-ți placă de mine, înseamnă din start că eu nu sunt bine cu mine. Și premisa asta e una fundamental greșită. Pentru spiritul uman e greșit. Că, dacă intrăm în zona drepturilor intangibile pe care le avem, faptul de a fi ok pentru ceilalți exact așa cum suntem trebuie să fie garantat. Pentru că suntem variați. Venim în toate formele, în toate culorile, unele surprinzătoare, altele conformiste, unele mai frumoase, altele mai puțin, dar așa suntem și e greșit să nu ne simțim în siguranță cu noi înșine.
Carmen Dumitrescu: Și dincolo de ei, m-aș duce către public. De ce crezi că există o așa de mare aderență la conținuturile superficiale?
Sorin Stratulat: Pentru că e simplu și e ieftin. Dacă internetul ar fi scump, n-ar mai fi așa. Dacă ar trebui să dai din veniturile tale un procent ca să ai acces la internet, n-ai accesa conținut superficial, ci ai căuta lucruri care chiar te-ar ajuta la ceva. Dar așa vorbim de un produs de masă la care oricine are acces. Și mai există și anonimitatea, care te face să fii mult mai curajos, în sens negativ, mult mai invectiv, mai vehement și uite așa ajungem într-o zonă foarte nasoală. Neexistând modele, puncte de referință, n-ai la ce să te raportezi. Uite, ai 14 ani. Părinții tăi nu sunt acasă, muncesc toată ziua sau sunt plecați să muncească în străinătate. La cine te raportezi? Și atunci, în loc să te raportezi la un adult, care să facă un transfer de valori cu tine, de mod de gândire, de mod de acționare, tu te vei raporta la unul asemenea ție. Pe care îl vei găsi pe Instagram, pe Tik-Tok… Și atunci, pentru tine, el devine modelul. Deși are aceeași vârstă cu tine, iar experiența lui de viață e aceeași ca a ta. Și tu cumva vei învăța de la cineva care n-a avut timp să învețe. Despre asta e vorba… Uită-te ce se întâmplă cu profesorii, cu raportarea la profesori. Eu aștept ca instituțiile astea (școala, biserica) să înțeleagă că au nevoie de schimbare. Societatea s-a schimbat, dar instituțiile au rămas în trecut. Avem nevoie de ele în continuare. Avem nevoie de profesori, de polițiști, de preoți, de medici. Dar instituțiile trebuie să se adapteze acestor timpuri, pentru că altfel vom fi în derivă. Și cei tineri cu atât mai mult, în lipsa modelelor reale, se vor agăța de Instagram, de Tik-Tok, de alte rețele sociale.
Carmen Dumitrescu: Ultima mea întrebare e cum ai reușit să nu devii deloc arogant, în ciuda unei evoluții profesionale care pe alții îi face să se simtă mereu foarte importanți? De ce nu ești ca ceilalți din industrie?
Sorin Stratulat: Lucrez la mine. Să știi că am fost arogant, n-am scăpat, din păcate. Dar m-am prins că nu mă simt bine așa. Adică nu mă simt bine eu cu mine, nu cu felul în care mă percep ceilalți. Pur și simplu, energia mea interioară nu e așezată dacă nu respect ce e în jurul meu, dacă nu respect persoanele cu care intru în contact, desigur cu limite și bariere sănătoase. Nu mi-e rușine să spun nu, nu țin să fiu plăcut de toată lumea. Din punctul meu de vedere, toți suntem, de fapt, la fel de importanți. Plus că am niște părinți foarte mișto.
