EDUCAȚIA ÎN DEZECHILIBRU. Ce e de făcut?

EDUCAȚIA ÎN DEZECHILIBRU. Ce e de făcut?

Anul trecut, aproximativ 70% din elevii care s-au înscris la sesiunea de BAC din iunie 2021, au reușit să obțină o notă peste 6. În cifre absolute, 88.600 de elevi au reușit să promoveze acest examen. Tot în 2021, România a bugetat aprox 67.000 de locuri la facultăți. La acestea se mai adaugă și vreo 20.000 -25.000 de locuri cu taxă și la universitățile private, ceea ce înseamnă că, cel puțin teoretic, în anul școlar 2021-2022 mai toți absolvenții de liceu, cu bacalaureatul luat, puteau intra la o facultate.

În 2022, avem peste 63.000 de locuri susținute de bugetul de stat, la care mai adăugăm locurile cu taxă și cele de la facultățile private. Cum numărul absolvenților de liceu înscriși la BAC este cel mai mic din ultimii 30 de ani (126,000), chiar dacă procentul studenților care iau BAC-ul va fi mai mare de cei 70% din 2021, locuri tot vor fi, teoretic, pentru toți.

De ce am spus ”teoretic”? Pentru că marea competiție între facultăți se rezumă la atras studenți! Cu o plajă de selecție foarte mică (locuri multe – studenți puțini), pentru a continua să existe, universitățile, și facultățile din curte, trebuie să aibă studenți.  Și de aici începe nebunia:

  • Se face rabat mult prea mare la calitate. Pentru a ”rezista” pe piață, universitatea acceptă tot felul de absolvenți care nu au competențe academice reale. Tot din același motiv, ei sunt ”târâți” până în anul trei, chiar și în master. Chiar și așa, abandonul în terțiar este imens, unele universități având chiar și 30-35% care se pierd pe drum.
  • Fiind preocupate cu supraviețuirea, mediul universitar românesc nu mai are resurse să investească în cercetare și dezvoltare. Pornind de aici, clivajul față de marile universități europene se adâncește.
  • Cum calitatea mediului universitar, și a sistemului educațional în general, este strâns legată cu dezvoltarea socio-economică, este foarte greu ca un mediu universitar slab calitativ să ofere valoarea adăugată necesară schimbărilor dorite de societatea românească.
  • Specialiștii pe care îi formăm în terțiar, sunt ei înșiși destul de slab calitativi. Este greu să transformi un elev de 6 într-un specialist de 10, în condițiile în care grija ta majoră este să îl treci pentru a nu-l pierde.
  • România are vreo 80 de universități. Foarte puține oferă și calitate cât de cât, drept dovadă nu avem nicio universitate în primele 500 din lume (chiar în primele 1000). Chiar și așa, pe principiul egalitarist foarte prezent în modul de gândire al politicilor publice românesc, toate primesc aceeași alocare per-capita, chiar dacă ceea ce reușesc să scoată este orice dar nu un ”absolvent de studii superioare” cu competențe reale.
  • Doar câteva universități românești (vreo 4-5) sunt parte a procesului de internaționalizare european și fac parte din consorțiile susținute de Comisia Europeană. Restul nu prea au o reflecție solidă asupra viitorului, mulțumindu-se cu supraviețuirea.

Acum, ce este de făcut?

Trebuie să avem grijă și de calitate, nu numai de participare! Sigur, România este încă în spatele Europei la procentul de absolvenți de studii superioare din populație, însă încurajarea participării trebuie să se facă mâna-n-mână cu susținerea calității. Nu ne ajută cu nimic faptul că avem absolvenți de studii universitare analfabeți (și pot da exemple chiar de mari politicieni contemporani), ba chiar din contra.

Principiul echității trebuie să înlocuiască conservatorul principiu al egalității. Cu alte cuvinte, alocarea financiară standard trebuie să fie completată cu alocări suplimentare care vin pentru cei care specialiști care sunt ancorați cu piața muncii în domeniul de studiu, au rezultate în cercetare, susțin studenții din mediul dezavantajat cu programe specifice de suport și dezvoltare, etc.

Multe universități, mai ales cele mici, sunt controlate și susținute politic. Poate și de aceea ele continuă se existe chiar dacă multe din cele enunțate mai sus sunt super-prezente. Înțelegerea faptul că educația este o chestiune care nu ar trebui să aibă legătura cu carnetul de partid este obligatorie.

Legislația trebuie ajutată în funcție de contextual actual și de nevoile prezente și viitoare. Din păcate, legislația noastră este una conservatoare, centrată pe menținerea puterii și controlului și mai puțin spre întărirea legăturii dintre mediul universitar și societate.

Nu în ultimul rând poate trebuie să înțelegem că 80 de universități pentru România este mult prea mult și că o universitate are nevoie de profesori cu o anumită pregătire profesional-academică pentru a avea șanse să ofere calitate. Nu mai vorbim de conectarea cu piața muncii, hub-uri de cercetare și inovare, biblioteci și infrastructură.

Că tot mă întreabă lumea cu locurile pentru romi din terțiar, în anul 2022 avem, peste cele 67329 de locuri bugetate, doar 432 de locuri la nivel național. Spre comparație, România susține, tot pe principiul măsurilor afirmative, 2.000 de locuri pentru tinerii din mediul rural, 2.690 de locuri pentru cetățenii străini cu care țara noastră are acord bilateral de cooperare, 2.640 pentru românii de pretutindeni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.