Primul ar fi desensibilizarea publicului general la tot ce poate fi inclus sub cupola Răului. Nu ne mai mișcă în mod radical crimele, suferința altora, poveștile de viață dramatice și, în general, despre toate lucrurile pe care altădată nici nu le-am fi putut privi ne formăm repede o opinie și trecem mai departe, parcă plictisiți, la următorul subiect al zilei.
Nivelul nostru de sensibilitate s-a diminuat atât de mult, poate și pe fondul multitudinii de evenimente tragice pe care le tot auzim în decursul unei zile, încât parcă nu ne mai mișcă semnificativ nimic.
Iar al doilea aspect în care schimbarea se vede cu ochiul liber, dacă stai și compari situația de acum cu aceea de acum un deceniu, e acela că intrarea în politică a devenit, pentru mulți, o rușine.
Cu vreo zece ani în urmă, un număr semnificativ de tineri care ieșeau de pe băncile facultăților spuneau că sunt pregătiți să facă voluntariat la un partid, pentru a-și asigura un loc sub cupola unei activități care își propunea, cel puțin la nivel declarativ, să schimbe cumva lumea: politica. Pătrunderea pe o listă de candidați a unui partid era, la momentul acela, un motiv de mândrie, dezbătut public ca un succes. Și erau, culmea, și destui tineri inteligenți și ambițioși care își doreau o carieră politică în mod deschis, asumat și ferm.
Dar clasa politică s-a tot schimbat. A fost Năstase, a fost Ponta și a fost Dragnea. A fost Valeriu Stoica, a fost Teodor Stolojan, a fost Crin Atonescu, apoi Cîțu și Ciucă… A fost Iliescu, a fost Băsescu și acum e Iohannis. Niciunul dintre personajele enumerate aici nu a fost și nu este o rază de soare pentru țară și nici măcar pentru propriile partide, dar trebuie să recunoaștem că degradarea la nivel intelectual, cultural și valoric s-a simțit de la un personaj la altul.
Așa că, dacă înainte te uitai cu oarecare respect la un politician cu școala făcută la timpul ei și cu abilitatea de a jongla liber cu principii în cadrul unui interviu, astăzi efectiv n-ai pe cine admira, chiar dacă-ți dorești asta.
Politicieni slabi, care seamănă cu baza votanților mai mult decât cu vârfurile societății, oameni care n-au demonstrat nimic nici la nivel uman și nici la nivel profesional, cu doctorate obținute pe furate, cu diplome de absolvire cumpărate, cu diamante în sufragerie și cu tablouri în cimitir, cu chipurile desenate la intrarea în biserici, care n-au habar să vorbească nici măcar în limba lor maternă, toți au făcut din politică un loc în care oamenii deștepți n-au ce căuta.
Cum s-a ajuns aici? Din păcate, a fost chiar vina oamenilor deștepți, care, la un moment dat, au refuzat să mai voteze. Repetând constant citate celebre, de genul: “Nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile”, vârfurile comunităților au decis să nu se mai exprime politic. Devenise obositoare căutarea unei forme a democrației care să mulțumească pe toată lumea, după atâția ani de comunism. În plus, era scârbos să vezi cum partidul roșu își construise mașină de vot și lua oamenii cu arcanul să-i ducă la urne și să-i oblige să se exprime, chiar dacă ei nu prea erau informați cu privire la ce votau.
Și, pentru că oamenii deștepți n-au mai votat, politicienii au ajuns să fie aleși de baza societății, de oamenii care nu prea se informează, dar se lasă ușor seduși de discursuri a la Simion sau a la Șoșoacă. Pentru că genul acela de discurs e ușor de înțeles și poartă în el suficientă ură cât să te determine să te ridici duminica din pat și să te duci la secția de votare. Și uite așa clasa politică a început să semene cu electoratul. Însă nu cu tot electoratul, ci cu acea parte a lui care preferă să vină o mașină la poartă și să-l ducă la urne, pentru ca finalul zilei să primească acasă și câțiva lei de la partidul câștigător.
Clasa politică s-a degradat, pentru că structura electoratului a favorizat asta. Iar vârfurile comunităților, scârbite de lucrurile pe care le vedeau, le auzeau și le înțelegeau pe deplin, au decis să nu se mai implice deloc într-un mediu politic tot mai insalubru. Și, de câțiva ani, nu mulți, a devenit rușinos să spui că vrei să devii politician. Sau că vrei să schimbi lumea. Pentru că e compania proastă. Și pentru că în companii proaste nu există nici plăcerea de a munci, nici dorința de a te afișa.
Cumva, să fii în politică înseamnă să fii coleg de domeniu cu Ciolacu, cu Bode, cu Daea, cu Simion… Adică cu o tristă adunare. Și atunci preferi mai departe să stai deoparte. Din păcate, și efectul acestui dezinteres pentru politică din partea vârfurilor reale ale unor comunității va fi la fel de grav ca neparticiparea lor la viața agorei, prin vot, din ultimul deceniu. Pentru că, așa cum s-a ajuns la o clasă politică ce seamănă mai degrabă cu colegul de clasă cel mai slab, care în loc să învețe, prefera să fumeze și să tragă o dușcă în baia școlii, pentru a copia mai târziu la examen de la tine, așa se va ajunge la perpetuarea unei clase politice din care vârfurile nu vor mai face parte nici accidental. Iar proștii au această mare apetență pentru totalitarism și, în general, nu le place democrația decât pentru ei.
Ca atare, lăsând pleava în vârful clasei politice și stând retrași în niște profesii pe care le facem bine și serios, riscăm în anii ce vor veni să pierdem mai mult decât o politică formată din colegii ăia de clasă cu care ne era rușine să fim văzuți în public, ci chiar democrația. Pentru că proștii și puterea nu se înțeleg bine niciodată, de fapt.
