Lenin e cel care a dus conceptul la o formă foarte rafinată, transpusă în faimoasa expresie: “Le vom vinde frânghia cu care să se spânzure”, perfect valabilă într-un sistem în care singurul adevăr era absența oricărui adevăr, iar singura justiție era voința partidului.
Iar Stalin a dus dezinformarea la un nivel de-a dreptul monstruos. Și-a fabricat propria biografie, de la anul nașterii până la identitatea tatălui, preocupându-se constant de a-și acorda un rol eroic în istorie.
Fiecare astfel de experiență cu manipularea realității a contribuit la formarea unei atitudini față de dezinformare în Rusia, astfel că oamenilor de acolo nu li se pare că e ceva în neregulă cu propaganda, cu dezinformarea, cu intoxicarea. O acceptă ca fiind un dat al vremurilor, împotriva căruia nu are niciun sens să lupți. Și, de fapt, aici se vede efectul uriaș al dezinformării practicate decenii la rând: consacrarea ideii de a învinge fără luptă, lipsind masele de mijloacele și dorința de a lupta. E confirmarea ideii leniniste, prin care chiar poți scoate bani din frânghia pe care le-o vinzi maselor ca să se autodistrugă.
Așa că nu miră pe nimeni astăzi faptul că Vladimir Putin câștigă în continuare alegeri, deși și-a angrenat țara într-un conflict militar de durată, care o seacă de resurse și o menține într-o ambiție fără sens de a persevera în reflexe absurde, de Ev Mediu întunecat. Rusia lui Putin, așa cum e ea descrisă de jurnalista Anna Politkovskaia, este doar o continuare a Rusiei lui Stalin. De altfel, ea spune în mod repetat, că esența comportamentului și politicii lui Putin a fost aceea de a se comporta “exact ca Stalin”, care i-a fost model în toate.
Și spune jurnalista de la “Novaia Gazeta” un lucru absolut esențial în înțelegerea dezinformării: “Noi (n.r. – rușii) suntem responsabili pentru politica lui Putin. În primul rând noi, nu Putin!”
E un aspect important, asupra căruia vom tot reveni pe parcursul acestui material, căci trebuie să înțelegem că dezinformarea n-ar fi posibilă fără fiecare dintre noi. Și nu trebuie să fim jurnaliști sau lideri de opinie ca să fim niște agenți puternici ai dezinformării.
Așa funcționează lucrurile: dezinformatul devine dezinformator și contribuie la eficiența dezinformării pe termen lung.
Vă amintesc că jurnalista premiată, Anna Politkovskaia, a fost găsită pe data de 7 octombrie 2006 împușcată în cap în liftul blocului în care locuia.
Și pornind de aici, de la aceste considerații foarte generale despre propagandă, am mers, nu fără curiozitate, pe paginile de social-media ale Ambasadei Rusiei în România și, de acolo, pe paginile de social-media ale acelor oameni și instituții media, care și-au asumat rolul de agenți ai dezinformării în interesul unei țări care nu e a lor. Dar de unde, probabil, le vin niște surse de venit suficient de importante pentru a justifica trădarea unui principiu uman de bază: loialitatea față de interesele statului în care te-ai născut, în sensul acela strict de apartență la o comunitate cu care împărtășești însăși identitatea proprie.
Audiența
Ambasada Rusiei în România are o pagină de socializare pe Facebook (Meta) cu un reach destul de scăzut. În anii de activitate pe rețeaua de socializare menționată a reușit să strângă 14.000 de urmăritori, ceea ce echivalează cu reach-ul unei publicații de nișă cu audiență scăzută. Numărul de postări, însă, e destul de mare, frecvența generală fiind de aproximativ patru postări pe zi.
O pagină de Instagram cu 890 de urmăritori și 600 de postări ar fi un alt mijloc de comunicare ales de statul rus în România.
În privința asta, nu putem să nu remarcăm modul rudimentar în care specialiștii în comunicare ai Rusiei au ales să comunice în România pe platforma menționată. Și ne referim la faptul că postările din Instagram sunt, pur și simplu, dubluri ale celor din Facebook (Meta), ceea ce indică investiții mici sau chiar inexistente pentru furnizarea unui content cât de cât adaptat la specificul rețelei de socializare menționate.
În restul mediului online (Tik-Tok, Telegram, Twitter sau X), prezența oficială a acestei ambasade nu e remarcabilă sau e, pur și simplu, absentă. Sigur, căile neoficiale sunt și cele mai eficiente pentru propagarea dezinformării, însă noi am decis să nu umblăm pe căile neasumate ale cercetării propagandei ruse în România, ci să le abordăm chiar pe cele asumate de către interesele Rusiei la noi în țară. Cele pe care le găsim, în mod transparent, în comunicarea oficială a acestor interese.
Rămânem, așadar, pe pagina de Facebook (Meta) cu 14.000 de urmăritori, unde am monitorizat, vreme de câteva luni, postările și mesajele transmise audienței pe care a reușit să și-o formeze statul rus în mod oficial în România.
Strategia de comunicare
Am luat drept referință în această cercetare lunile martie și aprilie ale anului 2024, acestea fiind luni foarte prolifice pentru comunicatorii ambasadei, având în vedere momentul electoral din Rusia și necesitatea argumentării tot mai asidue a unui război care pare a fi, în integralitatea sa, o sursă de moarte și sărăcie, inclusiv pentru ruși.
Și atunci, sigur, era nevoie de postări frenetice, constând în share-uri ale postărilor Ministerului de Externe al Rusiei, unde ministrul de externe rus Serghei Lavrov transmite mesaje amenințătoare Occidentului și chiar Chișinăului, despre care spune că “calcă pe urmele Kievului și regimul de la Chișinău discriminează rușii, limba rusă și se aliază cu ucrainenii”.
De fapt, o mare parte a postărilor din luna martie ale Ambasadei Rusiei în România sunt fotografii ale întâlnirilor lui Lavrov cu personalități din zona politică a Turciei, Kazahstanului sau Tadjikistanului. De ce? Pentru a sugera o anumită aderență internațională la “cauza” vărsării de sânge și o prezență a Rusiei pe scena internațională și în alți termeni decât cei de excludere, ignorare sau revoltă.
Sigur, nu lipsesc dintre postări discursurile lui Putin, care încearcă să sugereze că în Rusia curge lapte și miere și totul se desfășoară normal. Notabilă în acest sens e o postare din data de 4 mai 2024 a Ambasadei Rusiei, în care Vladimir Putin vorbește despre un festival al tineretului de la Soci în care explică tinerilor participanți valorile pe care ei trebuie să le ducă mai departe:
“Trebuie să luptăm împreună cu generația tânără și cu cele ce vor veni pentru a lupta cu sărăcia, terorismul, traficul de droguri, să ne prezervăm bogățiile unice, moștenirea culturală și diversitatea planetară. Lumea noastră nu e un loc pentru rasism, dictatori, dublu standard și minciuni, iar oamenii sunt liberi să-și spună gândurile în limba lor, să dea glas credințelor lor și tradițiilor strămoșilor!”
Nu vom comenta în niciun fel vreo declarație de-a lui Putin, Lavrov sau a altor reprezentanți ai statului rus. Nu ar avea sens. Dar, legat de discursul menționat mai devreme, în care Putin vorbește de o lume a libertății și a expresiei neîngrădite, vă amintim că jurnalista Anna Politkovskaia, care a scris cartea Rusia lui Putin, a fost găsită împușcată în cap în liftului blocului în care locuia. Și cam atât despre libertatea de exprimare în accepțiunea lui Putin.
Așadar, majoritatea postărilor Ambasadei Rusiei în România sunt, de fapt, distribuiri ale unor postări ale Ministerului de Externe rus, ceea ce ne face să credem că, în acest context, al dezinformării pe meleagurile românești, Ambasada Rusiei joacă mai degrabă rolul unei cutii de rezonanță. Nu produce nimic, nu răspunde, nu vine cu niciun element de originalitate, locul ei în structura dezinformării fiind acela de a aproba și forma ecouri pentru adevărata dezinformare. Cea care nu e deloc oficială. Dar e foarte productivă.
În Prima Linie
Cele mai multe link-uri active promovate de pagina de Facebook (Meta) a Ambasadei Rusiei în România, care duc spre paginile unor publicații și au, la nivel formal, valoare informativă, sunt în lunile incluse în această cercetare asupra dezinformării, doar două platforme: Vești din Rusia și În Prima Linie.
Dacă despre Vești din Rusia s-a mai scris, și o vom face și noi în cadrul acestui material, despre În Prima Linie n-am prea auzit. Și pe bună dreptate. Căci În Prima Linie e, de fapt, un blog. Al unei jurnaliste. Georgiana Arsene.
Pe frontispiciul platformei se găsesc niște cuvinte atribuite lui Vladimir Putin: “Uneori este necesar să rămâi singur pentru a dovedi că ai dreptate”. Și, ca atare, în perfectă solitudine, această jurnalistă scrie zilnic articole despre binele din Rusia și răul din toți ceilalți.
Gândit pe categorii foarte diverse, blogul e compus din secțiuni precum: Astrologie, Bulgaria, Economie, Educație/Învățământ, Fake News despre Rusia, Moscova – File de Jurnal, Poezie, Sankt Petersburg – File de Jurnal, Republica Moldova, Revoluția Română din Decembrie 1989, Serbia, Social, Transnistria, Ucraina, Venezuela, Vladimir Putin.
Așadar, alături de articole de tipul “Femeia Gemeni și experiențele erotice” sau “Paradox: nou-născuții fără Ascendent”, găsim materiale de tipul: “Rușii apreciază în număr covârșitor activitatea lui Vladimir Putin”, “SVR a relatat despre planurile SUA de a găsi un înlocuitor pentru Zelenski”, “Susținătorii Ucrainei, dezamăgiți de ajutorul norvegian acordat țării”, “ONU a recomandat Chișinăului să ia măsuri, conforme cu Constituția: vorbitorii de rusă să nu mai fie discriminați”, etc.
Nota Redactorului: Nu vom posta aici print-screen-uri de pe platformele menționate, pentru că nu ne dorim să le facem un serviciu propagandiștilor Rusiei, promovându-le activitatea. Ele sunt citite de noi, verificate de noi și păstrate de noi în arhiva documentației acestui material care se vrea a fi nu doar informativ, ci și educativ.
Articolele sunt, așa cum transpare și din titluri, mesaje propagandistice și dezinformări pe care statul rus le vrea promovate în România.
Interesant e că această Georgiana Arsene, care e și singura semnatară a articolelor de pe acest blog, are o medie de cinci articole scrise zilnic. Are zile în care scrie și peste zece materiale pe blog, iar în a doua zi de Paște, pe 6 mai, a scris nu mai puțin de 8 articole. Despre puterea aviației rusești, despre un posibil înlocuitor al lui Zelenski, despre impasul strategic al Occidentului sau despre raportarea Moscovei la niște avioane ucrainene ca fiind purtătoare de arme nucleare.
Deci în a doua zi de Paște, când toată lumea, inclusiv jurnaliștii, stau cu familia și se bucură de atmosfera unei sărbători care ne face să fim mai orientați către binele din noi înșine, această Georgiana Arsene a stat și a scris articole despre Rusia. Laudabil demers! În esență, sesizăm multe similitudini între blogul În prima linie al Georgianei Arsene și blogul Trenduri Economice al lui Dan Diaconu, despre care am relatat acum ceva vreme aici.
Cine e Georgiana Arsene?
Singura diferență dintre Georgiana Arsene și Dan Diaconu e că, spre deosebire de Dan Diaconu, Georgiana Arsene există. Și există peste tot în social-media. Pe Tik-Tok, pe Facebook, pe Telegram, pe Youtube, pe Twitter și pe Instagram. Ba chiar și în articole din presa mondenă. Pentru că Georgiana Arsene este soția lui Gelu Voican Voiculescu, pus sub acuzare în luna aprilie a acestui an în dosarul Mineriadei din 1990 pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
Potrivit unei publicații locale din Buzău, Georgiana Arsene este cu 41 de ani mai tânără decât soțul ei, e jurnalistă, a lucrat la cateva publicații din Buzău și scrie pentru ,,Sputnik”, principalul mijloc de propagandă al Federației Ruse în România.
Potrivit Linkedin, Arsene a terminat Filosofie-Istorie la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și e owner al blogului În prima linie, pe care îl descrie drept: “Blog de atitudine jurnalistică și cetățenească. Un proiect născut din dorința de a schimba ceva pe piața online din România, o pagină unde cenzura este doar bunul simț.”
Nota Redactorului: Am corectat noi pentru doamna Arsene prezentarea blogului, pentru că, se pare, jurnalista nu prea se pricepe la scrisul corect în limba română, care presupune utilizarea diacriticelor, dar și folosirea corectă a literelor acolo unde e nevoie de ele. Dar e bine că s-a preocupat să învețe între timp altă limbă. Rusa, evident.
De pe canalul ei de YouTube, într-o postare publicată acum cinci luni, aflăm că Georgiana Arsene a obținut o bursă de studii în Rusia. Recent.
“Astăzi am ales să vă vorbesc despre bursa mea de studii în Federația Rusă” – începe Georgiana Arsene filmarea de 14 minute, în care ridică în slăvi Rusia și bunăvoința ei cu cetățenii nerecunoscători ai României.
„Cum am ajuns acolo, ce am făcut acolo, cum sunt profesorii, cum mi s-a părut sistemul de învățământ rusesc. Anul acesta, pe vremea când încă mai funcționa Centrul Rus de Științe și Cultură de la București am aplicat pentru o bursă de studii pentru învățarea limbii ruse la Moscova. Mai puteau fi aplicate pentru burse de studii și la Sankt Petersburg. Din fericire, guvernul rus oferă și acum burse de studii românilor, găsiți link-ul unde puteți aplica pe pagina Ambasadei Federației Ruse de la București. Revenind la mine, am fost acceptată în programul de studii de la Moscova.”
Deși se plânge adesea că e cenzurată pe rețelele de socializare, Georgiana Arsene face eforturi serioase să posteze des și mult. Pe toate. E o muncă impresionantă, având în vedere că nu are realmente mulți urmăritori. În funcție de rețeaua de socializare, numerele ei în social media variază de la câteva sute la câteva mii. Un reach mic pentru efortul pe care îl depune.
Ca idee, pe Facebook, unde stă cel mai bine, probabil și pentru că se implică în postări pe grupuri, Arsene are 6,9 k urmăritori și un număr de aprecieri care nu trece decât foarte rar de câteva zeci la fiecare postare.
Pe YouTube are 500 de abonați, pe Twitter are 88 de urmăritori, deși are 3.784 de postări până la data de 8 mai 2024, iar pe Tik-Tok reușește să bifeze 3.200 urmăritori.
Sigur, pe Facebook, poza de copertă a profilului este nu a ei, ci a lui Vladimir Putin.
(Po)veștile din Rusia
Vești din Rusia este, așa cum am remarcat și noi în această perioadă, una dintre puținele publicații promovate acum de Ambasada Rusiei în România.
Deschis în 2018 de o persoană fizică, Vești din Rusia vrea să fie un site, dar e mai degrabă un blog construit pe stilul blogurilor despre care noi am discutat deja, În Prima Linie și Trenduri Economice.
De altfel și gruparea categoriilor din site e ciudată, în sensul în care nu există o coerență conceptuală a platformei: Rusia de Azi, România Rusia, Rusia și lumea, Militar, Rușii în România, Cultură și Sport. Iar secțiunile de tipul: “Cele mai importante lucruri de știut despre Rusia” nu fac altceva decât să trezească un zâmbet pe chipul celui care ar deschide un astfel de site cu gândul de a afla vești din Rusia.
Din informațiile publicate de Europa Liberă, site-ul Vești din Rusia ar aparține unui anume Vyacheslav Samoshkin, poet, jurnalist și membru al Uniunii Scriitorilor din Moscova, vorbitor de limba română. Individul figurează în presa rusă ca jurnalist și corespondent al mai multor publicații rusești.
De altfel, chiar pe prima pagină a publicației găsim trimitere la un interviu video cu poetul și ziaristul rus Vyacheslav Samoshkin, interviu intitulat: ”România este viața mea!”, prezentat drept redactor-șef al publicației.
Veștile din Rusia nu sunt semnate. Ceea ce ne îndreptățește pe deplin să spunem că avem de-a face, mai degrabă, cu povești din Rusia.
De ce? Păi una dintre metodele esențiale de combatere a dezinformării prin mass-media e să te asiguri că articolul pe care îl citești poartă semnătura cuiva care există. Pentru că cineva care există poate fi dat în judecată. Și poate plăti daune morale. Anonimii nu au această problemă și, deci, pot scrie povești din trezire în culcare.
Și, la fel ca și în cazul Georgianei Arsene, owner-ul site-ului Vești din Rusia scrie intensiv. Vorbim de o medie de 7 articole pe zi. Majoritatea scrise în dimensiunea dezinformării extreme. Cea pe care o practică iubitorii de conspirații, care, fără să știe, din dezinformați devin dezinformatori și eficientizează puterea dezinformării la nivel colectiv.
Una dintre întrebările esențiale care mi le ridică un astfel de efort de a scrie des și mult și cu aplomb, indiferent de reacția publicului, e: “De ce ai face asta?”
Și, sigur, răspunsul e unul singur: pentru că sunt bani în joc. Și da, sunt interese mari la mijloc. Dar nu cele despre care vorbesc cărțile de ocultism sau savanții conspirațiilor din social-media. A lăsa un popor inert în fața unor acțiuni criminale și periculoase chiar și pentru el fără să folosești altceva decât puterea cuvântului e modul superior de a cuceri, potrivit lui Sun Tzu.
Vărsarea de sânge aferentă unui conflict militar clasic e o formă inferioară de exercitare a forței. Și, în plus, Rusia nu prea mai are forță brută. O folosește, însă, din plin pe cea a cuvântului. Folosindu-se de oameni pătați, șterși sau irelevanți. Care ajung să facă răul din credință și cu pasiune. Care ajung să-și facă rău singuri, să se expună până la autodistrugere.
Căci da, Rusia știe, din propria ei istorie, că dezinformarea eficientă e aceea care te face să cumperi bucuros frânghia cu care te vei spânzura. Așa cum troienii și-au dărâmat singuri zidurile cetății, ca să poată duce în Troia calul din lemn care avea să-i ucidă pe toți. Asta e, de fapt, miza adevărată a dezinformării. Și, din păcate, astea sunt și marile interese. Cele despre care Anna Politkovskaia spunea că n-ar fi posibile fără noi, cei pe care personaje ca cele descrise mai sus încearcă să-i mintă. Și uneori chiar reușesc.
