vineri, aprilie 12, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInvestigațiiMovilele-comunitate care luptă cu hoții de pământ și natură. O poveste-investigație despre...

Movilele-comunitate care luptă cu hoții de pământ și natură. O poveste-investigație despre locurile încă naturale, pe care le pândesc industriile banului și pe care le acaparează interesele firmelor mari întru exploatare. Dar pe care le salvează puterea comunității

Movile / Hundertbücheln / Százhalom pe Valea Hârtibaciului (jud. Sibiu) e un sat cu poveste, în care cu mii de ani în urmă, o formă de eroziune și alunecare a făcut ca părți dintr-un deal să plece sub formă de gâlme / glimee / movile, la vale. Nu, nu-s gnomi, ființe fantastice, deși ar putea să fie...

Nu s-au dus departe, dar au plecat cu firele de apă. Și, după cum povestesc hărțile vechi, au ”plutit” prin mlaștini, s-au jucat și modelat în ploi și în eroziuni ulterioare. Se spune că ar fi fost 99, și cea de-a o suta, spune aceeași legendă, este (sub) biserica fortificată din sat. 

În urma fenomenelor  hidro-geologice, a rămas un peisaj deosebit, o comunitate de piramide de pământ, intersectată de mlaștini. 

O combinație de delurele distincte, dar apropiate, cu mlaștini și suprafețe întinse de pajisti.

Împădurite, probabil, cândva. 

Speciile de plante și copaci rămase sunt martori ai unei abundențe de biodiversitate în care încă se simte prezența apei, a mlaștinii. Fie și numai ochiurile de baltă, sau faptul că pe alocuri mai pot fi găsite primăvara, narcise sălbatice și lalele pestrițe. Deși seceta (naturală sau indusă de acțiunile umane, nu se mai știe) a micșorat numărul lacurilor și mlaștinilor. Chiar și așa, de curând, a fost descoperită și o specie rară și protejată de broască țestoasă, care se pare că și-a găsit habitat refugiu încă aici. 

(Nu poți să nu dai curs și gândului că e un cimitir de faraoni / căpetenii dintr-o comunitate de uriași. Fiecare cu tumulul / glimeea lui, preamărit cu un copac care peste ani să își hrănească rădăcinile din ADN-ul sacru al locatarului.)

Comunitatea umană

La marginea apelor, unde s-au oprit movilele, s-a format așezarea umană, care a beneficiat de peisajul acesta sute de ani, a folosit movilele ca fânețe, locurile dintre movile ca fânețe și/sau terenuri fertile pentru culturi. 

Oamenii din sat, cei mai mulți sași, au construit aici și au întreținut vie o comunitate unită și harnică. 

Dar au plecat. Sau au fost făcuți să vrea să plece. 

În anii ’90 cei mai mulți dintre sași au plecat. În țara care le-a devenit mai acasă decât sărăcia și abuzul de aici. 

Se întorc periodic în vacanțe, vara cu precădere și reaprind focul comunității, în bucătăria lui Tanti Friedi, de cele mai multe ori, la casa parohială de alte multe ori. La fel ca odinioară, când în casa din centru era loc de așteptare, loc de odihnă, loc de vorbit, loc de plâns, loc de râs. Iar parohia loc sigur, protejat de ziduri groase. 

Acum se întorc să se mire. De cum se transformă și lumea lor de acasă din România în forme ciudate, care nu mai recunosc legătura cu natura veche. 

Între lumi. 

Prezentul pare a fi și aici despre confruntarea dintre omul care și-a descoperit puterea tehnologică și și-a redescoperit orgoliul cuceritor, așa că se luptă cu natura, se luptă cu oamenii care țin de un loc, de o traditie, de un copac, de o baltă, de o movilă… se luptă… acaparează… nivelează… 

Secarea – Acapararea – Distrugerea în numele ”producției”

O firmă (cu mai multe tentacule) de agricultură extensivă s-a împlântat în Podișul Hârtibaciului și rupe din tradițiile locului, bucată cu bucată câte un lac, câte o movilă. 

Recent, tehnica de acaparare silențioasă, dar și ilegală, a fost devoalată de oamenii locului, veniți în vacanță, cu sprijinul unor asociații de mediu. 

Cum procedează hoții de natură? 

Un lac, unul dintre zonele umede habitat în arie protejată pentru păsări, este mai întâi marcat pentru „asanare” cu abandonarea și depozitarea ”neglijentă” a unor baloți de paie. 

Să absoarbă apă, să facă punte între tarlale.  

Apoi e adus pământ și gunoi de grajd, care se aprinde și arde paiele… numai bine să se facă un pic de cenușă, să se evapore și mai multă apă…

Apoi se ară. 

Și gata, ai cu o jumătate de lac mai mult teren agricol. 

Te mai încurcă oamenii locului și activiștii ăia de mediu care te văd și fac reclamații, te mai încurcă și Garda de Mediu care reacționează, măcar o dată în viață, corect și te amendează. 

Dar tehnica e clară. Distrugi, sapi, seci, poluezi, apoi cică repari, adică acoperi cu pământ, în speța de față gunoi de grajd, ca să poluezi și mai mult apa, apoi ai mai mult teren arabil. 

Că ai distrus în felul acesta mai multe oaze de hrană și habitat pentru specii rare de insecte, de păsări? Pff, cui îi pasă?
Că ai sfidat protecția impusă prin lege pentru o zonă deosebită și protejată pentru specii de păsări – ROSPA0099 – Podișul Hârtibaciului? Pff, banul (european) să iasă!

Transformarea se simte – la fel și ruptura

Partea dinspre pădure și dealul părăsit de glimee / movile acum sute de ani, a rămas mai sălbatică. 

Probabil oamenii acelor movile nu și-au putut ceda așa ușor memoria. Nu poți să schimbi întru distrugere și uitare ceva care îți vorbește și e încă viu si viabil…

Partea dinspre locurile agriculturii moderne și hrăpărețe de pământ și istorie este plată, uniformă, unispecie, ierbicidată și îngrășată artificial. 

Între lumi, un ultim păr inimă stă martor înclinat și își fotosintetizează amintirile.

Între lumi, o mână de sași și o comunitate care crește paradoxal unită între acasă afară și acasă aici, stau martori activi la rezistența naturii în fața agriculturii hrăpărețe. 

Nu lasă sălbăticia genetică a locului să se piardă.

Și ei vor transformare, dar în loc turistic, în loc cu adevărat protejat. Vor continuitate a comunității. 

Cei cu acasă acum afară știu cât investesc străinii să refacă, să mai aibă, să recreeze astfel de locuri din substanța lor profundă. 

Cei cu acasă și aici dospesc revolta si planurile de aparare. Și invită oamenii locului să se informeze de multe ori înainte de a-și vinde pământurile. Sărăcia nu e o scuză pentru moartea naturii, pentru moartea memoriei. 

Într-un acasă românesc care a devenit un survival-mode continuu, să îți permiți să lupți pentru niște plante, niște bălți, niște movile de pământ, niște copaci, pare absurd… dar este forma prin care îți poți păstra integritatea sufletească. Și pământul. 

Comunitatea

Când cei doi acasă se întâlnesc. Se întâlnesc sașii și românii să protejeze aria protejată (da, paradoxală formulă) pe care autoritățile române au abandonat-o. 

Cu o mini-victorie obținută prin stoparea transformării unui lac în teren arabil, la început de septembrie, s-au întâlnit tot 2 lumi. Dar ei au planuri mai mari, au planuri de construcție. Construcție comunitară. 

Planuri continuate, pentru că aici, Federația Peisaj deschis pune energie și suflet de ceva vreme să facă din locul acesta un punct de atracție turistică, să îl smulgă din ghearele agricole ale modificatorilor genetici și industrializării masive și profunde a agriculturii. Și reface susținerea comunității, pune piloni de sprijin acolo unde aceasta a fost slăbită de atacul vremurilor. 

Foto: Biserica fortificată de la Apold, transformată în muzeu viu de Peisaj Deschis

Podișul Hârtibaciului este cea mai mare arie protejată din România – ROSPA0099. Din păcate, cam foarte neglijată, uitată… 

Dacă nu ar fi fost așa, uitată, poate că nu ar fi fost posibil ca o firmă de agricultură industrializată să încalce atât de multe din prevederile planului de management și protecție ale zonei. 

De la schimbarea categoriei de folosință a terenurilor, la acapararea și afectarea zonelor umede, la culturile monoculturi, la folosirea intensivă de erbicide și pesticide, la îngrădirea cu garduri a zonelor de tranzit ale animalelor sălbatice, la aducerea de specii alogene, la nepăsarea pentru liniștea și curățenia locului în care se nasc și cresc specii pe care Europa le mai vede rar… toate sunt semne că în România, în fața banului, protecția naturii este o vorbă goală. 

Planurile comunității Movile sunt să-și recupereze și protejeze comoara și să aducă aminte autorităților și oamenilor că aici e un loc unde se poate face agricultură sustenabilă, se poate face turism, se poate face ecologie, se poate face geologie și istorie. Și educație cu suflet. 

La început de septembrie, cum spuneam, a avut loc o întâlnire organizată de Hans Hedrich de la Asociația Neuer Weg în care sași și nu numai, restauratori, oameni de cultură, activiști, oameni ai locului s-au întâlnit să facă planuri de prezent și viitor. Planuri tihnite și planuri normale, care însă acum iau în calcul și lupta pentru protejarea zonei de acțiunile distructive ale firmei de agricultură intensivă instalată în microregiunea lor. 

Dospesc modelarea comunității care se reface în jurul ideii de protecție a naturii, a specificului locului, a patrimoniului arhitectural. Firesc, nucleul comunității este tot parohia și cetatea, și tot oamenii nucleu și suflet al locului, cum ar fi Tanti Friedi. 

În inima aia de păr, în nucleul acela de comunitate din bucătăria lui Tanti Friedi, e o flacără cu poveste. Care încă nu s-a stins. Și care se coagulează în jurul movilelor și vă invită să vă bucurați turistic, natural, de un loc în care încă respiră natura. 

Comunitatea de activiști de mediu care s-a strâns și se formează în jurul comunității de sași e un prilej de speranță. 

O gură de aer e speranța asta, într-o lume în care comunitățile de orice fel se destramă, în care deznădejdea și neputința ne invadează, Movile își redescoperă forța interioară, puterea comunității. 

ALINA CHIRIAC
ALINA CHIRIAC
Sunt un om simplu, implicat civic, care iubește natura. Să plantez copaci, să protejez pădurea, pășunea, apele, biodiversitatea, verdele pe care îl mai avem, mi se pare forma prin care pot să las picătura mea de contribuție pentru generațiile următoare. Și forma de respect pentru privilegiul pe care îl avem de a fi pe planeta asta.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare