vineri, mai 3, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePUNCTE-CHEIE: Despre energie

PUNCTE-CHEIE: Despre energie

În săptămâna 19-25 iunie, toată atenția a căzut pe sectorul energetic, cu focus pe decizia finală privind Neptun Deep și subscrierea de acţiuni Hidroelectrica în oferta de listare la Bursa de Valori Bucureşti.

Hidroelectrica

Data de 23 iunie 2023 a reprezentat prima zi de subscriere de acţiuni Hidroelectrica în oferta de listare la Bursa de Valori Bucureşti, un moment cheie pentru sectorul energetic și pentru piața de capital. Despre listarea Hidroelectrica se vorbește de mult, iar investitorii au așteptat cu sufletul la gură momentul – ceea ce reiese și din cifre. Potrivit datelor ZF, în doar două zile, micii investitori au introdus ordine de 830 milioane de lei. “De la debutul ofertei am observat un interes foarte ridicat pentru acţiunile Hidroelectrica. Asta ne confirmă faptul că într-adevăr banii aşteptau de pe margine această listare şi trebuie să ţinem cont de faptul că este foarte posibil ca un număr mare de subscrieri să vină în ultima zi a perioadei cu discount”, a declarat Radu Cojoc, broker al Goldring, potrivit ZF. Fondul Proprietatea a scos la vânzare 78 milioane de acţiuni Hidroelectrica, la un preţ cuprins între 94 lei şi 112 lei pe acţiune.

Neptun Deep

OMV Petrom și Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, o investiție de până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep va furniza un volum total de aproximativ 100 miliarde metri cubi de gaze, iar producția este estimată să înceapă în 2027 – producția la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual, timp de circa 10 ani. „(…) Proiectul va contribui la creșterea economică a României și va consolida securitatea energetică a țării. Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producția este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a ~ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de ~ 30 de ori. De asemenea, este un pas  major pentru strategia noastră 2030 prin care susținem tranziția energetică în România și în regiune”, a declarat atunci Christina Verchere, CEO OMV Petrom.  

Alte știri din energie

CIECH Soda România a început producţia de energie solară, în urma unei investiţii de 1,7 milioane de lei într-un parc fotovoltaic cu o capacitate de 399,62 KWp. Proiectul acoperă o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, iar panourile fotovoltaice au o suprafaţă totală de 1.944,4 metri pătraţi. ”CIECH Soda România începe producţia de energie solară, ca urmare a unei investiţii de 1,7 milioane de lei într-un parc fotovoltaic, şi marchează o nouă activitate în procesul de dezvoltare al companiei, care produce în prezent silicaţi lichizi, o materie primă importantă pentru industria anvelopelor, industria detergenţilor, industria hârtiei, în producţia substanţelor chimice utilizate în construcţii şi pentru materialele utilizate în sudură”, a anunțat compania.

Grupul Electrica, prin intermediul Distribuţie Energie Electrică România (DEER), a atras finanţări europene nerambursabile, prin Fondul pentru Modernizare, în valoare de 57 milioane euro, respectiv 80% din cheltuielile eligibile pentru patru proiecte de investiţii în reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Potrivit companiei, valoarea totală estimată a proiectelor DEER se ridică aproximativ 77 milioane euro.

Comisia Europeană a aprobat achiziţia Enel România de către Public Power Corporation S.A. Compania din Grecia a cumpărat activitățile Enel în distribuția și furnizarea de energie electrică, în domeniul producției de energie din surse regenerabile prin capacități de peste 500 MW (operate de către Enel Green Power România), precum și în domeniul serviciilor energetice avansate (Enel X). 

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare