luni, noiembrie 11, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePUNCTE-CHEIE: La cât mai multe vești bune

PUNCTE-CHEIE: La cât mai multe vești bune

După o săptămână marcată de agitația Coldplay, parada Pride și noul material Recorder, aducem câteva știri din mediul de business românesc. Știri pozitive, căci perioada 24-31 iulie este caracterizată de investiții.

Ce s-a întâmplat săptămâna trecută? Înainte de a trece la noile proiecte ale marilor companii din România, trebuie menționat că executivul a aprobat majorarea valorii tichetului de masă, în două etape. ”Având în vedere că valoarea acestor tichete a rămas neschimbată în ultimele două semestre, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, Executivul a decis majorarea în două etape a acestei valori: de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024”, a transmis Ministerul Muncii. Totodată, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 lei/tichet/zi, se va aplica şi în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 şi septembrie 2024.

Dacă rămânem în sfera publică, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat investiţii de 25 milioane euro în modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartierele oraşului. ”Investiţie de 25 milioane euro (123 mil. lei TVA inclus) în modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartiere: Valea Chintăului, Valea Seacă şi Giuseppe Verdi. Am verificat şantierele a trei proiecte de infrastructură din oraşul nostru care implică reabilitarea străzilor Valea Chintăului, Valea Seacă şi G. Verdi. Modernizarea vizează creşterea siguranţei pentru pietoni şi şoferi, precum şi sporirea confortului riveranilor”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook. Executantul lucrărilor este RADP Cluj-Napoca. Tot în Cluj-Napoca, Boc a declarat că ordinul de începere a lucrărilor pentru metrou este 1 septembrie, urmând ca şase luni să fie reprezentate de faza de proiectare, apoi obţinerea autorizaţiei de construcţie și finalizarea exproprierilor.

La privat, Aquila, companie de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum din România şi Republica Moldova, şi-a bugetat investiţii de 12,7 milioane de euro în acest an, dintre care 7,6 milioane de euro pentru cumpărarea de mijloace de transport, în leasing. Compania, care transportă bunuri din toate categoriile de temperatură (ambient, refrigerat, congelat) naţional şi internaţional în peste 20 de ţări din UE, Elveţia şi Marea Britanie, etc., a încheiat anul 2022 cu profit net de 85 milioane lei, plus 20%, şi venituri de 2,2 miliarde lei, în creştere cu 15% față de anul anterior. 

A fost inaugurat un hotel de 4 stele în Târgu Mureș. Construcția Hotelului Hampton by Hilton, o investiţie de 11 milioane de euro a Multinvest Group, co-finanţată în proporţie de 35% de Fundaţia Pro Economica, a demarat în aprilie 2021 şi a durat doi ani. Hotelul are o capacitate totală de 115 camere și este destinat turismului de business.

Grupul de restaurante City Grill anunţă finalizarea unei investiţii de aproape 2,5 milioane euro în modernizarea a trei restaurante din reţeaua Buongiorno Italian, respectiv Buongiorno Italian Primăverii, reamenajat în 2019, cu o investiţie de 600.000 euro, Buongiorno Italian Victoriei, în 2021 cu 1.400.000 euro, şi Buongiorno Italian Băneasa, care urmează a fi redeschis în luna august 2023, după o investiţie de 400.000 euro.

OMV Petrom anunţă semnarea unui contract pentru dezvoltarea reţelei regionale de reîncărcare ultra-rapidă pentru maşini electrice, în cadrul unui proiect care vizează instalarea a peste 400 de puncte în România (328), Slovacia (52) şi Ungaria (28) până în luna noiembrie 2025. Investiţia totală este estimată la circa 40 milioane de euro, finanţată de Uniunea Europeană.

Și o analiză realizată de CBRE arată că volumul investiţiilor în piaţa de real estate din prima jumătate a anului a coborât la 183,8 milioane de euro, cu 43% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Sectorul de retail a atras 21% din volumul total de investiţii înregistrat în primul semestru din 2023, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, menţinându-se în jurul valorii de 39 milioane de euro. Astfel, retailul urcă în top trei din punct de vedere al interesului investitorilor, alături de sectorul industrial (33%) şi birouri (29%), în timp ce hotelurile rămân pe locul patru, cu o cotă de investiţii de 17%.

Într-un final, compania românească de brokeraj Investimental îşi anunţă lansarea oficială pe piaţa de capital din România, devenind prima firmă de brokeraj cu autorizaţie de la ASF în ultimii 14 ani. “Ne propunem să avem un proces simplu şi rapid de onboarding, care să permită clienţilor noştri să îşi deschidă un contîn 15 minute, să îl alimenteze cu orice sumă şi să înceapă să tranzacţioneze. Acest lucru este posibil datorită implementării unei soluţii bazate pe open banking API, care facilitează procesul de alimentare şi retragere instantă a fondurilor. Din lista de avantaje, mai putem menţiona uşurinţaîn accesarea platformelor din portal (SSO), comisioane avantajoase, cotaţii real time, suport în gestionarea obligaţiilor fiscale, comunicare facilă prin integrarea unui chat în site şi în portal”, a declarat CEO-ul Investimental, Mihaela Bîciu.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare