joi, iulie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInterviuÎN DIALOG cu Ada Milea, despre relația dintre teatru și muzică: “Am...

ÎN DIALOG cu Ada Milea, despre relația dintre teatru și muzică: “Am găsit un teren foarte generos între teatru și muzică și percep fiecare replică ca și cum ar fi, de fapt, pe note”

E greu să pui degetul pe Ada Milea și să spui că ai înțeles-o. Cu atât mai mult cu cât nici nu e genul de persoană căreia să-i placă să se dezvăluie în afara scenei. Când e pe scenă, fără machiaj, îmbrăcată mereu simplu, Ada Milea reușește să țină publicul captiv într-o avalanșă de sentimente. Râzi, plângi, înțelegi ironia, apoi parcă pierzi șirul ideilor, trăiești nu doar muzica, așa cum se întâmplă cu alți artiști, pentru că ajungi să fii mai atent la mesaj și la sensul lui. Muzica Adei Milea e construită din concepte, idei, simț al umorului și expresivitate scenică. De asta nici ea nu știe exact dacă e mai mult actriță sau mai mult cântăreață. Dar Ada Milea nu are timp să se gândească la asta.

Ea a găsit o nișă unde nu are concurență și e atât de bună la ceea ce face, încât nici nu are niciun rost să caute o definiție a propriei arte. Desigur, știe că e originală, dar nu face paradă cu asta. Și, așa cum am spus, vorbește puțin despre ea însăși, însă are mereu muzica la ea. Și, când e în impas, pur și simplu, ia chitara și explică adevărul ei pe note.

Am purtat un dialog scurt cu Ada Milea, încercând să aflăm de la ea ce o inspiră și cum și-a găsit calea către propria ei originalitate. Ne-a explicat totul lapidar, concis, politicos. Știind că, oricum, în cazul ei, e mai puțin important să vorbești despre sine, atunci când sunt atâtea concepte de cântat.


Carmen Dumitrescu: Cum e să fii original într-o lume în care totul sună la fel?

Ada Milea: Mie nu-mi sună nimic la fel. Mi se pare că fiecare om are felul lui de a se exprima și fiecare are ceva de spus. Acum, felul în care oamenii spun poate suna aproximativ la fel, dar nu înseamnă că e la fel. Indiferent dacă percepția noastră bagă în câte o cutiuță, în câte o categorie părțile din realitate.

C.D. Dar în cazul tău vorbim despre o căutare a originalității? Ți-ai dorit să fii pe o nișă sau te-ai dus natural către ea?

A.M. S-a întâmplat pur și simplu. M-am jucat. A început prin liceu, când am făcut cântece despre colegii de clasă. Primul cântec a avut 37 de strofe, fiecare strofă fiind dedicată unui coleg, împreună cu o colegă cu care, de fapt, mă întâlnisem ca să facem matematică. Am ajuns la chitară, am învățat trei acorduri și cu cele trei acorduri am făcut cântecul de 37 de strofe. Apoi am trecut la profesori. Nu erau niște versuri dure cu profesorii, dimpotrivă, mai degrabă erau auto-ironice. Și ne raportam la materii, la situații din școală: “M-a legat la școală,/Chimia mă omoară / Eu aș învăța/ Că mă pune mama mea”.

Foto de: Andreea Chirica

C.D. Cât contează reacția celorlalți pentru arta ta? Cât îți modelează arta cei care te ascultă?

A.D. Contează enorm. De la un punct încolo. Adică mereu mă gândesc și la receptor. Primul cântec, cel de 37 de strofe, a fost un eșec, pentru că s-au distrat primii colegi, iar când s-au prins că urmează și ei, nu s-a mai distrat nimeni.

C.D. Te consideri mai mult cântăreață sau mai mult actriță?

A.M. Depinde cu cine vorbesc. Dacă vorbesc cu cineva din mediul teatral zic: “O, dar eu cânt! N-am nicio treabă cu teatrul” și când vorbesc cu cineva din mediul muzical zic că sunt actriță. De fapt, am găsit un teren foarte generos între teatru și muzică și percep fiecare replică ca și cum ar fi, de fapt, pe note. Exact asta aud și când vorbim noi acum.

C.D. De fiecare dată, când merg la concertele tale, văd reacția copiilor, care e întotdeauna superbă.

A.M. Eu nu prea văd ce se întâmplă în public atunci când cânt. Dar da, chiar am primit mail de la un copil. Mi s-a părut minunat. Zicea așa: “Îți mulțumesc că am luat 10 la istorie din cauza ta. Profu’ a zis că ne dă 10 dacă știm 9 cuvinte românești de origine turcă. Și știam mult mai multe, pentru că te-am ascultat.

C.D. Sunt curioasă ce te inspiră sau, mai degrabă, cum ajungi să te îndrepți către anumite creații literare, pe marginea cărora lucrezi ulterior? Uite, de exemplu, Nasul de Gogol. De ce te-ai dus în acea direcție?

A.M. Pentru că domnul Dabija a vrut să facă un spectacol la Sibiu după Gogol și ne-am oprit împreună la Nasul. Așa că am făcut împreună cu domnul Dabija, cu Bobo și cu Andu Dumitrescu acel spectacol la Sibiu. De fapt, cărțile mă duc în diferite direcții. Inițial mă inspirau diverse situații sociale, dar nu mai cânt de multă vreme piese din zona aceea. Și am descoperit că e mai interesant să mă joc cu ce au scris alții.

https://www.potcoavadunarii.ro/
CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare