În căutarea informației de interes public. O poveste 100% românească

Ascunderea prin necomunicare și nepublicare a informațiilor de interes public a ajuns la  nivel de practică în toate instituțiile, de la primării rurale, agenții de mediu, consilii județene, ANCPI, la ministere și guvern. 

Rețeaua de încrengături îi sprijină pe funcționari să refuze orice informație. Și în cascadă, Ministerele nu mai fac după aceea decât să acopere urme. 

De cele mai multe ori, la adăpostul unei legi greșit interpretate, cea de protecție a datelor cu caracter personal, se încalcă un drept cetățenesc fundamental, cel la informație. 

Ne vom uita azi doar la câteva cazuri: 

Dintr-o primărie, din CNAIR și din două ministere, al Mediului și al Agriculturii. Și o vom face doar la suprafață, fără să intrăm pe fondul problemelor indicate de refuzul informațiilor publice în aceste cazuri. Le privim doar ca practici. 

Primul exemplu e de la Primăria Ciurila. Nici o surpriză, știți cu toții, dacă ați mai citit ceva scris de mine că sunt ”preferata” lor. 

Această primărie nu oferă informații publice DELOC. Adică nu știu să răspundă cu un document public atașat. Pur și simplu nu oferă număr de înregistrare, nu oferă răspuns. Bagă capul în nisip și nimeni ca cetățean nu există în fața lor. Nici prefectura nu există. Dar asta e altă discuție. 

Site-ul primăriei este o succesiune de pagini în curs de actualizare, incluse la secțiunea de contracte publice, de proiecte, etc. 

Se publică numai și numai ce e în interesul primarului și grupului famiglial din primărie. Nu, nu exagerez, acolo toți sunt frați, veri, prieteni, însoțiți cumva. 

După mai multe cereri de informații publice, la un moment dat, pentru că mi-am dat seama că pur și simplu ignoră cererile, am început să le cer și Prefecturii Cluj, pentru că majoritatea actelor emise de o primărie trebuie verificate de către Prefectură, deci, ar trebui să le aibă și Prefectura. 

După ce la NICIUNA, Primăria Ciurila nu a răspuns, pe una dintre ele am zis că merg pe firul legii până la capăt. Până în instanță. 

Informația cerută: documentația de numire a delegatului sătesc în satul Pruniș, comuna Ciurila

Context: oamenii din sat s-au trezit cu un delegat sătesc numit fără nici o transparență a procesului, pe baza unei liste de semnături care nu știe nimeni unde e, cum a fost obținută, ce conține. Și pe baza unui proces verbal întocmit, din nou, fără să fi fost publicat, arătat cuiva. 

Există suspiciuni că semnăturile au fost strânse pentru acordul locuitorilor de a se înființa în comună rețea de gaz, pe o foaie care nu indica motivul semnării. 

Ce este un delegat sătesc? Este echivalentul unui consilier local, are aceleași atribuții, reprezintă interesele satului în Consiliul Local, chiar dacă nu are drept de vot, adică ar fi trebuit să susțină apărarea intereselor oamenilor de exemplu, când, prin PUG Ciurila, s-a propus distrugerea satului prin sufocarea lui cu un drum prin intravilanul satului pe un deal degradat și peste sursele de apă ale acestuia, și un parc industrial de 20 de ha în coasta satului. 

Este plătit pentru prezența la ședințele de consiliu local, unde, dacă merge, doarme. 

Mais passons, să revenim la cum a ajuns într-o astfel de poziție și unde găsim informațiile, care țin de regimul electoral. 

Așadar, am cerut aceste informații. Nu le-am primit nici de la primăria Ciurila, nici de la Prefectura Cluj, aceasta din urmă le-a cerut la rândul ei primăriei și nu le-a primit. 

Așa că am deschis acțiune în instanță. 

Și am câștigat. 

Trebuie musai menționat că în proces, distinsa primărie nu a depus nici o întâmpinare, nu s-a apărat, nu a trimis documentele când a fost citată prima oară de instanță, nu le-a trimis nici a doua oară. A trimis într-un final, înainte de un ultim termen, un document, singurul pe care eu l-am primit de la această instituție în care îmi refuza dreptul de a participa la o ședință de consiliu local în care s-a discutat despre PUG Ciurila, de care eram și sunt direct interesată. 

Repet, a trimis unei instanțe judecătorești, un alt document decât cele care i-au fost cerute prin citație. Fără jenă. 

Acum aștept să vină motivarea sentinței, și apoi aplicarea deciziei instanței. 

Câte alte astfel de situații sunt la Primăria Ciurila? Nimeni nu știe și nu se poate afla. Doar cererile mele sunt numeroase și ignorate? Nu se știe. 

Dar să vedem cum se acoperă între ele instituțiile în privința informațiilor de interes public. 

Am cerut de la Ministerul Agriculturii informația următoare:  avizul și documentatia pe baza căreia a fost aprobată introducerea în intravilan a 300+ ha de pășune, prin PUG Ciurila. 

Conform art 5 din OUG 34/2013, scoaterea pășunii din extravilan și schimbarea categoriei de folosință din pășune nu se poate face foarte simplu, e nevoie de compensarea suprafeței cu o suprafață echivalentă de pășune scoasă din teren neagricol sau teren neproductiv. 

Articolul 5

(4) Excepţiile prevăzute la alin. (3) se realizează cu obligaţia ca beneficiarul scoaterii definitive din circuitul agricol a pajiştilor să recupereze din terenurile neproductive sau neagricole o suprafaţă egală cu cea aprobată a fi scoasă definitiv din circuitul agricol. Recuperarea acestor terenuri se face anticipat, cel mai târziu până la data stabilită în actul prin care se aprobă scoaterea definitivă din circuitul agricol a acestor suprafeţe, astfel încât să nu scadă suprafaţa de pajişti la nivel local, judeţean sau naţional, după caz.

(6) Pajiştile pot fi incluse în intravilanul localităţilor cu avizul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu condiţia respectării prevederilor alin. (4)

Context: PUG Ciurila (un act normativ, cam ca o lege) a primit un aviz pozitiv de la Ministerul Agriculturii pentru introducerea a 332 ha de pășune în intravilan, fără proces verbal de inspecție a zonei. Și fără dovada compensării acestei suprafețe de pășune. 

Așadar, am cerut Ministerului Agriculturii avizul de compensare a suprafețelor de pășune incluse în PUG și toată documentația care a stat la baza emiterii acelui aviz pozitiv general. Totul documentație publică, ba mai mult, ar fi trebuit să fie publicată și pentru avizul arhitectului șef al județului, și pentru aprobarea finală. Dar ei mi-au spus că nu pot să-mi trimită informația, pentru că sunt informații cu caracter personal, și doar Primăria Ciurila însăși ar putea să mi le dea, dacă vrea, desigur, dar ea nu vrea din prințip. 

Sau, am cerut de la Ministerul Mediului limitele propuse spre extindere ale ariilor protejate incluse în Ordinul de ministru publicat pe site-ul ministerului: MMAP supune dezbaterii publice proiectul de HG privind actualizarea Listei consolidate a ariilor naturale protejate din România și a Planului de amenajare a teritoriului național secțiunea a III-a

Și nu sunt disponibile nici limitele propuse, nici cele actuale, pentru că linkul nu merge, nu pentru că nu ar fi informații publice, care au fost supuse unei dezbateri publice. 

Dar, ministerul mediului vine și zice că nu găsește oportun să mi le transmită. 

Sau, CNAIR, care este o companie publică, în sensul articolului 2 din legea 544/2001, îmi explică la o cerere de informații publice despre hărțile de zgomot efectuate la autostrada A3 și despre planul de activități de protecție fonică a unei localități că nu e obligată să îmi dea documente (lasă că hărțile alea de zgomot trebuie să stea publice pe site-ul lor), ci doar informații. Care informații sunt la modul general, osă când osă. 

Și mai am multe exemple de genul acesta, cu unele sunt în instanță, cu altele contemplu sfidarea… 

Acum însă vine întrebarea mai generală asupra stării democrației în România? 

Mai este publică informația derivată din activitățile instituțiilor publice?

Există undeva vreun registru centralizat al acestor cereri și felul în care au fost ele tratate de către instituții? 

Am dat o căutare simplă după ”comunicare informații de interes public” la câteva Tribunale. Primul, cel din București. Și am primit 1933 de rezultate. E adevărat că din toți anii de prin 2014. 

La Tribunalul Cluj – 223. 

La Tribunalul Timiș – 146 

La Tribunalul Sibiu – 41 

Acestea sunt cele care ajung în fața instanței, dar întrebarea este câte nu ajung, deși sunt refuzate de către instituțiile publice? 

Altă întrebare este câte dintre cererile jurnaliștilor de informații publice sunt rezolvate, câte nu? Și cum ar putea un jurnalist să facă față refuzurilor programatice ale instituțiilor de a oferi informația de interes public. Adică ce număr de procese ar putea să aibă cu diverse instituții care zic că nu, domle, nu vreau să dau informația, că nu vreau io, ce-o să-mi faci… Sau decid, cum a decis Consiliul Județean Cluj ce este informație publică și apoi dau numai ce vor ei, contra cost, n lei / pagină chiar dacă tu le ceri electronic, restul să mergeți dvs în instanță. 

Altă întrebare este câte dintre aceste cereri sunt condiționate de plată (da, ați auzit bine) sau de alte inepții de genul: nu ai domiciliul în comuna noastră, nu ai voie să primești informații, poți să vii să le vezi un pic la noi la sediu. 

Altă întrebare este câți dintre noi ne folosim de dreptul de a cere aceste informații? 

Câți dintre noi lăsăm așa, nu ne mai batem capul după ce primim răspunsuri ilegale, sau flagrant false, sau nu primim răspunsuri deloc despre contracte, despre proiecte făcute din bani publici, despre decizii luate arbitrar, despre angajări în instituții etc. etc. etc. Altă întrebare… 

Nu cred că s-a făcut o cercetare pe acest subiect, dacă însă există, vă rog să ne spuneți de ea. 

Și poate cineva va face acest lucru. 

Dar care e legea, care sunt legile, de fapt, care ne dau nouă, cetățenilor dreptul la această informație publică?  

Constituția

Art. 31 – Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Articolul 1

Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.

Conventia de la Aarhus

ARTICOLUL 4

Accesul la informatia de mediu

 1. Fiecare parte va asigura ca autoritatile publice, in conditiile urmatoarelor puncte ale acestui articol, ca raspuns la o cerere de informatie pe probleme de mediu, sa puna aceasta informatie la dispozitie publicului, respectand prevederile legislatiei nationale, inclusiv in cazul in care sunt cerute copii de pe documentatia continand sau cuprinzand informatia respectiva, avand in vedere subpunctul b) al prezentului articol:

a)     fara a fi necesara declararea interesului;

b)    sub forma ceruta, in afara situatiilor in care: (i) este mai rezonabil pentru autoritatea publica sa ofere informatia ceruta sub alta forma, caz in care trebuie aratate motivele pentru care poate fi facuta disponibila in acea forma; sau
(ii) informatia este deja disponibila publicului sub alta forma.

2. Informatia de mediu asupra careia se face referire la pct. 1 al acestui articol va fi facuta disponibila in cel mai scurt timp si cel mai tarziu la o luna dupa ce cererea a fost inaintata, in afara cazului in care volumul si complexitatea informatiei justifica prelungirea acestei perioade pana la doua luni de la data solicitarii. Solicitantul trebuie sa fie informat despre orice prelungire si despre motivele acesteia.  

Hotărârea de guvern 878 / 2005 – privind accesul publicului la informația privind mediul

Articolul 1

(1) Prezenta hotărâre asigura dreptul de acces la informația privind mediul deținută de sau pentru autoritățile publice și stabilește condițiile, termenii de baza și modalitățile de exercitare a acestui drept.

(2) Informația privind mediul este în mod progresiv diseminata și pusă la dispoziția publicului în scopul realizării celei mai largi posibile și sistematice accesibilitati și diseminari a acestei informații. În vederea atingerii scopului propus se promovează, în special, utilizarea tehnologiei electronice și/sau a telecomunicatiilor computerizate.

Altă întrebare este: care ar fi mijloacele prin care putem transparentiza chiar și acest fenomen generalizat de refuzare a informației publice, de obscurizare a informației prin ascunderea în dulapuri de metal, pe niște foi A4, de transmitere incompletă, incorectă și fără posibilitate de verificare. 

Venim și cu o propunere civică: trimiteți-ne la adresa [email protected] cererile voastre de informații publice la care nu ați primit răspuns. Fără date personale, doar informația cerută, data la care a fost făcută cererea și cărei instituții, răspunsul de refuz sau doar indicație despre refuzul comunicării acelei informații. 

Vom păstra confidențialitatea adreselor de email care trimit informații. E doar o încercare de a transparentiza lipsa de transparență a instituțiilor publice. 

Le vom pune pe o hartă a refuzurilor instituțiilor statului român de a comunica informații publice.

Acceptăm corectarea informațiilor despre refuz de către Instituțiile respective prin trimiterea pe aceeași adresă a informațiilor respective. Sau prin trimiterea linkului pe un site al instituției cu informația respectivă. La fiecare corectură, un pin roșu va deveni verde. 

Dar până atunci… haideți să vedem ce culoare are transparența în instituțiile publice românești. Vom reveni cu harta după câteva luni de monitorizare civică asupra cererilor de la voi. Vă vom spune și dacă nu a venit nimic. Ar fi și acesta un semn despre starea democrației. Dacă știți alte instrumente care pot fi folosite pentru această monitorizare, dați-ne semn.