ANCHETĂ (II) PRETEXTUL ȘACALULUI ȘI MINISTERUL EVULUI MEDIU: Tanczos Barna a îndrăznit, după luni de ședințe secrete, să legalizeze afacerile cu capcane: cine are de câștigat?

Prima voce care ne-a semnalat asta a fost Atena Groza, fostul guvernator al Deltei Dunării…  În luna octombrie, când am început documentarea pentru prima parte a acestei anchete de presă, fostul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, Atena Groza, ne mărturisea, în calitate de expert în biodiversitate, același lucru.

“Sinceră să fiu, ca să speculez, că în acest moment e doar o speculație, cred că își doresc să dea drumul la capcane. Știu că este un proiect de ordin care e contestat și la care nu îndrăznesc să dea drumul cu autorizarea capcanelor. E o afacere… La câți șacali sunt, pot ieși bani frumoși.”

Nu s-a scurs mai mult de o lună de la acest dialog și Tanczos Barna a îndrăznit. Totul s-a publicat în liniște, frumos și elegant, în Monitorul Oficial, iar vânătorii nu prea înțeleg ce se întâmplă, pentru că ordinul prin care se legalizează capcanele de vânătoare li se pare deplasat, de vreme ce vânătorii care se respectă au și conștiința faptului că, în confuntarea cu animalul, nu e corect să introduci tehnologii, pentru că atunci vânătoare devine, în adevăratul sens al termenului, o crimă.

Deci nu vânătorii vor avea de câștigat din povestea asta, ci niște oameni de afaceri care au știut din vreme că urmează să apară o nișă de activitate, din care se vor putea câștiga niște bani frumoși. Dar ajungem și acolo, pas cu pas…

Ministerul care n-are nevoie de studii ca să ia măsuri

ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ NICIUN STUDIU PE EVALUAREA EFECTIVELOR DE ȘACALI. Am mai scris asta și în episodul precedent al anchetei noastre, însă simțim nevoia să revenim asupra ideii, pentru că de aici s-a declanșat șirul de acțiuni absolut revoltătoare ale Ministerului Mediului din România, care n-are nicio problemă în a-și asuma măsuri de Ev Mediu.

Veți spune că n-a avut cine să facă un astfel de studiu. Ei bine, dacă asta credeți, vă înșelați. Pentru că la Sibiu există un ONG, al cărui Departament de Ecologie este condus de un specialist în domeniu și un pasionat de problema șacalului auriu în țara noastră.

Ovidiu Banea a adus în România, grație contactelor internaționale pe care le întreține cu specialiști în domeniu, un sistem de monitorizare acustică a șacalului, extrem de eficient pentru realizarea unui studiu de densitate, care nici n-ar fi costat așa de mult. De exemplu, un studiu de evaluare pentru zona Deltei, un teritoriu de 580.000 de hectare, costă în jur de 65.000 de euro pe an. Ministerul Mediului a fost ofertat în acest sens, dar a considerat că nu e cazul să facă un efort minimal în acest sens, preferând să pună presiune pe intensificarea vânătorii și pregătind, din umbră, legalizarea capcanelor.

Noi, însă, spre deosebire de Ministerul Mediului, am fost interesați să discutăm cu specialiștii pe teama aceasta și primul ecolog pe care l-am contactat a fost chiar Ovidiu Banea, despre care știm că are o pasiune reală cu privire la acest subiect și e specialistul care ar fi putut realiza, pentru niște sume mici, studii de densitate a șacalilor încă dinainte ca problema să fi ajuns să devină problemă pentru anumite zone din România.

Monitorizarea bio-acustică

Ecologul Ovidiu Banea a aflat despre prezența șacalilor aurii în Delta Dunării încă de prin anii 2000.

De atunci a început o adevărată luptă a lui pentru înțelegerea speciei și pentru respectarea regulilor în privința gestionării eficiente și civilizate a situației. În anul 2009 a adus în România tehnologia și știința necesare pentru punerea în aplicare a monitorizării bio-acustice a șacalilor aurii, grației relației pe care  are cu Giorgos Giannatos, om de știință care a descoperit tehnica studiind coioții în Statele Unite ale Americii. Dar întreaga poveste ne-a spus-o chiar el, în exclusivitate, printr-un interviu realizat pe Zoom, pentru că Ovidiu Banea își desfășoară activitatea profesională în Barcelona:

“Sunt din a treia generație de ecologi formați în România și din anul 2000 în Delta Dunării m-am preocupat intens să aflu dacă ei există și la noi sau nu. Pentru că, la o expediție în Delta Dunării, ca și ecologi din Sibiu, treceam de pe un canal pe altul, studiam anumite specii de mamifere și localnicii de la Crișan și de la Caraoman mi-aduc aminte că au zis să nu mergem pe la Caraoman, că o să ne mănânce șacalii. Se întâmpla prin anul 2000.

M-a indignat foarte tare, știind că șacalii sunt pe undeva prin Africa și de atunci am început să căutăm specia. Imediat când ne-am întors din Deltă, ne-am dus la Muzeul de Științe Naturale de la Tulcea, acolo aveau în podul muzeului împăiat, dar nu expus, un șacal. Atunci, în anul 2000, am văzut și primul șacal împăiat din România. Până în anul 2008 s-au purtat lupte grele ca să-l putem identifica acolo, în Deltă. În anul 2005 aveam deja vreo sută de exemplare și acum, în 2022, avem 23.000 de exemplare raportate oficial.

Ca să putem vorbi despre o specie invazivă, trebuie să avem 3 criterii îndeplinite: să fie introdusă de om, să se înmulțească exponențial și să afecteze o specie protejată. Iar înmulțirea șacalului nu e exponențială, ea devine așa, din cauza vânătorii excesive. Unde nu se împușcă și specia e protejată (cum e în Italia, de exemplu), nu există această înmulțire. În Italia ei au 800 de indivizi din specie.

Până în anul 2009 n-am știut ce înseamnă monitorizarea bio-acustică, mergeam în Deltă când erau inundațiile foarte mari, pe timpul verii, cu dorința de a găsi vizuini pe movilele care rămâneau deasupra apei. Și fotografiam vizuinele sau urmele de șacal auriu sau hilac. Până când am găsit pe Internet tehnica de monitorizare bio-acustică. Această tehnică a fost introdusă în Europa de Giorgos Giannatos, un bun prieten al nostru din Grecia, care studiase tehnica în cadrul unui master de ecologie aplicată în SUA, cu coioții. Și s-a gândit el să reproducă sunetul de șacal cu un dispozitiv electronic de cinci ori. Nu știm încă și nici nu vrea să ne spună de ce de cinci ori, dar în ultimii ani, de când fac și monitorizare cu vocalizarea spontană a șacalului auriu, am observat că, cam la cinci minute, când ei ies la masă, se strigă.

Șacalul e o specie foarte teritorială. Grupul social este format dintr-o pereche alfa, un mascul și o femelă și fac până la 3 pui. Uneori și mai mult. Și atunci grupul ăsta teritorial, care nu e nicidecum haită, se formează din perechea alfa și trei căței, deci vorbim de 5 șacali care ocupă un teritoriu. La marginea teritoriului lor există alte grupuri de șacali. Or, dacă eu, cu stația mea de chemare, simulez vocea unui șacal, e ca și cum eu aș striga pentru grupul meu și, imediat,  în jurul meu, celalalte grupuri de șacali îmi spun: “Suntem și noi aici! Nu veni! Rămâi acolo, la tine!

Noi, din 2012, spunem că răspunsul poate veni de aproape, de la medie distanță sau de departe. Atunci, dacă mai multe grupuri răspund din aceeași direcție, putem să le plasăm pe hartă. Maximul pe care noi l-am auzit a fost de șapte grupuri teritoriale. Și atunci avem o densitate de 7 grupuri pe o arie de cerc cu raza de un kilometru sau doi, depinde cum… Deci noi putem afla densitatea instantaneu. Dacă nu-l auzim, nu înseamnă că nu e acolo și atunci completăm această metodă cu identificarea prin capcane video, este o tehnică bi-modală, se pun camere într-un teritoriu și asta ne ajută să aflăm mai bine densitatea. Asta e ce am adus noi, cei de la CRISPUS în România în anul 2009, când am măsurat densitatea cu tehnica aceasta în Delta Dunării, ca mai apoi să lucrăm direct cu vânătorii la Ghimpați și la Călărași, două județe unde erau mari probleme.”

STUDIU DE CAZ: Cum a ajuns șacalul la Sibiu

Expansiunea șacalului auriu în România nu e o speculație. Realmente, vorbim despre o problemă reală, care n-ar fi devenit problemă deloc, dacă Ministerul Mediului ar fi acționat profesionist din timp. N-a fost, însă, cazul, după cum am explicat și în episodul precedent al acestei anchete, și iată că șacalul auriu, care era o problemă doar pentru Delta Dunării și pentru câteva județe din sudul României, a ajuns până la… Sibiu.

Am decis să ducem ancheta noastră de presă la Sibiu pentru că acolo e o situație cu adevărat specială. Profesioniștii în ecologie spun că singurul mod de limitare a expansiunii șacalului este lupul. Nu vânătoarea, nu capcanele care ucid, ci intervenția în cadrul ecosistemului a principalului adversar natural al șacalului.

La Sibiu, însă, există lupi în faună. Și nu puțini. Cu toate acestea, vânătorii din zona Sibiului ne-au povestit că de vreo patru sau cinci ani au de furcă și cu această nouă specie, care afectează puietul din faună.

Cum a ajuns șacalul auriu până la Sibiu și de ce reușește el să se înmulțească exponențial într-o zonă în care există și lupi ne vor explica vânătorii pe care INVESTIGATORIA i-a contactat în acest sens.

Când am ajuns la Sibiu, am făcut o primă vizită la sediul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu.

Acolo l-am întâlnit pe vânătorul Mihai Ionașcu, care a pus în bătaia puștii proprii vreo 11 șacali. Cum și de ce ne va povesti chiar el:

“Prima dată am luat contact cu șacalul aici acum patru sau cinci ani, erau puțini aici. În prima fază mi-a venit un vânător, care mi-a spus că a văzut un lup, dar răpănos așa. Eu am auzit urlături și le-am spus că urlătura e ciudată și că eu presupun că au ajuns șacalii și la noi, în zona noastră. După aproximativ o lună, la vânătoare, am văzut animalul că trece în partea stângă a mea. Eu am crezut că e vulpe. Dar nu era vulpeMi-am dat seama repede că e șacal și acela a fost primul meu contact cu șacalul aici, în Sibiu, acum 5 ani. În timpul vânătorii la mistreț.

După aceea, efectiv au început să se audă concerte seara în unele zone. Se fac și pagube, mai ales la crescătorii agricoli. Mai mult, în zonele în care știam că e plin de căprioare cu iezi, eu n-am mai văzut iezi anul ăsta. Îmi pare rău că n-am reușit să filmez, dar am văzut lupte ale șacalilor cu mistreți. Scroafă de mistreț mare, fătată singură, cu 11 purcei. După două săptămâni a mai rămas cu unul.

Și am avut ocazia să văd în câteva seri cum atacă. Trei, patru roată, ea se aruncă după unul, celălalt a compostat purcelul. Ei atacă puietul, în general.

Eu, când m-am apucat să vânez șacal, am făcut-o din simplul motiv că e un dăunător. Nu știu dacă face ceva bun în ecosistem, poate dacă prinde vreun exemplar slab, că mânăncă un animal rănit la vânătoare sau bolnav, ca să nu se împrăștie boala. Dar cam asta ar fi. Din câte cunosc, unde este lup nu este șacal. Dar eu vreau să vă spun că inclusiv anul trecut am văzut lup la noi, și acum am o familie de șase lupi, și mai sunt și șacali. Probabil e nevoie să fie mai mulți lupi ca să-i mânănce pe toți șacalii. Dar până n-o să se bată pe teritorii, așa va dura. Acum știu să se ferească unul de altul, acum găsesc și mâncare, că a fost situația cu pesta anul trecut și acum doi ani, și probabil și de acolo au avut toate carnasierele hrană în plus și s-au înmulțit bine. Eu asta cred că e explicația conviețuirii la noi a celor două specii: lupul și șacalul. Sincer să vă spun, eu cred că înmulțirea lor în Sibiu e de 70 – 100%  de la un an la altul. Îs tot mai mulți…”

Romeo Stoicescu, directorul economic al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu atrage atenția și asupra unei schimbări comportamentale a șacalilor aurii, în sensul că nu mai sunt atât de temători, cum erau în primii ani după ajungerea în zonă.

“Sunt așa de mulți șacali, încât eu am văzut dimineața, pe crepuscul, șacal cu iepurele în gură în fața mașinii. Pentru un animal atât de temător, care se ascunde, să-l vezi trecând prin fața mașinii e o chestie. Pe măsură ce se înmulțesc, își schimbă și comportamentul.”

“Lupii ăia mici”

Expansiunea șacalului auriu în partea sud-estică a Europei este pusă de specialiștii în ecologie pe seama unui prost management al deșeurilor. Și, dacă e să analizăm specia prin prisma comportamentului ei de hrănire, șacalii aurii sunt foarte adaptabili, pentru că mânăncă orice, de la cadavre la porumb. Un management prost al deșeurilor oferă constat hrană unui astfel de animal, care, firește, are toate motivele să înflorească și să se înmulțească rapid.

Vânătorii din Sibiu nu cred, însă, că șacalul auriu a ajuns la ei în zonă pentru că ar exista probleme la nivel de management al deșeurilor. Mai degrabă pun asta pe capacitatea de adaptare uriașă a speciei și cred că gunoaiele pe care șacalii le întâlnesc în căutarea lor de noi teritorii sunt doar un bonus.

Mihai Dumitrescu este vânător în Sibiu și, la fel ca și ceilalți cu care am discutat, crede că șacalul e o specie invazivă, care nu aduce mari beneficii ecosistemului. Dar a remarcat înmulțirea lor spectaculoasă la nivelul județului și crede că hrana suficientă pe care specia o găsește în natură a făcut ca până acum să nu se confrunte cu lupul, care, la rândul lui, are hrană destulă.

Mihai Dumitrescu a văzut primul șacal în zona Sibiului cu patru sau cinci ani în urmă, însă crede că nici acum populația din zonă nu cunoaște și nu știe mare lucru despre această specie, așa că nici nu-i poate identifica atacurile.

“Populația din zonă nu prea știe încă de prezența șacalilor și ciobanii semnalează atacurile ca fiind făcute de “lupi din ăia mici”. Nu este o specie comună zonei și în conștiința colectivă nu există specia asta. Noi avem aici lupi și e adevărat că lupul și șacalul nu prea coexistă. Dar lupul e animal de munte, deci preferă zonele muntoase și face doar incursiuni în zonele de deal, în special primăvara. Șacalul este o specie în plină expansiune, cu un potențial foarte mare de adaptare, cu un biotop care îl ferește de întâlnirea cu omul.

E o specie care caută noi teritorii și faptul că se întâmplă să găsească și deșeuri, ăsta e un bonus pentru el. Populația crește exponențial. Eu n-am vânat șacal, dar sunt accidente pe șosele și au fost găsiți șacali loviți de mașină. Vă dați seama ce probabilitate ar fi, dacă ar fi puțini, să se găsească accidentați pe șosele indivizi din specie. Trebuie să fie un anumit efectiv ca să ajungă să fie călcați de mașini.

Este o specie invazivă, străină. Atâta timp cât populația de urs este foarte bine reprezentată la noi, populația de lup este foarte bine reprezentată, pisica sălbatică la fel, încă o specie de carnivore nu știu dacă este neapărat binevenită.

Problemele pe care le crează crescătorilor de animale există. Dar nefiind o specie cunoscută de populația rurală, de foarte multe ori, aceste pagube nici măcar nu sunt puse în seama șacalului, pentru că nu este cunoscută specia. Personal, am văzut viței uciși de șacali. Eu nu cred în teoria asta că, cu cât împuști mai mulți, cu atât se înmulțesc mai tare. Știu de ea, dar nu-i găsesc o explicație logică. În momentul de față, biotopul asigură suficientă hrană, așa că ei nu sunt într-o concurență în momentul ăsta cu lupul. Acum e mâncare suficientă pentru toată lumea. Nimeni nu vrea să stârpească o specie, dar atâta timp cât în cazul pestei, se pune problema că trebuie exterminată populația de mistreț, de ce în cazul unei specii alohtone nu s-ar pune exact la fel problema?”

“Lupul e singura și cea mai eficientă metodă ca să-l ții pe șacal sub control”

O părere diametral opusă despre motivele expansiunii șacalului în zona Sibiului vine de la un alt membru a Asociației CRISPUS, și anume Luci Parfon.

El a cutreierat munții din întreaga țară și cunoaște foarte bine situația șacalilor aurii atât în Deltă, cât și în județul lui, pentru că, la fel ca și Ovidiu Banea, e pasionat de subiect. Iar Luci Parfon crede că specia s-a putut extinde până în centrul țării, ajungând deja să se intersecteze teritorial cu lupul din proprie inițiativă, pe fondul lipsei de educație în privința colectării deșeurilor și a mangementului lor, în genere.

“ Oamenii aruncă măruntaiele la capătul satului, șacalul vine și face curățenie. Clar, expansiunea șacalilor e direct legată de un management prost al deșeurilor. Că dacă managementul deșeurilor ar fi bine implementat în România, n-am vorbi acum de o asemenea expansiune a speciei.

Anul trecut mi-a zis Ovidiu (n.r. – Ovidiu Banea) că au ajuns șacalii și la noi în Sibiu. Nu prea-mi venea să cred. Am plecat seara la o fermă de vaci negre din Sibiu, unde s-au raportat atacuri ale șacalilor, am instalat punctele de chemare să facem monitorizarea acustică. Și am auzit și acolo șacali, la 20 de kilometri de Sibiu, nu-mi venea să cred. Ei migrează.

Și, din nou, e despre deșeuri. Eu merg prin pădurile de aici și văd deșeuri aruncate prin pădure, plastic, materiale de construcții, de către locuitori. E lipsa de educație.”

Este cumva evident că s-a greșit mult din multe direcții, dacă s-a ajuns atât de departe. Și atunci l-am întrebat pe Luci Parfon care crede că e soluția acum, după ce răul s-a produs. Răspunsul a fost cel pe care l-am mai auzit și de la alți specialiști:  

“Lupul îl ține sub control pe șacal, nu-l lasă să se înmulțească pe teritoriul lui și lupul e singurul și cea mai eficientă metodă ca să-l ții pe șacal sub control. Dacă nu este lup, se duce șacalul unde vrea el. Vânătorii nu vor să-l vâneze, că nu le aduce niciun fel de beneficiu, nici trofee, nici vreun câștig direct, nu pot exploata nimic de la el. Și pentru că ei nu vor să vâneze, s-au gândit să bage capcanele, ca să ne întoarcem cu două mii de ani în urmă. Trebuie gândit un sistem ca să-l țină sub control. Pentru că da, acum șacalii sunt mulți la noi, în România. Dar de ce? Din cauza noastră. ”

“N-am citit ordinul privitor la capcane, pentru că noi nici n-am practicat vânătoarea cu capcane”

Alexandru Mareș este directorul tehnic al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu și de 22 de ani lucrează în sistem.

Am discutat cu el atât situația expansiunii șacalului auriu la Sibiu, dar și ordinul prin care Ministerul Mediului legalizează capcanele de vânătoare. Și el, ca și alți vânători cu care am discutat despre asta, spune că vânătoarea cu capcane în privința șacalului auriu, cel puțin, nici măcar nu are vreo finalitate.

Problema ridicată de Alexandru Mareș este viabilă, iar specialiștii de la Ministerul Mediului n-au dat, la nivel normativ, răspunsuri la niște întrebări la care noi nici nu ne-am gândit.

“N-am citit ordinul privitor la capcane, pentru că noi nu suntem acreditați și nici n-am practicat vânătoarea cu capcane. Trebuie văzut finalul. Îl prind cu capcana ca să ce? Unde ajunge? Băgăm capcana să prindem animalul ca să facem cu el…? Ce facem cu el? Îl prindem pe șacal și ce facem cu el? Îl ținem acasă, îl ducem undeva? Că trebuie să aibă un scop capturarea cu capcane. Te lasă să-l împuști în capcană? Mutăm șacalul capturat de la Sibiu la București?

Oamenii asta trebuie să înțeleagă: că vânătorii nu sunt niște ucigași, pentru că ei mențin un echilibru în ecosistem. Iar eu nu trebuie să mă duc la Minister să spun: “Domnule ministru, vezi că eu am șacal!”

Oamenii din subordinea lui ar trebui să vadă că la Sibiu erau 50 de șacali și anul ăsta sunt 150 și evoluează. Nu trebuie să le spun, pentru că eu am o relație directă cu ei prin Garda Forestieră, prin care le înmânez anual lucrarea de evaluare a speciei.

În privința vânătorii șacalului, eu cred că trebuie găsită o variantă să-i stimulezi pe oameni pentru că nu oricine face vânătoare la șacal. Este greu de prins și ar trebui să faci chestia asta pe cheltuiala ta. Eu, ca să mă duc să recoltez un șacal, trebuie s-o fac pe cheltuiala mea. Dacă specia nu prezintă interes, iar omul nu câștigă nimic din vânătoarea șacalului… Și ce fac cu șacalul? Ok. Îl împușc. Și apoi ce fac cu el? Îl arunc pe câmp? La coșul de gunoi? Și atunci omul se întreabă de ce să se ducă la vânat de șacali?

Nouă ne place foarte mult să facem pe apărătorii faunei cinegetice, dar unde o facem? Pe Facebook. Și dacă spui oamenilor că vânătorii fac evaluarea efectivelor dintr-o specie, pentru un om de pe stradă vânătorul e unul care are acasă o pușcă și se duce și ucide animalele. Ar trebui să spunem că evaluarea efectivelor o fac specialiștii din cadrul asociațiilor de vânătoare. Eu sunt și vânător, dar sunt și om care am făcut o facultate și lucrez de 22 de ani în sistem și știu ce înseamnă evaluarea unei specii. (…) Eu zic că pe fondurile noastre de vânătoare, numărul șacalilor a ajuns la ordinul sutelor în Sibiu. Este o specie care se reproduce foarte mult și, fiind teritorială, e mereu în căutare de noi teritorii.”

Planul legalizării capcanelor

Ideea introducerii capcanelor în vânătoare, în sens legal, nu a apărut acum. Din informațiile pe care le-am primit atât de la fostul guvernator al Deltei, Atena Groza, cât și de la ecologul Ovidiu Banea, ar fi cel puțin un an de când în laboratoarele Ministerului Evului Mediu se coace un proiect de legalizare a vânătorii cu capcane.

Niciodată, însă, ministerul n-a contactat specialiștii pentru a le propune să facă studii și evaluări ale unor specii pe care le consideră dăunătoare. Și, dacă e să speculăm, probabil că nu s-a ridicat un deget în acest sens pentru că s-a așteptat ca situația să ajungă suficient de gravă, încât oamenii să nu mai reacționeze la introducerea unei măsuri de Ev Mediu.

Culmea, vânătorii par să nu aibă ceva de câștigat din povestea asta, ba mai mult, sunt unii dintre ei care spun că nu intenționează, nici în condiții de legalitate, să pună capcane pentru capturarea animalelor, din simplul motiv că vânătoarea înseamnă o confruntare a omului cu natura, în care omul trebuie să-și demonstreze dibăcia în raport cu forța animalului pe care vrea să-l doboare. A pune capcană, însă, multora li se pare o lipsă de fair-play și o încălcare a însăși filosofiei vânătorii.

După cum știm, printr-un ordin semnat de ministrul Tanczos Barna și publicat în Monitorul Oficial anul acesta, pe 17 noiembrie, s-a modificat Articolul 2 al Ordinului ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 44/2013 astfel:

“Capcanele care corespund caracteristicilor stabilite prin prezentul ordin sunt autorizate pentru a fi utilizate de gestionarii fondurilor cinegetice, precum și de unitățile de învățământ cu profil cinegetic și de cercetare cinegetică. Personalul tehnic de specialitate și/sau vânătorii sunt autorizați să utilizeze cursele și capcanele în condițiile legii.”

Menționăm faptul că Ordinul de ministru nr. 2.802 din 26 octombrie 2022 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 44/2013 pentru aprobarea caracteristicilor tehnice ale curselor și capcanelor care se folosesc în scopul capturării exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic publicat în  Monitorul Oficial nr. 1108 din 17 noiembrie 2022 include o Anexă în care sunt descrise capcanele și cursele pe care de acum vânătorii le pot utiliza legal.

Cei de la CRISPUS au reacționat instanteu și au spus public că introducerea capcanelor în vânătoare, prin elementele introduse prin Ordinul 2802 și Ordinul 2847 constituie o încălcare flagrantă a legislației de mediu românești și cere public ministrului Mediului să retragă aceste ordine sau să le modifice după legislația în vigoare.

Încă dinainte de a fi știut de legalizarea capcanelor, Ovidiu Banea spunea, în exclusivitate pentru INVESTIGATORIA, că ilegalitatea introducerii capcanelor pentru exterminarea unei specii, căci practic asta se dorește în privința șacalului auriu, constă și într-un alt element, pe care nimeni nu-l prea amintește: șacalul auriu e specie de interes comunitar.

“Din punctul nostru de vedere, capcanele sunt de mai multe feluri, unele sunt utile, însă pentru această specie, capcanele trebuie să fie selective și să respecte legea. Și vorbim de o specie de interes comunitar. Deci trebuie văzut de ce nu se respectă legea, pentru că aici vorbim de o specie de interes comunitar, ca și dihorul, jderul și capra neagră. Toate cele patru specii se regăsesc în Anexa 5, A, din directiva Habitate. Or, ca să scoți o capră neagră din natură trebuie să știi câte capre negre ai. În România nu știm câți șacali avem. Există niște efective pe site-ul ministerului, atât. Dar noi am scris foarte, foarte mult încă din 2012, am contactat guvernul pentru a duce la capăt un proiect pentru a corecta sau ajuta managementul acestei specii.”, declara dezamăgit Ovidiu Banea, înainte de a se publica modificările legislative care fac capcanele legale în România.

Are omul lui Tanczos Barna vreo legătură cu afacerea capcanelor?

Avem certitudinea că acest deziderat al lui Tanczos Barna de a legaliza capcanele în vânătoare, contrar oricărei reguli din Uniunea Europeană, se bazează și pe altceva decât pe scăparea de sub control a unei specii de carnivore. Și, în general, știm despre Tanczos Barna că judecă preponderent economic și pe termen scurt.

Așa că am căutat, după codul CAEN, care ar fi firmele care ar putea avea ca obiect de activitate producerea sau comercializarea capcanelor pentru vânătoare. La o primă căutare după codul CAEN 0170 – Vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe vânătorii, remarcăm existența a 335 de firme în România care ar putea avea beneficii de pe urma legalizării capcanelor.

Desigur, nu toate acestea produc sau comercializează capcane, de fapt, avem certitudinea că numărul celor care chiar fac asta e extrem de mic, pentru că, până la finalul lunii noiembrie a acestui an, capcanele erau ilegale în România.

Vom urmări, însă, în zilele care urmează, care vor fi achizițiile pe care le va face Ministerul Mediului și care vor fi companiile care vor încerca să satisfacă aceste nevoi noi.

Un element interesant de care ne-am lovit căutând companiile care ar putea beneficia de pe urma acestei legi a fost o lucrare științifică semnată de Fodor József-Tamás și Farkas Attila. Lucrarea, intitulată “Cursele de reținere prin cablu – Posibile unelte noi în managementul cinegetic autohton”, publicată prin 2014, îi are drept autori pe președintele și, respectiv, secretarul Asociației pentru Capturări Selective din România (Romanian Trapping Association, denumită în continuare RTA).

Am trecut, pe diagonală, peste textul lucrării și, în mod ciudat, niște elemente ne sunau extrem de cunoscut. Era greu de punctat ce și cum, până am văzut descrierile capcanelor. Și atunci ne-am amintit de ce ne amintea această lucrare semnată și de Fodor József-Tamás: de Ordinul lui Tanczos Barna de la finalul lunii noiembrie a acestui an, prin care se legalizau capcanele în vânătoare. Practic, lucrarea lui Fodor József-Tamás părea să fie o bază a ordinului lui Tanczos Barna.

Trecând rapid prin conținutul lucrării științifice, am remarcat că, încă de pe atunci, când șacalul auriu nu era încă o problemă în ecosistemele din România, cei doi autori analizau posibilitatea prinderii în capcane a vulpilor și șacalilor, cei din urmă fiind catalogați drept “specie invazivă, în plină extindere”.

Tot în lucrarea aceasta, aflăm informația potrivit căreia RTA propune omologarea exact a tipurilor de capcane pe care acum Tanczos Barna le-a legalizat prin ordinul său. De fapt, ordinul său pare a fi o copie fidelă a lucrării scrise de Fodor József-Tamás și Farkas Attila, care vin, în plus, cu o comparații constante legate de utilizarea capcanelor la nivelul Ungariei.

Un mic exemplu:

“În România și Ungaria Fodor a utilizat tipurile de capcane Belisle și Collarum. În 100 nopți cursa a reușit 7 capturi (4 vulpi și 3 șacali) cu cursa Collarum ceea ce reprezintă o eficacitate de 7,00 capturi/100 nopți cursă. Nu s-au registrat capturi din alte specii, astfel acest tip de cursă s-a dovedit a fi 100% selectivă pentru Canidae.”

Imediat după ce am parcurs pe repede înainte conținutul acestei lucrări, am căutat Asociația pentru Capturări Selective din România, care, la momentul publicării lucrării menționate mai sus, era condusă de Fodor József-Tamás.

Pentru cei care nu știu, facem precizarea că personajul este una dintre părțile trio-ului fantastic de la Ministerul Mediului, alături de Tanczos Barna și secretarul de stat Szép Róbert, toți angrenați în proiectul personal de modificare a legii 407/2006, adică legea vânătorii și protecției fondului cinegetic.

József-Tamás Fodor este, în mod oficial, consilierul lui Tanczos Barna și un vânător cunoscut, căruia îi place să arate chiar și pe rețelele de socializare cât de bine se pricepe la uciderea de animale.

Imagini greu de privit se pot observa pe pagina de Facebook a acestuia de la petreceri vânătorești, unde participanții beau și mănâncă la câțiva pași de un veritabil “covor” format din iepuri, vulpi sau păsări ucise. Este greu de înțeles cum ar putea pricepe însăși ideea de protecție a mediului un personaj care se laudă public cu faptul că ucide animale.

Potrivit Monitorului Oficial al României din 25 august 2021, consultat de INVESTIGATORIA, József-Tamás Fodor deținea în vara anului 2020 societatea Habitat Construct SRL din Cristuru Secuiesc.

Prin decizia 1/26.05.2021, asociatul unic al societății comerciale, József-Tamás Fodor, își înceta mandatul de administrator în favoarea soției sale, Fodor Reka. Din datele înscrise la Registrul Comerțului rezultă că această companie a soției consilierului de ministru al Mediului este specializată în vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe vânătorii, conform codului CAEN.

Firma are o vechime de 14 ani și are un singur angajat, probabil soția lui Fodor, de unde aceasta ar încasa venituri, potrivit declarației de avere a consilierului de ministru.

József-Tamás Fodor face parte și din Asociația Vânătorilor PROSILVA și se laudă adeseori în social media cu animalele pe care le-a ucis. De altfel, consilierul vânător vorbește, ori de câte ori are ocazia, despre necesitatea unei solidarități a vânătorimii din România.

Asociația pentru Capturări Selective din România are, potrivit datelor oficiale, sediul tot în Cristurul Secuiesc, ca și Habitat Construct SRL.

Înființată în 2012, Asociația consilierului lui Tanczos Barna pare să fie inactivă în acest moment. Asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba acum, când capcanele au devenit legale prin semnătura lui Tanczos Barna.

Urmărim evoluția situației mai ales în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.