joi, februarie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiAnimale și oameni - o discuție necesară

Animale și oameni – o discuție necesară

Zilele trecute citeam despre un proprietar de câine care, din motive numai de el știute, și-a dus prietenul cel mai bun la un adăpost și l-a abandonat acolo. În primă fază, până să înțeleagă că e părăsit, câinele era vioi și arăta extrem de sănătos. Două zile mai târziu, după ce a simțit că stăpânul lui nu mai vine să-l ia de acolo, cățelul părea pur și simplu extenuat. Nu mai mânca, părea să nu se mai poată ține pe picioare și își sprijinea capul de un perete.

Imaginile celor două stări ale animalului, la numai câteva zile distanță, sunt greu de privit. Și atunci mi-am dat seama că foarte puțin se discută la noi despre deținerea responsabilă și despre angajamentul pe care ți-l iei, de fapt, în momentul în care decizi să-ți iei un animal de companie, indiferent dacă îl găsești pe stradă sau dacă îl cumperi.

Un animal nu e nici bibelou, nici sperietoare de hoți, nici dovada vreunui altruism, nici proprietate,  nici experiment.  Sunt state mai civilizate decât al nostru unde legile care protejează animalele de companie sunt oarecum similare cu acelea care asigură protecția copiilor. Și nu e deloc întâmplătoare simetria la nivel conceptual.

Animalele de companie au și trebuie să aibă un statut special, din simplul fapt că noi le transformăm din animale obișnuite, obligate să se folosească de propriile instincte și abilități ca să supraviețuiască, în “compania” noastră. 

Simplul fapt că iei un câine maidanez din fața blocului și-l duci la tine în casă, unde îl speli, îl dai hrană constant și îl obișnuiești cu un mediu care nu e natural pentru el nu e neapărat în interesul animalului. Pentru că, oferindu-i pe tavă toate acele lucruri pentru care el se lupta pe stradă, îi iei din abilități. 

Animalul devine blând, docil, loial, dar, în timp, nu se mai poate descurca singur. Același lucru se întâmplă și cu pisicile. Mutarea lor din natură într-un spațiu sigur, unde au permanent hrana necesară,  unde beneficiază de îngrijiri și tratamente medicale, le determină să piardă din abilități. 

De ce țin să subliniez în primul rând această latură a lucrurilor? Ei bine, pentru că fix de aici începe responsabilitatea reală a celui care decide că vrea drept companion un necuvântător: când ai luat animalul în grijă, i-ai luat și din abilități.  Compensarea acestor abilități care se pierd este responsabilitatea celui care decide că vrea să aibă grijă de un animal. Așa că, dacă nu te simți în stare sau nu ești sigur că vrei să ai un animal de companie, cel mai inteligent lucru pe care îl poți face e să nu încerci.  Un animal de companie nu e un experiment personal. Pe ideea: “Hai să încerc,  să văd dacă mă descurc cu el, dacă nu, vedem noi ce-o fi!”

E atâta cruzime în genul asta de  abordare, comparabilă cu scenele acelea greu de privit cu animale bătute și chinuite de oameni bolnavi, care nu doresc nici măcar să mimeze umanitatea.

Un animal de companie nu e nici măcar o dovadă de altruism, așa cum încearcă mulți să-l prezinte. Dimpotrivă,  aș spune eu! Din cazurile pe care eu le cunosc, oamenii care și-au luat animale de companie de pe stradă sau de pe net au făcut-o nu pentru animal, ci pentru ei înșiși.  Căci aici e adevărul gol goluț: în relația om-animal, animalul oferă omului mai mult. Fie că e vine să umple niște goluri emoționale,  fie că alungă singurătatea, fie că, pur și simplu, îți dă un sens în viață, animalul face pentru tine lucruri pe care tu nu le poți face pentru el. 

Tot ce-i faci tu animalului în realitate e să-i crești speranța de viață, dacă realmente ai grijă de el. Atât. Din păcate, multe dintre animalele “adoptate” de pe străzi ajung să trăiască în condiții și mai rele, ajung să fie bătute sau ținute în foame și sete, să fie legate sau să li se taie coada, că să “devină mai rele” de către proprietari care nu înțeleg sensul deținerii unui patruped. Sigur, sunt și multe animale care ajung să crească în familii normale și să se bucure de afecțiune.  Dar nu despre acele cazuri fericite e vorba aici. Ci despre deținerea iresponsabilă a animalelor de companie. Și, din păcate, cazurile astea nu sunt puține.

Decât să iei un câine de pe stradă ca să-l abandonezi câteva luni mai târziu, mai bine îl lași acolo. Se descurcă el. Oricum, trauma e mult mai mare și are efecte pe termen lung, atunci când animalul se obișnuiește cu o familie și o pierde peste noapte. Consecințele abandonului asupra animalului sunt mult mai urâte după ce acesta s-a învățat să primească hrana și siguranța de care avea nevoie, pierzând astfel din instinctele care îl ajutau să supraviețuiască.  Decât să iei un câine de pe străzi și să-l ții legat în lanț ca să latre la străini, mai bine îl lași liber pe stradă și închei un contact cu o firmă de pază. 

Deținerea responsabilă e un concept pe care nu-l prea aud prin România, deși în țări din Europa deja câinii se împart la divorț în aceleași condiții ca și copiii. Căci animalul de companie încetează să mai fie un animal în sensul acela larg și devine un membru al familiei în sens strict.

Și așa cum nu-ți abandonezi la orfelinat fratele mai mic pentru că țipă și te enervează,  nu-ți poți părăsi nici câinele la un adăpost, după ce l-ai învățat să-ți fie alături.  Știu, mulți vor spune că o astfel de comparație e deplasată.  Dar asta doar pentru că noi încă n-am ajuns să fim realmente civilizați. Pentru că deținerea responsabilă nu înseamnă doar să oferi animalului de companie hrană și îngrijiri medicale atunci când e nevoie,  ci, în primul rând, afecțiune și protecție în orice situație.

Abandonul și exploatarea animalului de companie sunt elemente din sfera lipsei de umanitate și a psihopatiei. Sigur, noi mai avem nevoie de mulți ani să învățăm cum se comportă oamenii unii cu alții în civilizație, la fel cum încă mai trebuie să treacă timp ca să înțelegem că fiecare dintre noi e diferit și merită respectul celorlalți exact în virtutea acelor diferențe.  Dar asta nu ar trebui să ne împiedice ca măcar să discutăm public, din ce în ce mai mult, despre deținerea responsabilă și despre relația dintre om și animal. Abia așa o să învățăm că, în realitate, nu câinele trebuie să fie prietenul cel mai bun al omului, ci omul prietenul cel mai bun al câinelui.  Sau, în fine, al oricărui animăluț pe care decide să-l aibă aproape, scoțându-l astfel din mediul lui și luându-i orice posibilitate de a mai supraviețui pe viitor fără sprijin.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

4 COMENTARII

  1. Probabil unul dintre cele mai bune articole din presa romaneasca, pe aceasta tema.
    Felicitari!
    Din pacate nu se vor schimba multe in mentalitatea romanului…

  2. Eu as propune inteleptului nostru stat sa faca un registru al animalelor de companie si fiecare detinator de animal sa fie obligat sa se inregistreze acolo.
    Pe langa obligativitatea inregistrarii, stapanul ar trebui il sterilizeze, vaccineze si cipeze. In caz ca nu face lucrurile astea la termen, risca o pedeapsa grava si sa isi piarda dreptul de a detine animale de companie. La fel, daca e nevoit sa renunte la animal atunci trebuie sa ii gaseasca alt stapan altfel iarasi e pedepsit. Statul ar trebui sa creeze centre de adapost pt animalele gasite sau prinse. Si la fel sa coopereze cu unele asociatii private care fac deja asa ceva.

  3. Cred ca suntem foarte departe de civilizație. In Oradea nu poti folosi mijloacele de transport in comun daca esti insotit de un caine. Nu toti sunt de talie mica sa-ti intre in buzunar. Este normal ca trebuie sa aiba lesa, botnita si sa fie vaccinati la zi, cu toate acestea nu poti calatori cu autobuzul sau tramvaiul insotit de catel. Asa ca pana la registre, adaposturi sau implicarea autoritatilor mai este drum lung. Autoritatile sau implicat doar pentru a amenda o pensionara careia ia fost mila de niste biete pisici si le-a hranit ”pe domeniul public”, adica in parculetul din fata blocului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare