vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneMai multe state europene vor să le interzică accesul turiștilor ruși, indiferent...

Mai multe state europene vor să le interzică accesul turiștilor ruși, indiferent de decizia ce va fi luată la nivelul UE

În cazul în care UE nu adoptă la nivelul întregului bloc o măsură prin care turiștilor ruși le va fi interzisă intrarea în țările europene, o astfel de interdicție ar putea fi totuși instituită separat de mai multe state.

Este vorba despre Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Finlanda, a transmis ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ceruse UE să introducă o interdicție de călătorie care să-i vizeze pe turiștii ruși. Apelul președintelui ucrainean a fost susținut de mai mulți lideri ai UE, inclusiv de premierul Finlandei, Sanna Marin, respectiv de omologul său estonian, Kaja Kallas. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Finlanda au toate graniță cu Rusia.

Rușilor nu ar trebui să li se permită să intre în UE în timp ce țara lor „desfășoară un genocid”, a declarat marți ministrul lituanian de Externe.

Cu toate acestea, SUA au respins luni cererea Ucrainei de interzicere totală a vizelor pentru ruși. Oficialii americani au transmis că administrația Biden a impus deja restricții de viză în cazul oficialilor de la Kremlin, dar, pe de altă parte, se va concentra pe identificarea celor implicați în invazia rusească asupra Ucrainei, urmând ca pe aceștia să-i tragă la răspundere.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a precizat: „SUA nu doresc să închidă căile de refugiu și siguranță pentru dizidenții Rusiei sau pentru alții care sunt vulnerabili în calea abuzurilor asupra drepturilor omului”. (sursa: The Guardian)

Finlanda a început deja să ia măsuri restrictive privind vizele acordate rușilor. Începând cu 1 septembrie, Finlanda îi va limita pe cetățenii ruși la 500 de întâlniri pe zi pentru solicitarea vizei, au declarat autoritățile din țara nordică. Numărul de vize acordate era deja mult mai mic decât înainte de pandemie și de război. În iulie, Finlanda a acordat doar 16.000 de vize rușilor, față de 92.100 în aceeași lună din 2019, au arătat statisticile Ministerului de Externe.

Mișcarea este menită să pedepsească Moscova pentru decizia de a continua războiul contra Ucrainei. Guvernul finlandez redusese deja la 1.000 numărul de programări pe zi pentru cetățenii ruși.

Din cele 500 de programări pe zi, autoritățile finlandeze vor permite doar utilizarea a 100 pentru vizele turistice, potrivit lui Jussi Tanner, directorul general pentru servicii consulare al Ministerului finlandez al Afacerilor Externe.

Finlanda a fost pentru multă vreme o destinație de călătorie populară pentru ruși. În 2013, înainte ca Rusia să invadeze și, ulterior, să anexeze Crimeea, rușii reprezentau 75% din cele 13 milioane de treceri pe la granița de est a Finlandei, potrivit lui Tanner.

Numărul cererilor de viză respinse în cazul rușilor a crescut de zece ori din 2019 și a ajuns acum la aproximativ 15%, a spus Tanner.

Sanna Marin, premierul finlandez, a spus că, deși recunoaște că problema nu este „alb-negru” și sunt mulți ruși care nu susțin invazia, un număr semnificativ de cetățeni din Europa sunt frustrați când văd „rușii călătorind ca și cum nimic nu s-a întâmplat”.

„Rușii de rând nu au început războiul, dar, în același timp, trebuie să realizăm că ei susțin războiul”, a precizat luni Sanna Marin, pe parcursul unei conferințe de presă susținute la Oslo.

„Cred că nu este corect ca cetățenii ruși să poată călători, să intre în Europa, să intre în spațiul Schengen, să fie turiști, să vadă obiectivele turistice în timp ce Rusia ucide oameni în Ucraina. Este greșit!”, a mai zis aceasta. (sursa: CNN)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare