După apariția publică a primelor informații despre cazul Visarion Alexa, jurnaliștii INVESTIGATORIA au fost contactați de câteva femei care au ajuns să se spovedească la acest preot și care au simțit că atitudinea lui nu era tocmai firească. Atingeri accidentale ale zonelor intime, îmbrățișări prea afectuoase, mângâieri în zone nepotrivite ale corpului, toate acestea sunt aspecte semnalate de femeile care ne-au contactat, cumva dornice să confirme faptul că era ceva în neregulă cu preotul acesta. Evident, le-am întrebat dacă și-ar dori să povestească public despre cele trăite și ne-au spus că nu, că tot ce ne spun e sub protecția anonimatului și sub clauza confidențialității absolute.
Evident, am încercat să argumentăm că e bine ca lucrurile astea să fie cunoscute, că victima nu mai e singură atunci când și altele prind curaj să demaște abuzatorul, că e important ca astfel de practici să fie știute și să trezească reacții puternice în comunitate, pentru ca alții să se abțină din a le face.
N-am avut parte de niciun rezultat.
Femeile acelea au venit și ele cu argumentele lor: “Nu vreau să știe soțul meu că am trecut prin asta”, “Am copil mic și nu vreau să citească așa ceva despre mama lui”, “Nu cred că e bine să fac mai mult rău soției părintelui, e deja lovită crunt ” sau “Nu vreau să scrie ăștia pe internet despre mine că sunt o fufă”.
Și dintr-o dată, a devenit totul limpede ca lumina zilei: dacă totuși vom decide să scriem povestea vreunei alte victime a lui Visarion Alexa, o vom face sub protecția anonimatului. Și nu pentru că ne-au cerut-o aceste femei, ci pentru că ne-am dat seama că au dreptate să se teamă să vorbească. Nu din cauza bisericii, care nu e doar o instituție, ci și o comunitate din care poți fi expulzat, ci din cauza publicului român care are întotdeauna grijă să acuze victima că a ajuns în situația de a i se face rău.
Și să luăm chiar cazul victimei care s-a plâns organelor de cercetare penală cu privire la agresiunea sexuală comisă de Visarion Alexa (nu mai folosim prezumtivul, din moment ce acesta a mărturisit că a căzut în ispită).
S-a vorbit public despre o relație de prietenie ce exista între preot și enoriașa lui. Dar nu s-a vorbit public atât cât ar fi trebuit despre relația de putere ce există între preot și enoriașa lui.
Căci preotul e, pentru mulți, concretizarea ideii de divinitate pe pământ, e omul cu har divin care îți spune unde să te duci când nu mai găsești calea, cum să-ți setezi mintea să facă față disperării, cum să te adaptezi la pierderi majore în viață, la decesul părinților sau copiilor. În plus, în timpul spovedaniei, preotul poartă straie cu semnificație simbolică, care acoperă omul pe care ai putea să-l înfrunți în caz de agresiune și îl face să fie nepământean. Or, dacă ești om cu frica lui Dumnezeu, cum poți reacționa într-o situație de abuz? Nu vei putea nici striga, nici lovi, nici scuipa, căci omul care te agresează e acoperit în straiele simbolice ale puterii divine. Poartă crucea pe fiecare centimetru aurit din mantie și miroase a mir și tămâie. Încercați acest exercițiu de empatie, înainte de a judeca victima că n-ar fi reacționat mai dur la pipăiala preotului!
Și dacă tot vorbim de relația de prietenie dintre cei doi ca motiv de a pune sub semnul îndoielii abuzul, poate ar trebui să ne gândim tot la noi înșine și să ne întrebăm cum ar fi să fim abuzați sexual de unul dintre prietenii noștri buni?
Cum ar fi să te trezești într-o zi că omul cu care ai stat la masă și căruia i-ai împărtășit vulnerabilitățile tale începe să te pipăie? Vă spunem noi: senzația ar fi la fel de paralizantă ca și aceea de a fi pipăit de un preot în biserică. Prietenia în astfel de cazuri e circumstanță agravantă. Te pune în situația de a avea garda jos în fața oricărui act de agresiune și e o trădare absolută a încrederii, care diminuează stima de sine a victimei.
Dacă la traumele astea, rezultate din exploatarea de către un abuzator a unei relații de putere și a uneia de prietenie, adăugăm blamul public, avem reteța perfectă pentru o depresie de lungă durată și pentru debutul unui sezon plin de atacuri de panică și episoade de anxietate severă.
Desigur, e mai simplu să nu te pui în pielea victimei. E simplu să-i judeci reacția sau lipsa de reacție. E foarte simplu și să spui că tu n-ai fi făcut lucrurile la fel. E simplu să iei partea celui puternic. E simplu să vezi perspectiva abuzatorului, mai ales dacă potențialul există și în tine. Și da, e extrem de simplu să te întrebi dacă nu cumva femeia aia avea fusta prea scurtă la spovedanie și astfel l-a smintit pe preot.
Greu e doar să fii om până la capăt. Chiar imposibil pentru unii, văzând reacțiile la acest caz de un tragism uriaș.
