luni, decembrie 5, 2022

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăAvocatul DiavoluluiExecuțiile publice la români: o analiză care nu va schimba nimic

Execuțiile publice la români: o analiză care nu va schimba nimic

La început a fost Frica. Trăind o bună parte din viață în comunism, mulți dintre românii de astăzi și-au structurat prioritățile și interacțiunile sociale prin filtrul fricii resimțite față de autoritate. Evident, în comunism, autoritatea era oricine, pentru că oricine îți putea face rău și orice glumă neinspirată putea deveni obiect de tortură. Vecinul, plutonierul, vânzătoarea de la consignație, nevasta șefului, colegul de tură, toți erau parte a sistemului care te putea pune la pământ fără drept de apel. Apoi, când am ieșit din comunism, frica s-a transformat în slugărnicie.

Ajunși bogați peste noapte, după ce au avut inspirația de a face câteva drumuri în Turcia sau de a participa la privatizări într-un timp fără reguli, mulți români au devenit afaceriști de primă clasă și apoi oameni politici de prestigiu. Lacheii n-au întârziat să apară pe lângă ei, pregătind cu sârg și complimente ceea ce avea să fie noua generație de „valori” ale poporului, cele care aveau să afle că în România poți ajunge om politic de succes fără să mai pui pe picioare vreo afacere, fără să mai scrii o carte, să termini o școală serioasă sau să pui pe picioare vreun proiect, ci numai să știi să lipești afișe în campanii, pupând, printre pauze, mâna vreunui hoț renumit care putea, la o adică, să-ți dea un start în viață.

Dar în generația lacheilor se născuseră și niște români cărora nu li s-a spus acasă cât de cool era Ceaușescu și ce mișto era în comunism, așa că oamenii aceia au început să simtă instinctul revoltei. Au ieșit în stradă, au construit o societate civilă și au îndrăznit să clameze schimbarea, folosind termeni pe care lacheii îi puteau înțelege ușor. Așa s-a născut plăcuța suedeză și, în general, sentimentul că libertatea de exprimare este cu adevărat garantată.

În același timp, rețelele de socializare au dat tuturor accesul la libera exprimare, indiferent de capacități, iar frica și slugărnicia de pe vremuri au fost nimicite, fiecare simțind acum că are puterea de a desființa pe oricine, oricum și oricând. Doar prin Cuvânt.

Așa a ajuns să interacționeze filosoful cu analfabetul în aceeași piață publică, pe picior de egalitate. Așa a ajuns Cărtărescu să fie un oarecare pentru Mitică de la Văscăuți. Iar dacă Aristotel trăia și avea cont pe o rețea de socializare se găsea și pentru el un Floricel de la Pocreaca care să-l desființeze pe baza ideii că nimeni nu-i mai bun decât alții, câtă vreme platforma dă liber judecății generale.

Cumva s-a produs un amestec foarte eterogen între valori și mediocrități care a permis celor din urmă să dezvolte o stimă de sine redutabilă. Pentru că prostul are dintotdeauna senzația că un deget vine la pachet cu toată mâna, pe când un om educat nici nu se gândește să apuce degetul, din bun simț. Iar dacă până într-un punct respectul era cumva garantat de distanță, frică sau interes, acum respectul nu mai există absolut deloc. Iar tot ce e valoros devine atacabil.

Mai mult, nu e plăcere mai mare pentru gloată decât să sfâșie imaginea vreunui individ mai valoros din comunitate. Și instinctul nu e nou, e suficient să ne uităm la execuțiile publice din istorie și să citim printre rânduri plăcerea mulțimii de a vedea cum unul mai răsărit e linșat cu cruzime.

Și pentru că locul fricii n-a fost niciodată luat de respect, așa cum ar fi trebuit, societatea românească trăiește orgasmic fiecare linșaj al unei persoane publice, indiferent de motive sau de legitimitatea personală de a judeca. Până la urmă, nici inchizitorii nu erau tobă de carte și, cu toate astea, au ucis pe bază de interpretări personale, tot ce părea că iese din tipar. Și aici e și cheia: tiparul.

Deși e imposibil să fim la fel, e greu să admitem că există posibilitatea să nu fim la fel de buni ca alții. Și de aici se naște frustrarea care ne determină să fim canibali ori de câte ori cineva mai bun cade. O facem de fiecare dată când simțim slăbiciune și rețele de socializare sunt instrumentul perfect de exercitare a agresivității noastre, fără ca noi să fim pe deplin conștienți de răul făcut.

Că una era să arzi pe rug o copilă judecată ca vrăjitoare și să vezi cum urlă când arde și alta e să spui cuvinte care dor, dar pe care nu le vezi transformate în lacrimi, că piața publică a zilelor noastre nu ne aduce atât de împreună încât să știm exact cum se simte fiecare în durerea lui.

Ne place sau nu, o societate sănătoasă își respectă valorile. Fără oameni care să fie mai buni decât am putea fi noi vreodată, suntem condamnați să rămânem mediocri și slabi. Bunul simț e și el o variabilă foarte importantă în ecuație, dar într-o țară cu educația la pământ, înțelegem de ce Marinel de la Pocreaca are curaj să se certe cu Liiceanu pe probleme de gramatică.

Cert e că reacțiile pe care le avem de fiecare dată când un om mai bun decât noi are probleme nu vorbesc despre gravitatea problemelor acelui om, ci despre gravitatea frustrărilor noastre și despre nivelul nostru de educație. Iar dorința de a-l vedea căzut pe cel puternic spune totul despre slăbiciunea noastră.

Pe termen lung atitudinile acestea ne vor costa.

Culmea, pe cât de exigenți suntem cu cei care realmente construiesc cariere pe munca lor, pe atât de blânzi și înțelegători suntem cu cei care-și cumpără costume Armani și mașini de lux pe banii noștri. Pentru că a mai rămas ceva din frica aceea învățată în comunism și perpetuată parcă genetic. De asta e mai ușor să judeci un artist sau un sportiv, să-l faci praf în piața virtuală și să-l desființezi cu pasiune decât să te revolți împotriva celor care, deși trăiesc din banii noștri, nu pierd niciun prilej să mai și fure ceva pe lângă. Și uite așa se ucid valorile, reperele și modelele, iar în locul lor rămâne un gol imens care, la un moment dat, nu doar că nu va putea fi umplut cu nimic, dar nimeni nu-și va mai dori să fie acolo, de teamă că va fi mâncat de viu…

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare