marți, decembrie 6, 2022

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăAvocatul DiavoluluiȚara în care transparența e opțională...

Țara în care transparența e opțională…

După mai multe confruntări stranii cu instituțiile publice, pornind de la obligația lor de a furniza presei informații de interes public, ne-am gândit că e cazul să explicăm care e treaba cu transparența în România. Nu de alta, dar în fiecare zi se ridică problema fake-news-ului, a războiului informațional, al surselor discutabile, ca și cum ar fi o vină a jurnalistului faptul că nu primește informațiile corecte și instituțiile ar fi niște pui de Albă ca Zăpada care, vezi Doamne, luptă cu dezinformarea și sunt victime ale presei răuvoitoare.

A scris și Emilia Șercan despre cum nu primește răspunsuri la solicitări, a scris și Raluca Radu despre faptul că instituțiile publice nu prea au purtători de cuvânt și zeci de jurnaliști, inclusiv subsemnata, se plâng constant că nu li se răspunde la întrebări în adevăratul sens al expresiei. Dar ce ar trebui să însemne transparența în democrație?

Păi instituția publică, despre care presupunem că nu e organizație ocultă și nici grup infracțional organizat, are obligația de a face publice toate aspectele care presupun activități în interes public. Din banii noștri instituția trebuie să plătească un om cât de cât pregătit, care să se documenteze și să răspundă presei sau cetățenilor interesați, la orice întrebare ar avea aceștia despre felul în care se cheltuie banii publici, despre politicile publice, despre măsurile publice, despre tot ce afectează publicul.

În Statele Unite ale Americii, purtătorul de cuvânt al unei primării din Florida le explica unor jurnaliști aflați acolo în cadrul unui schimb de experiență că el se documentează uneori și o săptămână înainte de răspunde unei solicitări din partea presei, pentru că, dacă nu ar da răspunsuri complete și clare, ar izbucni un veritabil scandal public.

La noi, lucrurile se petrec pe invers. În sensul în care instituțiile publice se comportă constant ca niște organizații oculte, care au mereu ceva de ascuns și răspund în termenul legal doar de formă, adică nu vin cu răspunsuri clare, ci scriu câteva rânduri, pentru ca, în cazul în care ar fi chemate în instanță pe tema asta, să spună judecătorului că totuși au respectat legea. Deși n-au făcut-o până la capăt.

Evident, nu e cazul tuturor instituțiilor publice, dar majoritatea astfel procedează. Iată, oferim chiar exemplul jurnaliștilor INVESTIGATORIA, care au solicitat, de mai multe ori, răspunsuri de la Ministerului Mediului pe teme variate. Cu una sau două excepții, răspunsurile au fost de tipul: “Căutați pe site!”, deși, tu, ca instituție publică, care n-are nimic de ascuns, nu te bazezi pe inteligența jurnalistului care cere informația, că poate nu știe să caute în site sau nu citește cum trebuie niște documente, așa că răspunsul real la întrebări trebuie să fie complet, indiferent dacă informațiile pot fi găsite și pe site.

Accesul la informațiile de interes public e obligatoriu în orice democrație, iar instituțiile publice au obligația de a facilita acest acces prin desemnarea unui purtător de cuvânt sau prin desemnarea unor persoane specializate, capabile să răspundă la întrebările formulate de presă sau de alți factori interesați în termenul legal, stabilit de lege.

În cazul în care nu fac acest lucru, instituțiile publice pot fi date în judecată, însă, de obicei, pentru a se acoperi în cazul unui proces, transmit un răspuns de formă în termenul legal, fără a răspunde cu adevărat curiozității celor interesați. Judecata nu-i prea sperie, pentru că, în caz de victorie a presei sau a cetățeanului, plătește statul, nu ei, din buzunarul lor și, în plus se bazează pe faptul că, pentru a da în judecată o instituție, trebuie să cheltui niște bani. Lucru pe care, în vremurile astea, puțini mai sunt dispuși să-l facă.

Numai că transparența nu e o opțiune a instituțiilor publice, ci o obligație. Nu poți veni cu acuzații împotriva presei pe marginea lipsei de corectitudine, dacă tu, ca instituție a statului, refuzi să furnizezi informații clare la întrebările presei. Și, dacă instituțiile s-ar comporta altfel decât o fac în prezent, adică ca niște grupări oculte, cu multe de ascuns, și felul în care presa și-ar prezenta descoperirile ar fi cu totul și cu totul altul.

Dar la noi se preferă pomparea de bani publici către presă, pentru a se asigura de “combaterea fake-news”-ului, cum spunea un primar din România acum câteva zile, în loc de a asigura presei acces la informație, astfel încât fake-news-ul să iasă cu totul din discuție. Numai când ai cu adevărat lucruri de ascuns, atitudinea are o explicație. Nu are, însă, și legitimitate, iar în democrație, ori joci după reguli, ori nu joci deloc. Nu există cale de mijloc. Și nici transparență pe jumătate…

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare