luni, decembrie 5, 2022

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăInvestigațiiANCHETĂ Cum a scăpat Ministerul Mediului șacalii aurii de sub control: raportări...

ANCHETĂ Cum a scăpat Ministerul Mediului șacalii aurii de sub control: raportări din pix, studii inexistente, presiune pe vânători și perspectiva capcanelor (I)

“Vezi tu, noaptea, pe malurile Dunării, și pe cel românesc și pe cel bulgăresc, se aud urletele șacalilor. Când încep să urle, parcă plâng niște femei”. “Șacalii? Păi șacalii nu-s din Africa? “, întreb. Vânătorul de lângă mine zâmbește. “Sunt 12 ani de când am vânat primul șacal aici, în sudul României, nu mai sunt din Africa sau Turcia sau habar n-am… Și nu știi ce e în Deltă, acolo e problemă mare cu ei, ucid inclusiv puietul cailor de la Letea.” De la discuția asta a început totul și totul s-a dovedit a fi altfel decât părea la prima vedere într-o schemă mult mai complexă decât ne-am fi putut închipui…

Specialiști, ecologi, cercetători, vânători, oameni de rând și-au spus, în exclusivitate pentru INVESTIGATORIA, punctul de vedere cu privire la un fenomen la prima vedere straniu, și anume o așa numită scăpare de sub control a șacalului auriu în zona sudică a țării, în Deltă și, mai nou, în județe din centrul României.

De unde vine această “scăpare de sub control”, cum poate deveni ea un nou pretext pentru ca unii să facă bani din asta, cine sunt adevărații șacali și cine sunt hilacii – iată principalele întrebări la care vom încerca să răspundem de-a lungul acestei anchete de presă.

Oamenii din zona Deltei, dar și din unele localități din Dobrogea și din centrul țării, se plâng de prezența șacalilor aurii pe lângă gospodării și spun că acest animal oportunist le dă fiori în ultimii ani, pentru că urletul lui inconfundabil îi face să se teamă de distrugerile pe care această specie le poate genera.

Vânătorii spun că nu sunt interesați să vâneze, practic, niște “potăi”.

Șacalii aurii sunt greu de prins, nu aduc beneficii financiare, nu se contabilizează în panoplia cu trofee, nu e nicio bucurie înmulțirea lor pentru că afectează puietul, la fel cum nici cotele de recoltare foarte ridicate propuse de minister nu constituie un motiv de entuziasm pentru ei.

Ministerul Mediului, în schimb, susține că e necesară uciderea a aproximativ 80% din efectivele de populație aferentă acestei specii și a stabilit cotele de recoltare în consecință, catalogând informal șacalul drept specie care trebuie stârpită.

Numai că dacă vânătorii nu vor să prindă șacali, iar ministerul insistă pe linia asta, atunci se ridică o nouă întrebare, și anume dacă nu cumva problema șacalilor va fi pretextul de utilizat pentru reintroducerea în lege a utilizării capcanelor, actualmente ilegale. La fel de ilegale ca și „chemătoarele” folosite oricum astăzi în cadrul vânătorii de șacali.

La vânătoare de șacali

“Chemătoarea” e un instrument care imită sunetul unui animal aflat într-o situație vulnerabilă, de exemplu, un iepuraș rănit. În cadrul partidei de vânătoare se iau în calcul toți factorii care pot influența chemarea animalului, direcția vântului, camuflajul, care e esențial pentru că, odată atras de zgomotul chemătorii, animalul privește în direcția vânătorului și, dacă el nu e bine camuflat, șacalul va fugi.

Șacalul auriu iese din vizuină spre seară și cel mai bine e să începi pânda după lăsarea nopții. Doar că la noi vânătoarea de noapte nu e legală. Agilitatea animalului face ca el să scape, de multe ori, vânătorului, fie el oricât de iscusit. După ce e ucis, animalul este așezat în așa fel încât să pară încă viu și este fotografiat, deși mândria vânătorului e destul de mică, pentru că una e să arăți colegilor fotografia unui urs împușcat și alta e să faci din uciderea unui câine un titlu de glorie.

Oricum, șacalul auriu este un animal care evită contactul cu omul și nu reprezintă o amenințare directă pentru acesta. E un animal nocturn, care poate fi capturat cu mare dificultate, iar la noi vânătoarea pe timp de noapte nu e tocmai legală. Și nici vânătorii nu sunt foarte pasionați de ideea de a vâna șacali. Câțiva o fac, dar numai în interes sportiv.

Șacalul auriu are aparența unui câine. Sau, mai curând, a unei vulpi, cu deosebirea că nu are coada bogată.

Pui de șacal auriu, surprins de Alexandra Ion

Însă e un animal frumos și extrem de adaptabil, lucru pe care îl spun în primul rând oamenii care l-au văzut mâncând de la cadavrele păsărilor de curte până la resturi din conserve alimentare expirate. Blana lui e și ea foarte plăcută la atingere, însă șacalii nu sunt îndrăgiți de vânători, care-i ucid numai de dragul sportului, nu pentru că asta le-ar aduce vreun avantaj. În realitate, nu e nicio bucurie să împuști șacali, pentru că șacalii nu pot fi fructificați în bani. O spun chiar vânătorii cu care am discutat.

“Șacalul a găsit la noi în țară o nișă liberă și s-a dezvoltat. Dacă lupul ar fi fost aici, șacalii nu se dezvoltau. Așa cum vulpile, de când a apărut șacalul, s-au împuținat. Pentru că vorbim de concurența de hrană. „ (Vânător)

În fața așa-zisei invazii a șacalului în România, Ministerul Mediului a reacționat la derută, așa cum o face de obicei, și fără studii specifice asupra naturii speciei și a numărului ei real la nivelul acestor zone din România, a decis că singura variantă de a ține sub control evoluția unei specii care poate ridica probleme în ecosistem este, desigur, împușcarea.

Astfel, în 2021, Guvernul României a aprobat o “cotă de exterminare” pentru această specie, de vreme ce era permisă și chiar încurajată recoltarea a 16.765 șacali, care ar fi reprezentat, potrivit estimărilor, peste 80% din populația totală aflată pe teritoriul României.

Despre protecția speciei nu vorbește nimeni, deși în statele europene în care se fac studii pe marginea șacalilor s-a ajuns la cu totul alte concluzii cu privire la comportamentul pe care omul ar trebui să îl aibă în raport cu această specie. Dar vom reveni asupra acestui aspect pe parcursul anchetei.

Paradoxal, uciderea masivă a șacalului auriu determină o schimbare a comportamentului reproductiv al acestuia și, în virtutea instinctului de conservare a speciei, masculii devin activi sexual mult mai repede, iar femelele fac mai mulți pui.

Studiu asupra dinamicii populației de șacal auriu în România, publicat în 2018

Numai că la noi în țară nici măcar un studiu pe linia acesta nu s-a făcut vreodată. Și Ministerul Mediului se bazează în evaluarea efectivelor de șacali pe percepția vânătorilor și pe raportările proprietarilor de fonduri de vânătoare. Totul e foarte empiric, iar măsurile propuse sunt de Evul Mediu.

Am pornit ancheta cu niște interviuri luate vânătorilor, pentru că, la prima vedere, ei ar fi principalii beneficiari ai modului în care Ministerul Mediului a stabilit cote de recoltare amețitoare, căci peste 80% din efectivele unei specii înseamnă enorm și indică o intenție clară de exterminare a ei.

Aurel Ciocârlan e vânător de zeci de ani și vânează preponderent în zona de sud a României, unde a întâlnit primul șacal în urmă cu aproximativ un deceniu. El ne-a explicat care e motivul dezinteresului real al vânătorilor pentru recoltarea șacalilor din ecosistem:

Vă spun din observațiile mele și din ceea ce se vorbește în mediul vânătoresc, șacalii constituie o specie care nu este dorită. Este o specie dăunătoare. Adică orice vânător cred că și-ar dori să vâneze căprior, iepure sau fazan, în loc să vâneze șacal.

Șacalii nu sunt trofee. Se poate folosi doar blana, pentru cine și-ar dori să poarte un astfel de obiect de vestimentație, dar nu prea sunt persoane. Așa, ca o paralelă cu vulpea, pentru că șacalul se aseamănă cu vulpea în multe privințe, trebuie spus că vânătorii care împușcau vulpi erau obligați să facă cinste colegilor cu care au vânat, pentru că blana de vulpe era foarte valoroasă. Acum nici vulpea nu se mai caută, pentru că nu se mai fac haine de blană.

Șacalul nu este dorit. Șacalul dăunează peste tot. Am văzut familii de șacali în spatele caselor din Vânători (Teleorman), când mă întorceam de la pescuit, la 60 de metri de localitate. Acolo aveau intenția de a prăda ceva. Și chestia e că se hrănesc cu orice, sunt foarte adaptabili. Pe de o parte consumă vânat (pui de căprioară, iepure, fazan, ouă de fazan și de potârniche), chiar și pui de mistreț, miei, păsări de pe lângă gospodării. E mai bine de un deceniu de când  întâmplarea a făcut să fiu la o vânătoare și am văzut un șacal. După l-am jupuit, am dus blana acasă și soția a hotărât s-o arunce. Dar atunci erau puțini șacali în sudul țării. Prieteni vânători îmi povesteau că vânaseră și văzuseră cu doi ani înainte. Între timp, am remarcat că s-au înmulțit foarte mult. Pe vremea aia nu-i auzeam urlând când mă duceam la pescuit la Dunăre. Acum tot timpul îi aud urlând.

Cota stabilită de minister e mare, dar se vânează destul de greu, pentru că trebuie să mergi noaptea. Ei se ascund în vizuini ziua. Însă șacalul nu bucură vânătorul, poate doar ca performanță sportivă, pentru că e greu de prins. Trebuie să fii norocos ca să-l prinzi. Eu îl văd foarte des seara, nu e partidă de vânătoare în care să nu-l aud. Fazanii văd că totuși se înmulțesc, deși sunt pradă pentru șacal. Pe șacal, însă, nu-l pradă nimeni, decât vânătorul. Poate doar lupul, dar lupul nu e în zona sudică. Aici ei n-au dușmani natural și asta și favorizează înmulțirea lor necontrolată.

“Ei fac totul din pix. De aia cotele de recoltare sunt umflate și nu e doar de șacal vorba aici. Raportările se fac din pix în general…”

Nici în zona Vrancei, unde s-au sesizat efective mari de șacali, vânătorii nu sunt deloc încântați să prindă așa ceva, însă sunt extrem de supărați că șacalii aurii distrug puietul, iar autoritățile au scăpat problema de sub control.

Cătălin Ușurelu este și el vânător de peste 25 de ani și crede că vina pentru înmulțirea necontrolată a acestei specii, precum și creșterea potențialului ei distructiv aparține Ministerului Mediului, care n-a știut niciodată să estimeze corect populația și nici să facă un plan corect de management pentru șacal, astfel încât să nu se ajungă la situația de acum. Existența lupului e singura care frânează ascensiunea șacalului spre zonele montane, căci lupul e cam singurul adversar natural al șacalului.

Până începe muntele e plin de șacali peste tot. La munte, în pădure, șacalul nu va ajunge niciodată, pentru că e lupul stăpân acolo. Dar în zona de câmpie, unde nu e decât vulpe și șacal, se înmulțesc necontrolat. Problema asta e de ani de zile și atenție, nu numai la noi, în Vrancea, asta se întâmplă în toată Dobrogea, Delta Dunării, peste tot în zona de câmpie.

Normal că provoacă daune, dar sunt daune care nu prea se văd, că șacalul e un animal nocturn, care se vânează foarte greu. La noi, noaptea vânătoarea  este interzisă și asta e una din probleme, deci îl putem vâna, dar foarte greu, că ziua stă în vizuină. Sunt exagerat de mulți și pentru noi e greu că distrug puietul, adică  fazani, iepure, căpriori.

Pe vremea lui Ceaușescu nu exista șacal la noi, pentru că a fost ținut sub control și lupul, și șacalul. După vremea răposatului n-a mai interesat pe nimeni subiectul, nici la minister, că nu știți cum e, sunt angajați pe pile, nu sunt profesioniști. E jale cu șacalul peste tot în țară, unde e zonă de câmpie.

Pentru noi, șacalul nu este un vânat important. Sunt unii care sunt interesați de șacal, dar nu mulți. Șacalul este foarte nociv în ecosistem, nu face altceva decât să distrugă și durerea e că distruge puietul. Și clar nu se ține sub control specia. Într-o haită de lupi se împerechează doar masculul alfa cu o singură femelă. La șacali, ei se înmulțesc atât de mult, încât de la doi pot ajunge la 80 într-un an. E o regulă vânătorească: unde vezi un șacal ziua, sunt de 30 de ori mai mulți noaptea. Iar una din probleme e că nu dau voie la vânătoarea nocturnă, că atunci s-ar mai echilibra balanța. Iar o estimare profesionistă a populațiilor de șacali nu s-a făcut, raportările se fac din pix la minister. Proprietarii de fonduri de vânătoare fac estimările și ei se bazează  pe niște urme, care sunt irelevante. Ei fac totul din pix. De aia cotele de recoltare sunt umflate și nu e doar de șacal vorba aici. Raportările se fac din pix în general. Cu exactitate nu au cum să știe câți șacali sunt în România.

Ce face Ministerul Mediului când nu stabilește cote de exterminare pentru specii?

Cu intențiile cele mai curate, am solicitat Ministerului Mediului, în baza legii 544 privind accesul la informațiile de interes public, răspunsuri la următoarele patru întrebări:

1. Când s-a făcut ultima dată evaluarea populației de șacal auriu în România și care era numărul de exemplare aferent speciei?

2. Care sunt zonele din România în care șacalul are cea mai mare densitate?

3. Ați putea spune că s-a constatat o creștere a numărului de exemplare aferent speciei?

4. Care sunt regulile de recoltare a acestor animale de către vânători și care este actualmente cota de recoltare pentru această specie în România?

La această solicitare, Ministerul Mediului ne-a răspuns astfel: “Având în vedere solicitările dvs. înregistrate în cadrul MMAP cu nr. 2/R/13007/05.10.2022 si 2/R/15380/25.10.2022 referitoare la efectivele de șacali vă comunicăm următoarele: pentru răspunsurile la întrebările 1,2,3 si 4 vă rugăm să consultați site-ul Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor.

Am trecut cu eleganță peste acest răspuns evaziv și cu totul în afara prevederilor legilor transparenței și am consultat site-ul Ministerului Mediului, unde nu am găsit decât informații legate de evaluarea faunei cinegetice, fără a primi răspunsurile solicitate, de fapt.

Ne-am gândit că poate oamenii care se ocupă de comunicare la Ministerul Mediului n-au înțeles sensul întrebărilor noastre, așa că am reluat solicitarea într-un nou mail, fără a bănui că, de fapt, nu e vorba doar de lipsa transparenței, ci și de faptul că ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ NICIUN STUDIU PE EVALUAREA EFECTIVELOR DE ȘACALI.

Am aflat acest lucru de la Atena Groza, expert în biodiversitate și fost guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.

Atena Groza

Aceasta ne-a mărturisit că e foarte familiarizată cu problematica șacalilor aurii și cunoaște neplăcerile cu care se confruntă oamenii din Delta Dunării din cauza lor.

Însă felul în care Ministerul Mediului ar fi gestionat situația este cu totul și cu totul anormal, de vreme ce în România, deși șacalii constituie o problemă reală, nu s-a făcut niciun studiu real și toate raportările vin de la asociațiile de vânătoare, care nu folosesc, în mod cert, vreo metodologie în acest sens.

 “În primul rând, România nu face studii pe șacal, nu s-a făcut niciodată un studiu privind evoluția, dinamica populațiilor de șacali, totul se raportează la datele pe care le au asociațiile de vânătoare. Nu e estimare, nu e metodologie, nu e nimic. Dacă s-ar face studii, s-ar lua măsurile care trebuie și nu s-ar merge direct pe ultima variantă: vânătoarea. Întotdeauna, vânătoarea e cea mai facilă, cea mai abuzivă și cea mai de impact și este ultima pe care o iei în considerare ca să ții sub control populațiile unei specii.

Iar cei care au făcut studii pe șacal (grecii, italienii, sârbii) arată că o extragere mai mare de 50% din populație duce la o creștere accelerată a populației, pentru că își schimbă comportamentul reproductiv și tind să se stabilizeze. Când treci peste 80% creșterea e exponențială. Dacă extracția este sub 50% poți s-o stabilizezi. Dar până să ajungi la extracție sunt multe alte  metode pe care le poți folosi. De exemplu, în Deltă, într-adevăr, sunt probleme.”

Dar de unde au venit șacalii și cine sunt hilacii?

Un lucru foarte interesant pe care l-am aflat pe parcursul acestei anchete e acela că vânătorii greșesc când spun că n-au mai văzut șacali până acum 15 ani în România. În realitate, șacalul e o specie autohtonă, care, din cauza lupului, s-a retras la un moment dat, iar acum, găsind teritoriul liber și pe fondul schimbărilor climatice, se reinstalează.

Pentru a afla mai multe despre șacalul auriu, publicația INVESTIGATORIA l-a contactat pe ecologul Ovidiu Banea (responsabil de Secția Ecologie a ONG-ului Crispus Sibiu), care ne-a pus la dispoziție mai multe materiale de informare cu privire la elementele de unicitate ale acestei specii.

Încă de la început, Ovidiu Banea a specificat că, din punctul lui de vedere, termenul corect de referire la șacali este acela hilaci. De ce?

Pentru că, contrar credințelor generale din România, șacalul este o specie nativă. N-a venit de nicăieri, așa cum spun vânătorii pe care i-am chestionat, ci doar s-a extins în zone din țară în care înainte nu erau, pe fondul schimbărilor climatice și a absenței lupului, care este singurul adversar redutabil al șacalului în natură.

Despre originea șacalului, însă, am purtat o corespondență cu cercetătorul științific și fost inspector șef la Corpul de Inspecție și Pază al A.R.B.D.D. Tulcea, Janos Botond Kiss.

Acesta ne-a oferit o informare vastă pe marginea speciei și, la fel ca Ovidiu Banea, insistă pe ideea de utilizare a denumirii autohtone, istorice a acestei specii în România, și anume aceea de hilac.

Acest canid a fost prezent pe teritoriul actualei țării din vremuri istorice, având referiri asupra speciei din zona circumpontică în diferite surse istorice antice. Din medievala urmează mențiunea hotărâtoare referitoare la prezența speciei prezentat de către domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir din Descriptio Moldaviae, care le enumeră prin denumirea latinească hylaces printre speciile necurate vânate cu ocazia vânătorilor domnești (lupi, vulpi, urși, pisici sălbatice) a căror blănuri sunt cedate slujitorilor seniorului, iar vânatul curat, bun de mâncat la cuhnea domnească. Denumirea etimologică hylaces din arhaicul hilac, corespunde unui animal, care latră, care urlă. Având în vedere că denumirea originală de hilac este cea primordială, iar ciacal, cical etc. deja preluate din turcă, consider că reluarea și păstrarea formei neaoșă în continuare este recomandabilă, mai ales că cea de șacal a căpătat un nemeritat de puternic sens peiorativ. În acest caz și adjectivul auriu devine de prisosință, sintagma hilac referindu-se asupra speciei locale.”

Motivul expansiunii acestei specii în zone din țară în care nu existau hilacii în mod tradițional ne-a fost explicat foarte clar tot de cercetătorul Janos Botond Kiss, care, la fel ca și fostul guvernator al Deltei, Atena Groza, susține că, firește, e vina omului. Așa cum e și în cazul problemelor ridicate acum de urși, ca să punctăm și acest caz de apetență către utilizarea puștii de către “specialiștii” de la Ministerul Mediului. Gestionarea defectuoasă a deșeurilor este, în esență, cea mai puternică motivație pentru animalele oportuniste (urși, șacali) de a ajunge în zonele locuite de oameni și a produce acolo distrugeri.

Personal, cred că pentru extinderea invazională atât de reușită, din paleta bogată a motivelor favorizante, în prezent primul factor determinant este îmbogățirea resurselor trofice pentru acest mamifer extrem de adaptiv, prin schimbarea atitudinilor tradiționale față de alimente și alimentația, totodată accentuată și de un management greșit a deșeurilor. Trăim tot mai intens într-o societate de consum, iar presa deja deseori abordează problema risipei de alimente, vorbind în România de 134 kg alimente pe cap de locuitor/an, ajunse în tomberoane. Aceasta atunci când suntem încă o parte majoră a populației, care am supraviețuit sistemului de cartelă, cu jumătatea de franzelă pe zi, un kg zahăr și 1 l ulei etc. lunar.  Situația este și mai gravă, dacă considerăm, că cca. 43 % din populația țării este rurală, unde datele privind risipa alimentară sunt aproape lipsite. Totodată, și crematoriile pentru deșeurile sunt foarte rare, cadavrele animalelor sunt abandonate în afara localităților, în cel mai bun caz în puțuri seci. Deci în topul motivelor favorizante, l-as trece primordial baza trofică abundentă, apoi lipsa prădătorilor mari rivale și încălzirea globală, urmată de schimbarea atitudinii generală față de natura, înființarea a numeroaselor rezervații și alte zone protejate etc.

Afacerea capcanelor

Realmente, în Delta Dunării, șacalii pun o presiune reală pe populație și, după cum am văzut, presiunea este resimțită și în alte zone ale țării, în care șacalii nu se întâlneau de obicei. Dar Ministerul Mediului, fără niciun fel de studiu și fără o evaluare corectă a efectivelor speciei în România are pe masă un proiect controversat, care ar trebui să genereze îngrijorare reală la nivelul întregii țări. Precizăm că în acest moment, utilizarea capcanelor în vânătoare este strict interzisă.

Potrivit unor estimări oficiale, dar așa cum am spus, făcute de vânători în mod empiric, în România, în anul vânătoresc 2022/2023, specia ar fi ajuns la 23.000 de exemplare, față de 16.787 câte au fost raportate în anul vânătoresc precedent. Cota de recoltare pentru anul în curs este de 19.766. Dar, după cum am arătat, vânătorii nici nu pot și nici nu au vreun interes real în a îndeplini cerințele Ministerului Mediului, astfel că nu ating cota impusă în niciun an vânătoresc.

Ca atare, pentru a ajunge la obiectivul dorit, și anume diminuarea reală și de durată a efectivelor de șacali din România, există posibilitatea foarte reală ca Ministerul Mediului să folosească acest pretext pentru a reintroduce utilizarea capcanelor în vânătoare. Efectele ar fi cumplite pentru mediu, pentru că capcanele nu prind exclusiv specia vizată de interesul specialiștilor de la minister, ci și alte viețuitoare. Iar unele dintre capcane presupun utilizarea de otrăvuri, ceea ce ar dăuna în mod cert mediului pe termen lung. De ce ar merge autoritatea de resort pe o astfel de rețetă și de ce există pe masa ministerului un proiect în acest sens? Ei bine, pentru că capcanele pot genera bani. Și la Ministerul Mediului se lucrează numai cu gândul la bani.

Așa se explică probabil și de ce nu există până acum un studiu profesionist și o evaluare corectă a speciei de șacal din România. Un studiu de evaluare pentru zona Deltei, un teritoriu de 580.000 de hectare, costă în jur de 65.000 de euro pe an, iar o ofertă în acest sens a fost venit chiar din partea ecologului Ovidiu Banea.

Ceea ce înseamnă foarte puțin pentru bugetul ministerului, mai ales având în vedere importanța subiectului. Și de ce să cheltui bani ca să faci un management corect al situației, când poți să scoți cât de mulți bani posibil în încercarea de a gestiona ceva scăpat deja de sub control?

“Nicio specie, în afară de om, nu-și extermină resursa”

Ne-a vorbit și despre acest lucru fostul guvernator al Deltei, Atena Groza, care ne-a mărturisit că știe despre existența proiectului capcanelor și ne-a explicat și în ce fel pot acestea genera un adevărat dezastru în Deltă și nu numai.

Ministerul Mediului e interesat doar de vânătoare. În ultimul  timp Ministerul Mediului pune presiune pentru vânătoare la orice, de la cocoș de munte, orice mișcă trebuie vânat. Este o abordare de secol XIX. Sinceră să fiu, ca să speculez, că în acest moment e doar o speculație, cred că își doresc să dea drumul la capcane. Știu că este un proiect de ordin care e contestat și la care nu îndrăznesc să dea drumul cu autorizarea capcanelor. E o afacere… La câți șacali sunt, pot ieși bani frumoși. Sunt mai multe tipuri de capcane. Din ce știu, în ordinul de ministru erau câteva care erau nespecifice, adică puteau prinde și câini, și vulpi, și capre. Și mai sunt capcanele cu otravă, care iarăși, poate fi consumată de orice animal sau poate fi împrăștiată de rozătoare. Astea sunt măsuri de secol XIX.

Natura se auto-reglează, asta e o capacitate și una dintre funcțiile ei principale. Nu există că vine șacalul și extermină o altă specie, că dacă o extermină, își extermină o sursă de hrană. Nicio specie, în afară de om, nu-și extermină resursa. Toate celelalte își păstrează resursele. Când resursa se diminuează, și numărul speciilor se diminuează, nu trebuie să vină cineva să-l împuște.

Iarăși, un aspect important semnalat de fostul guvernator al Deltei e presiunea la care a fost supusă personal pentru susținerea vânătorii intensive, în ciuda faptului că nu exista nici atunci un studiu profesionist privitor la specia în discuție.

“Când am fost guvernator, am comandat un studiu care trebuia să înceapă la începutul anului acesta. Nu știu ce s-a întâmplat cu el. Până atunci nu fusese, pentru că a fost o situație ciudată: fondurile de vânătoare s-au desființat de 10 ani, dar nu a existat până anul trecut niciun transfer al fondurilor de la foștii gestionari către autoritatea de resort, care trebuia să preia și managementul așa-ziselor specii de interes cinegetic. S-a făcut abia anul trecut și până atunci nu s-au făcut evaluări populaționale. Pe mine a fost o presiune foarte mare să dau drumul la vânătoare pentru că Ministerul aprobase o cotă de 500 de șacali fără nimic în spate. Și nu există vreo plângere oficială la primării pe tema asta. Dacă se va da drumul la cotele acelea de recoltare pentru șacali, înseamnă că nu se va merge pe vânătoarea clasică, pe care o recomandă legislația, ci se va merge pe capcane și otrăvire. Capcanele nu sunt premise în legislația comunitară.”

Presiunea șacalilor din Deltă

Comuna Crișan din Tulcea are un pic peste o mie de locuitori și e formată din trei sate. Are o întindere de peste 7 km și reprezintă un veritabil nod de plecare spre localități din întreaga Deltă.  Potrivit studiilor făcute, localitatea este una dintre cele mai afectate de atacurile de șacali din întreaga Europă, iar problemele apar zilnic. Și o spune administrația locală, care de ani întregi se plânge la toate autoritățile cu privire la asta și nimeni nu mișcă un deget.

Fotografie din Crișan, realizată de InfoDelta.ro

Primarul Silviu Rahău spune că problemele cu șacalii nu sunt mult mai pregnante în localitatea pe care el o conduce, ci în toată Delta. Cu toate astea, măsurile sunt zero și totul se rezumă la scrisori, adrese și întocmire de documente.

Noi am ieșit, i-am filmat noaptea, și când au atacat animalele, și când atacă în haită. Avem o problemă pe care tot spunem de multă vreme, dar nu ne ia nimeni în seamă. Dar știți de ce? Pentru că statul român nu plătește despăgubiri pentru acestea. Dacă dumneavoastră ați fi crescător de animale și ați vedea că în țarcul dumnevoastră nu mai există nicio oaie sau vițel, că le-au mâncat pe toate, cum ați reacționa? Și cine te despăgubește? Nimeni. Vă spun că am vorbit peste tot. Dacă aveam o relație direct cu Dumnezeu din ceruri, vorbeam și cu El. Am vorbit cu toată lumea și toată lumea știe despre ce este vorba, toată lumea fuge de gura ONG-urilor. Oamenii se plâng la mine la primărie. Cu ce pot să-i ajut eu, că nu sunt nici garda de mediu, nici ARBDD, nici Ministerul Mediului. Eu pot doar să iau la cunoștință și să fac adresă mai departe. Adică plimbăm hârtii dintr-un birou în altul și finalizare zero. Și chestia asta cu a împușca zece șacali din 20.000 nu rezolvă nimic. Soluția s-o dea cei care fac studii. Și ceea ce nu vrea nimeni să recunoască e că s-a înmulțit mai mult decât trebuie. Iar autoritățile care trebuie să ia măsuri fug de responsabilitate de frica ONG-urilor. Eu vreau să vină unul de la ONG-uri și să-mi spună că vrea să protejeze șacalul, că îi fac nota de plată  și atunci stăm de vorbă.

Despre posibilele soluții pentru populația din Deltă afectată de atacurile șacalilor ne-a vorbit și fostul guvernator al Deltei, Atena Groza, care ne-a și explicat care ar fi linia de management corect care s-ar putea aplica în zonă, dacă autoritatea de resort ar fi cu adevărat interesată să rezolve problema.

Problemele în Deltă sunt în jurul localităților. De ce? Pentru că nu sunt proprietățile îngrădite, pentru că nu există control ca animalele moarte sau bolnave să fie incinerate și nu există alt sistem de management al lor. Sunt aruncate. Șacalul e necrofag, deci abia le așteaptă. Dacă tu ți-ai aruncat animalul mort sau bolnav la marginea satului, normal că atragi populațiile de șacali. Ultimele raportări pe anul ăsta arată într-adevăr că în jurul localității e o densitate maximă de șacali. Șacalul atacă orice animal vulnerabil. Da, normal că atacă puiii, că atacă animalele bolnave, dar nu are o predilecție pentru așa ceva.”

Primarul din Crișan spune că nu e deloc adevărat că vina ține de o proastă administrare la nivelul comunei și spune că, dacă îi arată cineva animal mort aruncat la marginea localității, în apropierea caselor, e dispus să-și dea demisia imediat.

Nu e adevărat că se aruncă animalele moarte la marginea satului. Dacă dumneavostră îmi arătați că se întâmplă așa ceva, eu îmi dau demisia mâine! Deci dacă dumneavostră îmi arătați că cei de la noi din localitate își aruncă cadavrele animalelor în apropierea curților eu îmi dau demisia mâine. Șacalul e un animal prădător, el nu  mânăncă mortăciune decât dacă e lihnit de foame. Credeți-mă că vorbiți cu cine trebuie, am și studii în domeniu și mă pricep. ”

Un studiu realizat de Danube Delta National Institute for Research and Development arată că în anul 2016 s-a efectuat în Delta Dunării o cercetare de tip sociologic, constând în discuții cu localnicii în legătură cu pagubele generate la momentul acela de șacali. S-au aplicat 155 de chestionare și 93% din respondenți au spus că șacalii produc daune, față de 3% care au negat acest aspect.

Am consultat și noi întregul studiu și am remarcat faptul că cercetătorii pun expansiunea șacalului pe seama factorului uman și menționează, în acest punct, eliminarea lupilor și managementul prost al deșeurilor animale în zona Deltei.

Din analizele bromatologice și observațiile în teren din Dobrogea, cercetătorii au documentat următoarele rezultate: un spectru larg de componente trofice este folosit de șacali, atât de origine animală (vertebrate și nevertebrate), cât și de origine vegetală; originea alimentelor este incertă (ar putea fi de la prădare, carcase de resturi menajere), iar animalele domestice consumate de șacali au fost: porcul, oaia, câinele, puiul, curcanul și alte câteva păsări neidentificate.

Explicația scăpării de sub control a speciei în zona Deltei este complexă, după cum ne-a explicat Atena Groza:

“Șacalul e omnivor, nu este strict carnivor. Intră și în culturile de legume dacă îi e foame, dar dacă ar exista un  management al deșeurilor, o protecție a culturilor, dacă s-ar respecta numărul de animale premise, ar fi altceva. Dar dacă n-ar fi șacalul, acolo ar fi focar de infecție. S-au extins într-adevăr populațiile de șacali până spre centrul țării, unde nu erau până acum. Și fiind o specie foarte greu de vânat, nu a fost de interes cinegetic, deci toată lumea a lăsat-o în pace. Apoi mai e și efectul schimbărilor climatice, că toate speciile se readaptează la condiții și extinderea s-a făcut pentru că în zonele de câmpie și deal nu mai există lup. Deci nu mai are competitor cu care să-și împartă teritoriul.”

Dar, în cele din urmă, totul se rezumă la bani. Localnicii afectați de prezența șacalilor pe lângă localități vor despăgubiri, primăriile vor același lucru fără să investească prea mult în managementul deșeurilor la nivel local, Ministerul Mediului vrea să nu se obosească prea tare și nu e dispus să cheltuiască mai nimic, deși are un fond de mediu la dispoziție care nu se epuizează niciodată, la fel cum nu dorește să investească un 60.000 de euro pentru realizarea unui studiu profesionist pe situația asta, deși lipsa de profesionalism e cea care a dus la amplificarea problemei în toți acești ani.

Foto credit pentru fotografia principală: ALEXANDRA ION

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare