sâmbătă, aprilie 27, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticLege pentru transparență în primării: dezbateri publice la cererea a trei cetățeni

Lege pentru transparență în primării: dezbateri publice la cererea a trei cetățeni

Senatorii USR Silvia Dinică, Remus Negoi și Andrei Postică au depus o inițiativă legislativă care obligă autoritățile locale ca, în cazul proiectelor importante, să organizeze dezbateri publice dacă cel puțin trei cetățeni solicită acest lucru.

Sunt sute de sate și comune în care nu sunt ONG-uri care să ceară dezbateri publice pe lucruri care sunt importante pentru acele comunități. De aceea,implicarea cetățenilor în actele decizionale ale administrației publice, prin informarea acestora asupra proiectelor supuse dezbaterii și prin accesul acestora în cadrul ședințelor de consultare publică, reprezintă un act necesar în dezvoltarea societății”, explică senatoarea Silvia Dinică.

Inițiativa modifică Art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică astfel încât autoritatea publică să fie obligată să supună dezbaterii publice proiectele de act normativ în cazul în care acest lucru a fost cerut în scris de către minimum trei cetățeni cu drept de vot, o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

Avem o lipsă totală de transparență când vine vorba atât de ședințele de consiliu local, cât și de cheltuirea discreționară a banului public în aproape toate primăriile conduse de reprezentanții vechilor partide. Chiar dacă USR Craiova a reușit să treacă proiectul prin care ședințele Consiliului Local vor fi transmise online, votarea proiectelor de HCL se face fără prea multe dezbateri, cu ajutorul ridicătorilor de mână ai puterii. Situația aceasta nu este doar la Craiova, ci în aproape toate primăriile. Ne dorim ca proiectele importante pentru comunitate să poată fi dezbătute cu cetățenii, pentru că părerea lor este foarte importantă pentru noi, iar acest proiect legislativ vine în sprijinul transparenței și implicării cetățenilor în actul administrativ” declară Cezar Drăgoescu, consilier local USR Craiova.

În acest moment, autoritățile publice trebuie să organizeze consultări publice pentru actele normative importante din administrațiile publice locale, doar dacă această consultare este solicitată, în scris, de o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

Părerile cetățenilor trebuie să conteze! Dacă trei cetățeni cu drept de vot pot cere o dezbatere publică pentru proiectele importante pentru comunitate, va crește și dorința de implicare în viața propriei comunități, luând parte la deciziile importante”, crede senatorul USR Remus Negoi.

Nota Redacției: Acesta e un comunicat de presă și reprezintă unilateral poziția USR Dolj

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare