Privea admirativ către Gelu care începuse să facă o mică descriere a poveștii și nu îi venea să creadă că în acea zi i se acordă atenție totală, că el este rolul principal.
A tras aer adânc în piept și a oftat puternic încercând parcă să expire emoțiile din pieptul lui.
Și-a făcut curaj să își spună povestea pentru a putea deveni un model pentru cei care au nevoie de o manifestare fizică, reală a faptului că visele pot deveni realitate dacă și nu mai dacă nu renunțăm la ele.
Ne-a vorbit încă de la început cu sinceritate și emoție, trecând de la timiditate către tristețe, dezamăgire, resemnare și ajungând la bucurie și recunoștință.
Încă de mic a știut ce vrea și a luptat inițial pentru a depăși statutul social al familiei din care provine, iar mai apoi pentru a evolua permanent, depașindu-și propriile limite de fiecare dată și devenind chiar campion național la atletism. Când l-am rugat să ne spună despre familia lui a înghițit în sec, gura uscându-i-se instant. A oftat din nou și ne-a zis că are doi părinți pe care îi iubește mult.
A avut multe lipsuri materiale în copilărie, însă el nu a tânjit niciodată după haine noi sau dulciuri. Cel mai mult și mai mult, Vali își dorea să aibă doi părinți care se iubesc și care îl sprijină împreună.
Ceea ce îl întrista mereu era că tatăl său o rănea pe mama sa facând-o să plângă. Își aducea aminte evenimente dureroase și îi vedeam tristețea în ochii în care licăreau lacrimi. Povestindu-ne s-a transpus în trecut pentru un moment, fiind din nou mic și neputincios… fără de glas. Pe atunci rotița inimii sale îngheța, iar rotița minții se bloca. Și-ar fi dorit să aibă putere să îl oprească pe tată, să îl facă să înțeleagă, să îi explice, să îl schimbe sau să o convingă pe mama lui să divorțeze mai devreme. Din păcate, nu avea astfel de puteri.
Într-o zi ca și în alte zile, tatăl lui Vali s-a enervat și a început să o bată pe mama lui mai tare decât oricând. Vali era înghețat de frică și își dorea cu ardoare să se întâmple o minune. Dorința i-a fost ascultată, un unchi de-a lui Vali care trecea prin zonă a intrat în casă și a oprit coșmarul în care se afla băiețelul și mama lui.
După acest episod, mama a decis să divorțeze de tatăl lui Vali și să se mute la București. Femeia și-ar fi dorit să îl ia și pe fiul ei cu ea, însă neavând o casă, băiatul a fost încredințat tatălui.
Ulterior i-a dus dorul mamei care nu mai locuia cu el, dar încerca să îl vadă cât de des putea.
După aproximativ 5 ani, când era în clasa a VI-a, Vali a ajuns să locuiască în București cu mama în boxa blocului în care acesta lucra ca femeie de serviciu. Acea boxă de bloc le-a fost pentru doi ani singurul spațiu pe care Vali și mama lui îl aveau la dispoziție, dar erau fericiți, se simțeau în siguranță.
Mama lui Valentin a tot încercat să închirieze un loc decent de locuit, însă proprietarii o refuzau din cauză că era de etnie romă. Vali se simțea dezamăgit de atitudinea incorectă a celor din jur care credeau lucruri urâte despre el fără a-l cunoaște. Abia după ce administratorul blocului în care lucra mama a garantat pentru cinstea ei și a băiatului, au reușit să își ia în chirie o garsonieră. Au rămas în acea garsonieră timp de 10 ani, ajungând chiar să se împrietenească cu proprietarii care și-au schimbat opiniile despre ei.
La școală a avut parte de agresivitate din partea colegilor, dar el a rămas un om bun influențat de învățăturile mamei. Prejudecățile celorlalți l-au rănit de fiecare dată și crede că nu poate schimba mentalitatea celor care discriminează, care își dau cu părerea fără să cunoască, fără să depună efort să afle adevărul.
Dacă ar fi să numere oamenii care l-au susținut, are nevoie doar de degetele de la o mână, mult mai mulți fiind cei care l-au marginzalizat. Apelativul de “țigan” îl rănea și înfuria de fiecare dată, însă a preferat să ignore cuvintele urâte și, în schimb să devină un elev cu rezultate mai bune decât ale celor ce îl răneau pentru a demonstra că merită respect.
În clasa a VIII-a a început să meargă la antrenamentele de atletism doar pentru a scăpa de ora de matematică, însă a primit mai mult decât scutire de la orele ce nu îi plăceau, a primit un nou început.
Inițial, lui Vali îi era teamă că antrenoarea din școală nu îl va accepta în echipa ce o antrena pentru că era rom, însă spre surprinderea lui, doamna antrenor a devenit ca a doua mamă pentru el.
Când s-a dus prima dată la antrenament, Vali avea o pereche de încălțăminte cu scai pe care reușea să o țină la un loc cu un ac de siguranță, însă asta nu l-a oprit. A aflat că pentru a fi cel mai bun avea nevoie de putere psihică și odihnă, dar nu a putut să se bucure de aceste privilegii de la început. După 5 luni de antrenamente intense, el nu doar că a ajuns la nivelul celorlalți colegi ai lui, dar a reușit chiar să câștige prima sa medalie la campionatul municipal.
În clasa a XII-a Vali a simțit din nou discriminarea tăioasă. În una dintre zilele de școală, profesoara de istorie a intrat în clasă și a ales să îl pedepsească pe Valentin pentru gălăgia tuturor elevilor. Drept pedeapsă, Valentin avea de măturat clasa. Cu inima bubuind de emoție și curaj a refuzat această umilință. Profesoara de istorie l-a taxat, nevrând să îi încheie media, iar mai apoi, chiar dacă Valentin a învățat, doamna i-a zis “Ești de 10, dar îți dau 5 ca să te motivez”. Astfel, băiatul nu a mai putut să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Se simțea din nou dezamăgit, însă încurajările mamei l-au făcut să aibă încredere.
În aceeași perioadă, Valentin s-a accidentat și a trebuit să ia pauză de la antrenamentele și concursurile care îl făceau să se simtă împlinit. Neavând bani de recuperare, a decis să plece în Anglia să muncească din greu pentru 3 luni de zile la cules de cartofi. Își dorea tare mult să fie indepedent și să o ajute pe mama sa cu bani ca ea să nu mai fie tot timpul obosită. Odată întors în țară a ales să plătească rata făcută pentru construirea casei de la țară în care locuia tatăl lui precum și restul datoriilor pe care le avea mama.
Comparând banii pe care îi poate câștiga în afara țării cu venitul de doar 500 de lei pe lună din atletism a fost tentat să renunțe la sport. Cu toate acestea, visa zilnic să facă performanță și să simtă cât mai des libertatea din timpul alergării sau împlinirea de pe podium. A avut de ales și a ales cu inima. Recuperat în perioada pauzei, Valentin a reînceput antrenamentele iar în paralel a fost lucrător comercial într-un magazin sportiv.
Discriminarea și lipsurile materiale l-au motivat să progreseze devenind cea mai bună versiune a sa. Și-a ieșit de fiecare dată din zona de confort pentru că a învățat că cei care nu vor să iasă din zona de confort, vor stagna în toate punctele vieții lor.
Vali nu a înțeles niciodată ce au de câștigat oamenii care urăsc fără motive, dar nici nu îi învinovățeste, considerând că ei sunt rezultatul a ceea ce au auzit în jur. Îi place să creadă că acei oameni sunt doar invidioși pe unicitatea lui.
Ne-a spus că nu poate arăta răutate nimănui deoarece el este rezultatul educației date de o femeie care l-a învățat să fie blând. Mama, “cea mai frumoasă ființă” i-a fost mereu sursă de sprijin necondiționat și motivare, sacrificându-se pentru binele lui. Își amintește cu cea mai mare plăcere de momentul în care a urcat pe podium și a reușit să îi spună pentru prima dată mamei că o iubește. Consideră că a venit momentul să se sacrifice și el pentru ea și să ofere înapoi o mica parte din ceea ce a primit.
Cu efort și cu dedicare, Valentin a ajuns să facă performanță după performanță, câștigând până acum peste 70 de medalii la atletism. Este de părere că “Dacă îți dorești, vei reuși, doar cei care nu vor să iasă din zona lor de confort nu vor reuși…”, iar acum visează să câștige o medalie la Jocurile Olimpice din 2024.
Pe viitor Vali își dorește să își continue studiile și să devină antrenor sportiv pentru a-i învăța pe tineri printre altele, să fie oameni. Peste 5 ani își dorește să aibă o casă mare cu curte și 2 copii.
Valentin are acum mai multă încredere decât a avut și mai puțină decât va avea. Este fericit că are ocazia să facă sportul pentru al cărui antrenament se poate trezi la orice oră cu drag. El se ia la întrecere doar cu sine către visul lui de a deveni permanent cea mai bună versiune a sa.
