vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneSUA își mențin votul în cadrul ONU împotriva interzicerii pedepsei cu moartea....

SUA își mențin votul în cadrul ONU împotriva interzicerii pedepsei cu moartea. Ce promisese Biden în campania pentru prezidențiale

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat joi o rezoluție referitoare la stabilirea unui "moratoriu mondial asupra execuțiilor în vederea abolirii pedepsei cu moartea". Deși majoritatea națiunilor lumii au susținut efortul, a existat un vot marcant împotriva rezoluției, cel al SUA.

Rezoluția e introdusă pe agendă la fiecare doi ani, atunci când o nouă adunare generală intră în sesiune, iar de fiecare dată este aprobată cu mai mult sprijin raportat la voturile anterioare. Anul acesta, o supermajoritate a votat rezoluția. 125 din voturi au fost pentru, 37 împotrivă, înregistrându-se totodată 22 de abțineri.

SUA s-au numărat printre cele 37 de țări care au votat nu, așa cum au votat întotdeauna, afilierea republicană sau democrată a liderilor de la Washington neavând iată relevanță pe acest subiect.

Cu toate acestea, unii oameni au avut impresia că votul din acest an ar putea fi diferit sub administrația Biden. În calitate de candidat, Biden a promis că „va adopta o legislație care să elimine pedeapsa cu moartea la nivel federal și să stimuleze statele să urmeze exemplul Guvernului federal”.

Robert Dunham, director executiv al Death Penalty Information Center — o organizație non-profit care oferă rapoarte despre pedeapsa capitală — a declarat pentru Newsweek că votul din acest an a venit cu o presiune suplimentară.

„Votul devine deosebit de problematic în acest an, având în vedere faptul că Iranul apelează la spânzurări înfiorătoare publice ca o modalitate de a încerca să reprime protestele”, a spus Dunham.

Pe fondul recentelor proteste din Iran care au contestat fundamentalismul islamic al regimului de la Teheran, doi bărbați au fost spânzurați public de autorități. Potrivit Amnesty International, Iranul plănuiește să execute cel puțin alte 18 persoane care au fost implicate în demonstrații.

Votând împotriva rezoluției, Statele Unite ale Americii „ne-au pus în aceeași ligă cu Iran, Irak, Arabia Saudită, China, Coreea de Nord și Vietnam”, a zis Dunham.

El a adăugat: „Ca țară, ne mândrim cu angajamentul față de drepturile omului și cu angajamentul față de demnitatea tuturor indivizilor. Să fim aliniați cu acțiunile unei țări care respinge în mod activ aceste valori creează o problemă semnificativă”.

Chiar și așa, execuțiile publice ale protestatarilor sunt foarte diferite de cele ale ucigașilor condamnați, a spus Dunham.

Jeffrey L. Kirchmeier, profesor de drept la Universitatea City din New York, a spus pentru Newsweek că SUA sunt întotdeauna atente să facă astfel de distincții.

Cu toate acestea, Kirchmeier a adăugat că „opoziția americană față de rezoluțiile internaționale care cer un moratoriu asupra pedepsei capitale a scos întotdeauna la iveală ipocrizia poziției Statelor Unite cu privire la problemele internaționale ale drepturilor omului”.

Membrii ONU nu sunt obligați să urmeze rezoluțiile adoptate de Adunarea Generală, iar Guvernul federal al SUA și statele individuale ar putea continua să aplice pedeapsa capitală chiar dacă SUA ar fi votat în premieră pentru această rezoluție. Sprijinul american asupra rezoluției nu ar anula imediat pedeapsa cu moartea în toată țara.

Deși pedeapsa capitală ar putea fi considerată o problemă care provoacă dezbinare, Dunham a spus că nu crede că decizia lui Biden de a se opune rezoluției a fost strict o mișcare politică din rațiuni electorale. În orice caz, a spus Dunham, pedeapsa cu moartea nu mai are parte în ultimii ani de același sprijin pe care-l avea cândva în rândul americanilor.

Un sondaj Gallup publicat luna trecută a arătat că 55% dintre americani au spus că susțin pedeapsa cu moartea pentru ucigașii condamnați. Acum zece ani, acest număr era de 63%, în timp ce acum 20 de ani era de 70%, după ce a atins un record de 80% în 1994. (sursa: Newsweek)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare