Practic, Irina Schrotter e, și la propriu, și la figurat, un brand. Iar drumul ei profesional a fost unul foarte complex, cu răsturnări de situație care i-au păstrat mereu mintea în alertă. Puțini știu că, de fapt, ea a terminat Medicina, a și profesat un an într-un spital din Iași, însă și-a dat seama destul de repede că nu acesta îi era drumul. Și s-a repoziționat repede, a intrat în afaceri, s-a înconjurat de profesioniști și și-a folosit simțul estetic într-un fel atât de abil, încât banii au venit în mod natural. A avut și o tentativă de a face politică, dar pentru că nu avea “stomacul tare” și nu era familiarizată cu jocurile de culise, s-a retras destul de rapid din poveste, una pe care astăzi o spune cumva detașat, catalogând-o ca pe o experiență despre ceva ce nu-și mai dorește să facă niciodată.
Am vorbit cu Irina Schrotter, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate publicației noastre, despre drumul ei profesional, despre candidatura ei de acum 15 ani, dar și despre partea nevăzută a industriei frumuseții, una în care aparența bate esența și, uneori, o pune la colț. Nu pentru mult timp, însă, pentru că, după mai bine de trei decenii în care a lucrat cu probabil cele mai frumoase femei din România, a tras concluzia că femeile cele mai frumoase sunt și cele mai complexate.
Astăzi, Irina Schrotter înțelege sensul profund al frumuseții. Unii oameni îmbătrânesc frumos și asta e dovada, din punctul său de vedere, că frumusețea reală vine din interior. La oamenii cu adevărat frumoși, interiorul se citește pe chip până la adânci bătrâneți. Ca-n povești…
Citiți în rândurile următoare o discuție extrem de interesantă nu doar despre parcursul și strategia unui antreprenor de succes, dar și despre stil, frumusețe și preocuparea pentru generațiile care vin și au nevoie de sprijin constant. Un sprijin pe care Irina Schrotter, prin proiectele ei, chiar îl oferă ori de câte ori poate.
INVESTIGATORIA: Privind în spate, la drumul pe care l-ați parcurs, ați putea să ne spuneți dacă a existat un moment de cotitură, care v-a scos de pe un parcurs anume și v-a dus către vocația dumneavoastră?
IRINA SCHROTTER: Primul moment a fost atunci când mi-am dat seama, fiind studentă la Medicină la Iași și făcând practică într-unul dintre spitalele din Iași, că nu sunt potrivită pentru profesia de medic. Eram extrem de empatică și asta nu mă ajuta nici pe mine, nici pe eventualii pacienți. Dar, fiind vorba de anii comunismului, în care nu prea era o opțiune să renunți la a fi student la Medicină, am terminat facultatea. După care a venit Revoluția. Exact în 1989 eu am terminat facultatea. Am lucrat aproape un an ca medic în spitalul de urgență din Iași. Dar eu îmi doream să fac dermato-cosmetică, de altfel, pe asta îmi și făcusem lucrarea de diplomă la facultate. Dar, mă rog, nu puteam face asta la Iași, pentru că atunci erau scoase posturile la concurs pe țară și singurul lor unde se făcea această specializare era Târgu Mureș. Așa că deja începusem să mă gândesc serios să încep o afacere. Pe de altă parte, lucrând ca medic în spital, am cam înțeles în acei ani că nu pot să trăiesc din banii pe care îi câștigam ca medic. Și nu am vrut să ajung să accept bani de la pacienți, pentru că nu m-aș fi simțit deloc bine cu mine. Și atunci am renunțat la medicină. Acela a fost unul dintre momentele de cotitură.
I: Când v-ați dat seama că designul vestimentar e ceva ce vă interesează? Pentru că saltul de la medicină către industria frumuseții a fost mare…
I.S.: Eu am cochetat cu zona asta din perioada studenției. Chiar dacă era perioada comunistă, am avut o prietenă foarte bună, care era inginer șef într-o fabrică de țesături din Iași și ea m-a rugat să o ajut, că voia să facă o colecție pentru întreprinderea ei. Inițial, m-a rugat să o ajut cu modele, pentru că fetele de la Medicină erau foarte frumoase, și atunci mă rugase să o ajut în sensul ăsta. Dar mergând și văzând ce se întâmpla acolo, am început să intervin un pic și pe partea de creație, de stil, și așa am descoperit că am un anumit talent pe zona asta. La stil mă refer, pentru că eu nu desenez. Nu m-a auzit nimeni să mă prezint designer, așa mă prezintă lumea, dar eu nu sunt designer. Eu am o echipă de profesioniști în spatele meu care își face foarte bine treaba. Ceea ce am eu deosebit, pentru că rezist de 33 de ani pe piața românească, e faptul că intuiesc ce doresc clientele. În rest, eu m-am înconjurat întotdeauna de profesioniști.
I: Este probabil una dintre cele mai bune strategii de management: să nu te temi să fii înconjurat de oameni foarte buni, uneori poate chiar mai buni decât tine.
I.S.: Exact. Întotdeauna am făcut asta. Nu poți să faci lucruri bune decât atunci când ai oameni buni lângă tine. E perfectă zicerea aceea cu omul potrivit la locul potrivit. Aici nu e loc să trișez, pentru că, mai devreme sau mai târziu, se vede unde este impostura sau unde nu este calificarea necesară. Pentru că poți încerca să păcălești și asta poate să funcționeze o vreme, dar nu merge pe termen lung.
I: Ați avut o tentativă de a face politică, la un moment dat. Legat de strategia asta pe care o aveți de a lucra cu oameni competenți, cât de repede ați descoperit că ea e inexistentă aproape în politica românească?
I.S.: Sunt 15 ani de atunci. Se întâmpla în 2007 – 2008. Atunci a fost un moment de revoltă al meu. În Iași, la vremea aceea, înțelesesem că era o înțelegere între liderii celor trei partide (PNL, PSD și PD) de a-și împărți orașul. Pe interese. Și eu, înțelegând că jocurile erau făcute, țin minte foarte clar că am fost invitată la o emisiune a unei televiziuni locale și atunci am primit întrebarea legată de candidații la alegerile locale de atunci. Și am spus: “Dacă oferta politică rămâne aceasta, eu merg până într-acolo încât să intru în cursa electorală!” A fost o glumă. Dar m-am trezit deodată că toată lumea a reacționat, știrea a ajuns la nivel național… Și uite așa am ajuns într-un joc în care chiar nu-mi propusesem să intru. Fiind, însă, un om serios de felul meu și văzând că oamenii au luat în serios ceea ce am spus eu, am zis ok, merg mai departe. Și de aici povestea devine interesantă. Pentru că, știind că lucrurile nu au fost făcute cu scopul de a avea efectiv o carieră politică, primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a mă distanța de orice parteneriat, de orice sponsor. Pentru că tot ce am făcut în acea perioadă a fost din surse proprii. De ce? Pentru că nu știam exact ce se va întâmpla și unde se va ajunge. Ce am descoperit eu pe parcurs, însă, a fost că, discutând cu foarte multă lume din Iași și nu numai, că politica se joacă după cu totul și cu totul alte reguli decât cele pe care le presupunem noi, când o privim din exterior. Și, din păcate, când intri în zona asta, chiar trebuie să ai stomacul tare. Și atunci am înțeles eu și de ce trebuie să ai stomacul tare. Într-adevăr, vorba lui Băsescu, trebuie să înghiți multe broaște. Nu asta a fost, însă, problema care m-a determinat să fac pasul în spate înainte de a începe alegerile, ci faptul că eu, structural, sunt de centru-dreapta, și ghinionul a fost că eu, în loc să iau voturile din Stânga, am luat din voturile Dreptei. Și asta a rezultat din sondaje, că eu îl ajutam pe candidatul de stânga să câștige. Și neavând niciun partid în spate, recunosc că am vorbit cu cei din PD. Am primit din partea lor propunerea de a participa la un sondaj și, dacă aș fi fost mai bine poziționată decât candidatul lor, atunci PD m-ar fi susținut pe mine, ca și candidat independent. N-are rost să vă explic că în acel sondaj am ieșit cu un procent mai puțin decât celălalt, iar mai târziu, am aflat că nici nu era adevărat, că, de fapt, eu eram cu două procente peste candidatul lor. Dar asta e politica. În politică, totul se socotește altfel și poate că a fost mai bine că a fost așa. Mi-am văzut astfel de viața mea și de zona care pe mine chiar mă interesează și care chiar îmi place.
I: Am vrea să aflăm și cum vede Irina Schrotter frumusețea. Pentru că lucrând de atâția ani în industria frumuseții, cu oameni frumoși, sigur ați învățat ceva despre frumusețe.
I.S.: În primul rând, frumusețea e o chestiune foarte relativă. Felul în care fiecare dintre noi percepe frumusețea e total diferit. Și aici vă dau un exemplu: am lucrat cu poate cele mai frumoase fete din România pe parcursul acestor peste trei decenii, și pot să vă spun că cele mai mari complexe le-am observat fix la femeile cele mai frumoase. Și, paradoxal, femeile care nu sunt frumoase pe standarde, care nu corespund tiparelor fizice ale frumuseții, sunt dezinhibate și se simt excelent în pielea lor.
I: Cum vă explicați asta?
I.S.: Uite, mi s-a întâmplat un lucru, uitându-mă în niște fotografii cu niște amici, fotografii de acum 20 de ani, eram într-o vacanță și spuneam: “Doamne, ce slabă eram!” Și mi-am dat seama că eu atunci, în momentul ăla, aveam impresia că sunt foarte grasă. Cred că nu reușim să vedem realitatea atunci când e vorba de noi. Ne căutăm defecte, ne construim complexe sau poate ni le construiesc alții. Eu cred că trebuie să ne relaxăm și să ne acceptăm așa cum suntem. Exact așa cum suntem. Frumusețea pentru mine nici nu prea vine din exterior, ci preponderent din interior. E mult mai important să ai o personalitate reală decât să te îmbraci după ultima modă. De fapt, personalitatea te ajută foarte mult, indiferent ce haină porți. Poți să faci dintr-o haină de 30 de lei o piesă vestimentară care să te transforme într-un superstar, la fel cum poți purta o haină de 5000 de euro fără să te ajute prea mult, dacă lipsește atitudinea. Omul pune lucrurile în valoare, nu invers. Frumusețea e în interior. De aia sunt oameni care îmbătrânesc frumos, o dată cu trecerea anilor, interiorul începe să se vadă pe chip.
I: Spuneați că omul pune lucrurile în valoare, nu invers. Buffon zicea că stilul e omul însuși…
I.S.: Dar nu toată lumea are stil… Nu toată lumea e dăruită cu talentul de a-și crea un stil.
I: Ce îți trebuie, de fapt, ca să ai stil?
I.S.: Trebuie să vezi anumite lucruri. Să ai un simț estetic pe care e greu să-l înveți din cărți sau din reviste. Unii îl au, alții nu. Cei care nu-l au e bine să meargă pe soluții foarte sigure. Adică să nu combine foarte multe culori, să nu se accesorizeze excesiv. Poate merge foarte bine varianta pe care noi, în lumea modei, o folosim tot timpul: la evenimentele importante ne veți vedea mereu îmbrăcați în negru. Ăsta e codul nostru vestimentar, care nu e deloc întâmplător. Negrul ascunde orice, iar o bijuterie și o geantă pe un outfit all-black te salvează din orice situație. Mă rog, sunt multe trucuri la care se poate apela, dar stilul nu-l are oricine.
I: Organizați în fiecare an la Iași un eveniment uriaș. Se numește Romanian Creative Week și în mod cert nu e ușor să pui la cale o astfel de desfășurare de forțe creative. De ce o faceți?
I.S.: Nu pot să spun că e simplu, dar am o echipă care mă ajută la organizarea evenimentului, o echipă care face lucrurile astea să se întâmple așa. Sunt toți oameni inimoși, serioși, de încredere. Nici nu poți să faci un asemenea eveniment dacă n-ai în jurul tău o echipă care să fie dedicată trup și suflet, care să facă lucrurile astea cu multă dragoste. De fapt, noi ne punem sufletul în evenimentul ăsta și asta se simte. Și cel mai important aspect e semnificația evenimentului pentru tineri. Eu cred că, dincolo de vorbe, România trebuie să facă ceva ca să-și țină tinerii acasă. Și acest ceva nu se face vorbind, ci prin fapte. Noi, cu banii pe care îi strângem pentru acest eveniment, finanțăm foarte mulți tineri care nu-și permit să-și transforme visul în realitate. Ăsta e unul dintre motivele pentru care tinerii pleacă din România: nu-și pot finanța ideile aici. Și, mă rog, noi avem deja și povești de suces în evenimentul nostru, sunt tineri care au început deja să câștige bani în urma finanțărilor acordate de noi. Nu e complicat să faci lucruri pentru tineri. Trebuie doar să vrei. Tinerii sunt atât de creativi și au o energie care compensează sumele mari de bani de care au nevoie la un moment dat în viață. Din păcate în România nu prea se înțelege lucrul ăsta și noi pierdem tineri talentați pe bandă rulantă, pentru că nu înțelegem că gesturile care trebuie făcute pentru ei sunt gesturi mici pe care țara asta și le permite. Despre asta e vorba. Asta e cărămida pe care o pun eu și echipa mea la remedierea acestei situații. Nu trebuie să promiți zeci de mii de euro unui tânăr să rămână în țară, trebuie doar să îi dai voie să-ți îndeplinească primul vis. Apoi el știe ce are de făcut…
