În urmă cu câteva luni, am fost contactați de o persoană care ne spunea că se află la finalul unei lupte grele pe care a purtat-o cu o firmă de recuperări creanțe. Sigur, cunoaștem și noi tacticile acestor companii și subiectul nu ne-a atras atenția de la început, pentru că e un mod de lucru care se practică și, chiar dacă uneori devine abuziv, el derivă dintr-o eroare inițială a celui hărțuit de recuperatori. Și atunci o formă de protecție bună, în general, ar fi să-ți plătești datoriile.
Numai că persoana aceasta ne-a mărturisit că, de fapt, ea reprezintă o firmă care avea o datorie de recuperat, că a semnat un contract cu o companie de recuperări creanțe care aparține unui fost senator român, și că acea companie i-a ascuns costurile reale ale unui serviciu pe care nici măcar nu l-a realizat.
Mai mult, ne-a spus că a câștigat definitiv procesul cu această firmă. În săptămânile care au urmat, am identificat nu mai puțin de câteva zeci de cazuri similare. Unii dintre oamenii contactați ne-au spus că s-au înțeles cu compania de recuperări și că au declarat că nu vor povesti niciodată public întâmplarea. Alții, însă, au vorbit.
Ne-au oferit, de fapt, tiparul unei rețete pentru o afacere de succes.
O afacere în care racolezi clientul, îi faci o ofertă în care îi precizezi clar că nu există costuri pentru el și că efortul companiei de recuperări va fi acoperit din banii datornicului, după care îi trimiți un contract în care specifici faptul că va exista, totuși, un comision și că, în cazul în care el nu va fi plătit într-un termen foarte scurt, firmei de recuperări îi revin penalități calculate nu la valoarea comisionului neachitat, ci la valoarea datoriei pe care o ai de recuperat de la firma terță.
Și lași timpul să treacă, nu trimiți facturile la timp, apoi, după ce suma devine ridicol de mare, începi operațiunea de hărțuire a clientului. Și o ții tot așa până când respectivul e dispus să facă o înțelegere cu tine și, din suma uriașă pe care, chipurile, ți-o datorează pentru serviciul neprestat, ajungi să îi dai măcar 10%. Nu există afacere mai simplă decât asta, nu?
Iar în spatele unei astfel de afaceri se află chiar un fost senator român de Ilfov, care și-a exercitat mandatul de reprezentant al poporului în perioada 2008-2012 din partea PDL.
Senatorul măsurilor extreme, pasionat de ruși și de bancuri cu blonde
Pentru că nu auzisem de el până acum, am făcut o mică cercetare la prima mână pentru a vedea ce fel de politician a fost Iulian Urban, pe vremea când putea avea inițiative legislative și reprezenta interesele celor mulți.
Am descoperit astfel că în anul 2010, când era senator, Iulian Urban propunea printr-un proiect de lege castrarea chimică a pedofililor și violatorilor, pe un model legislativ preluat din Polonia.
„Poate că de aceea Polonia este unde este din punct de vedere economic și noi nu, pentru că au curajul să adopte legi sau măsuri care nouă ni se par inumane… Păi pentru un pedofil, eu consider că singura pedeapsă umană în cazul de exemplu al violării unei fetițe de 8 luni de zile, este castrarea chimică, pentru că măsura ideală ar fi pedeapsa cu moartea aplicată imediat” – scria Urban pe blogul său.
Tot în 2010, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se pronunța în cazul senatorului Iulian Urban pe marginea faptului că acesta încălcase dreptul la demnitate aparținând comunității rome, în urma unei sesizări formulate în 2009 de jurnalistul Dan Tapalagă, care scria că Iulian Urban obișnuia să posteze pe blogul său “niște texte anti-țigănești decupate parcă din România Mare”.
În anul 2011, același senator venea cu un proiect legislativ de introducere a pedepsei cu moartea în cazul violatorilor de minori dacă fapta ducea la moartea sau sinuciderea copilului.
I-am căutat declarația de avere, dar ea era e ștearsă din locurile unde, în mod normal, putea fi găsită. Am solicitat o copie de la Senatului României, care ne-a spus că nu mai are declarațiile de avere ale senatorilor din legislatura 2008-2012 și am fost direcționați către ANI, unde am formulat o cerere pe legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, în speranța că documentul va fi găsit prin arhiva instituției.
Nu mică ne-a fost surpriza să îl regăsim pe Iulian Urban recent în paginile unor publicații care diseminează știri îndoielnice, susținând în perioada pandemiei că vaccinarea e periculoasă. L-am găsit și pe rețele de socializare, unde posta bancuri cu blonde, pledoarii pentru a nu ajuta poporul ucrainean în urma agresiunii rusești, apeluri la nu crede jurnaliștii cu carte de muncă, ci numai pe cei care propagă conspirații în spațiul public și susține cauza Rusiei în mai multe situații concrete.
Nu vom insista pe acest aspect al activității publice a lui Iulian Urban, pentru că, în cele din urmă, e baricada în care a ales să lupte și susținem diversitatea de opinie. Căutându-i trecutul, însă, am găsit și câteva articole de presă în care acesta este acuzat de diverse persoane că, prin firma de recuperări creanțe pe care o deține, ar fi santajat și amenințat clienți. Și exact aceasta este, până la urmă, linia care ne interesează pe noi în această anchetă de presă.
Și în acest sens, publicația Opinia Timișoarei arată cazul unui om de afaceri care s-a plâns autorităților de felul agresiv în care compania Urban și Asociații l-a amenințat în scris că, dacă nu-și achită datoria, i se va confisca toată averea. Și nu oricum.
„Vom solicita Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara confiscarea extinsă a averii numitului administrator al societății, valoarea bunurilor dobândite de acesta într-o perioadă de cinci ani înainte și dacă este cazul după momentul săvârșirii infracțiunii (n.r. neplata datoriei), urmând ca la verificări să fie incluși ascendenții, descendenții, frații și surorile, copiii acestora, soția, precum și persoane devenite prin adopție” – după cum puncta Urban și Asociații în scrisoarea amenințătoare.
“Fără costuri”
La rândul nostru, am identificat câteva cazuri foarte interesante, care seamănă între ele și arată un pattern bun de avut în vedere de către public, astfel încât, atunci când vor fi contactați de firme de recuperatori, să se gândească de două ori înainte de a semna contractul. Pentru că lucrurile pot lua o turnură neașteptată.
Mulți dintre cei pe care i-am contactat ne-au spus că Iulian Urban e un om de temut, care are protecție și că nu doresc să vorbească public despre situația lor, pentru că le este frică de el. Mai mult, unii ne-au spus că au remarcat inclusiv ștergerea de pe Internet a unor articole de presă care îl vizează și că operațiunea de curățare a internetului pentru a proteja reputația firmei sale e ceva ce au constatat ei înșiși. Ca atare, nu i-am intervievat deloc pe oamenii care ne-au spus că se tem. Am avut, însă, norocul, de a întâlni și cazuri de oameni curajoși, care și-au asumat povestea și care au vorbit despre ea cu subiect și predicat, dar care ne-au prezentat și înscrisuri sau alte probe.
Firma GALEXFORTRANS SRL avea de recuperat în anul 2021 de la o societate comercială suma de 3684,24 lei, reprezentând contravaloarea unei facturi emise şi neachitate la scadenţă de către această firmă. Din senin, reprezentanții companiei au fost contactați de compania de recuperări Urban și Asociații, care se oferă să recupereze această sumă și susține că nu vor exista costuri pentru firma care își va recupera datoria și că eforturile recuperatorilor vor fi achitate din banii datornicului.
În întâmpinarea formulată la Judecătoria Brașov în dosarul civil 3097/197/2022, reprezentanții GALEXFORTRANS SRL spun că au fost, în primul rând, “uimiți de exactitatea datelor deţinute de un terţ – URBAN ŞI ASOCIAŢII SRL, despre datele financiare concrete ale subscrisei şi debitorii noştrii, şi chiar am întrebat persoana care ne-a contactat telefonic de unde cunoaşte aceste date atât de exacte, iar răspunsul a fost unul destul de evaziv, în sensul că sunt date publice, de pe site-ul Ministerului de Finanţe, sau de la ONRC. Încă de la începutul discuţiei purtate, persoana de la URBAN ŞI ASOCIAŢII SRL care ne-a contactat telefonic ne-a subliniat faptul că ne vor recupera acel debit fără nici un cost din partea subscrisei, aceştia urmând să îşi recupereze de la debitoarea noastră toate costurile.”
Din momentul acestui prim contact, povestea ia o turnură greu de anticipat. Și, în acest sens, o lăsăm chiar pe Delia Gal să ne spună cum s-au desfășurat lucrurile în cazul companiei sale.
“Inițial, am fost contactată de ei, pentru că noi lucrăm în transporturi și pe bursă este o secțiune unde se pot vedea firmele care nu-și achită datoriile. Și în acea secțiune, bineînțeles că eram și noi cu un incident de plată declarat, pe care nici în ziua de azi nu l-am mai încasat. M-au sunat cei de la Urban și m-au întrebat dacă nu vreau să le dau lor cazul respectiv să îmi recupereze suma. Și eu le-am spus că am încercat să recuperez suma pe cale amiabilă, că am încercat să vorbesc, dar că nu-mi mai răspundea nimeni la acel număr de telefon și că m-am resemnat cumva cu ideea. Ei au zis că nu există așa ceva, că 100% ei îmi vor recupera banii, fără niciun cost din partea mea. După care mi-au trimis mail-uri cu oferta, în care scria clar că noi nu vom avea niciun fel de costuri și că ei vor recupera de la datornic. După ce le-am semnat oferta, am primit contractul. Dacă puneați contractul și oferta una lângă alta, ați fi zis că sunt identice. Așa că n-am stat să mai citesc. Dar contractul era total altceva. În contract se prevedea așa: dacă tu renunți sau dacă ei nu pot recupera banii și nu le achiți factura pe care ți-o fac ei de comision, plătești penalități la suma pe care o aveai de recuperat de la firma aia, nu la suma datorată lor. În ziua următoare le-am zis că nu doresc să continui această colaborare, pentru că îmi tot cereau bani pentru taxa de timbru la instanță, pentru tot felul de taxe. Și le-am spus că nu mai doresc asta, pentru că nu așa discusem inițial.
După care au zis ok și în trei zile mi-au trimis factura de comision de 670 de lei. Pentru că au dat câteva telefoane, despre ce vorbim? Și asta era acum câțiva ani. Bineînțeles că n-am achitat-o. Și m-am trezit cu poprire pe conturi la suma de 9.700 de lei. Spre norocul meu, doamna avocat care pe noi ne reprezintă și în alte litigii, a înțeles care e situația, a strâns o grămadă de cazuistică de pe site-urile de specialitate, noi am câștigat procesul și au rămas ei să ne plătească 1000 de lei. Am câștigat în primă instanță, ei au făcut recurs și instanța ne-a dat tot nouă câștig de cauză. Cert este că la momentul respectiv nu speram să câștig. Din câte procese are Urban, 90% sunt câștigate de ei. Ceea ce mi se pare de necrezut.
Eu știu oameni care au pierdut procesele cu ei. Eu la vremea respectivă am discutat cu câteva firme de aici, din Brașov, pe care le știam că sunt în proces cu Urban. Stiu un caz din Codlea care a ajuns până la amenințări. Omul a plătit cât au cerut ei să scape de ei. Este o situație generală, lucrează în toată România și dacă nimeni nu le dă de cap, vor face asta în continuare, să știți.” – a povestit Delia Gal, în exclusivitate pentru INVESTIGATORIA.
După o lungă luptă în instanță, Tribunalul Brașov a decis în acest caz, în luna februarie a acestui an, admiterea cererii de apel a GALEXFORTRANS în contractoriu cu Urban și Asociații, schimbând sentința Judecătoriei Brașov în sensul că îi obligă pe cei de la Urban și Asociații să plătească firmei pârâte 1000 de lei cu titlu de onorariu avocat în apel și respinge cererea lor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, restituie GALEXFORTRANS cauțiunea în cuantum de 1160, 53 lei și o obligă această firmă să plătească strict onorariul din contractul semnat, deci cei aproximativ 600 lei. Așa cum e, de fapt, firesc: să plătești doar datoria pe care o ai, nu să-ți pierzi afacerea ca să plătești recuperatorul.
“El te lasă să faci o sumă mare și apoi îți zice: hai că nu-ți cer decât 10%. Nefăcând nimic… “
Căutând cazuri similare, am identificat unul în Argeș, despre care presa locală a scris pe larg un articol, așa că am identificat, la rândul nostru, persoana respectivă, pentru a înțelege dacă situația de mai sus e o practică sau un caz excepțional, rezolvat de instanță.
Așa l-am cunoscut pe Popescu Nicolae Paul, administrator al SC PAMNIC COM SRL, o fermă de creștere porcine din comuna Malu cu Flori.
Firma SC PAMNIC COM SRL are conturile blocate, pentru că, la un moment dat a avut de recuperat de la o altă firmă suma de 114.623 lei. În disperare, administratorul firmei a căutat o companie de recuperare creanțe, sperând că astfel va ajunge la o soluție. Firma datornică a intrat în insolvență și apoi în faliment, așa că banii n-au mai putut fi recuperați și firma de recuperatori Urban și Asociații nu și-a atins obiectivul pe care îl declarase clientului.
S-a întors, însă, împotriva propriului client, calculându-i dobândă și penalități în valoare de peste 800.000 lei. Evident, penalitățile au fost calculate ca și în cazul de la Brașov la valoarea sumei pe care se angajaseră s-o recupereze pentru client, nu la valoarea contractului de comision.
Comisionul inițial avea valoarea banală de 1500 de lei. Suma pe care acum Urban și Asociații o pretinde de la SC PAMNIC COM SRL este de… 835.000 lei. În acest moment, firma e în insolvență.
Dar să-l lăsăm pe Nicolae Popescu să ne spună el prin ce-a trecut și care sunt motivele pentru care nu a putut să plătească la timp cei 1500 de lei, potrivit contractului de comision semnat cu firma de recuperatori Urban și Asociații.
“Într-adevăr, nu i-am plătit comisionul la timp, cei 1500 de lei. Iar el mi-a calculat penalitățile la suma pe care trebuia să mi-o recupereze, nu la suma care i-o datoram. Apoi el a venit cu o ofertă că să-i dau 10% din opt miliarde, adică 800 milioane. Și vă spun și de ce nu i-am plătit la timp cei 1500 de lei. Pentru că la Tribunalul de la Slatina, unde s-a judecat insolvența și falimentul acelei firme de unde trebuia să recuperez un miliard și jumătate n-a trimis nici măcar o literă, nu o hârtie sau o frază. N-a trimis nimic, nimic, nimic. A văzut că n-am nicio șansă și atunci n-a făcut nicio intervenție. Dar atâta timp cât tu n-ai trimis nicio hârtie acolo, pe ce să-ți dau eu 1500 de lei? În plus, el trebuia să trimită și factura și nu ne-a trimis nicio factură. Eu i-am făcut plata și el mi-a trimis factura după. Nici măcar proformă nu ne-a trimis. Dacă eram numai eu în situația asta, m-aș fi gândit că sunt prost, de la țară, nu mă ocup de probleme juridice. Dar el a păcălit așa zeci de oameni, pe care noi îi știm și poate sute pe care nu-i știm, vă dați seama că ăsta e modul lui de lucru. Și are un executor cu el de la Pitești care nici măcar nu m-a chemat. M-am trezit efectiv cu conturi blocate, mașini blocate, averea blocată, că trebuie să îi dau 8 miliarde. Iar doamna care ne-a informat că avem suma asta de plată, noi am întrebat-o cum au ajuns la ea și ea a spus că așa i-a zis patronul să calculeze. Ei sunt organizați. De ce nu-mi dai și mie un telefon să-mi spui ce faci? Dar, cu o săptămână înainte de a se pronunța instanța, ne-a dat telefon să negociem. Avem înregistrarea, ce să mai? El te lasă să faci o sumă mare și apoi îți zice: hai că nu-ți cer decât 10%, nefăcând nimic… ” – a spus Nicolae Popescu pentru INVESTIGATORIA.
Nu putem publica imagini ale extrasului de cont și nici factura primită de Pamnic Com de la Urban și Asociații, din motive evidente, dar le-am consultat și vă putem spune că realmente factura emisă de Urban și Asociații pe data de 15.04.2019 către Pamnic Com SRL a fost plătită pe 15.04.2019 de fiica lui Popescu Nicolae. Ca atare, e ușor de crezut că factura n-a fost trimisă înainte, ci după efectuarea plății cu pricina și că nu existat o proformă. Pentru că plata celor 1500 de lei s-a făcut cu o întârziere de aproximativ 2 ani. Dacă s-ar fi emis o factură la momentul scadenței reale a contractului de comision, data de pe ea n-ar fi fost 15.04.2019, ci o dată din anul 2017.
Nicolae Popescu ne-a vorbit și despre o înregistrare a “negocierii”. Ca să ne facem cu toții o idee despre cum funcționează lucrurile, e suficient s-o ascultăm. Acolo auzim cum însuși Iulian Urban admite faptul că plata comisionului s-a făcut cu întârziere de doi ani și vorbește despre o proformă pe care, însă, n-o dovedește printre bâlbâieli. Sigur, cel mai bine e să ascultăm fiecare dintre noi acest dialog dintre Iulian Urban și fiica lui Nicolae Popescu, pentru a ne face o idee despre locul adevărului în poveste.
Contractul
Discutând cu acești clienți ai firmei Urban și Asociații, am cerut, firește, și contractul buclucaș pe care mulți spun că nu l-au citit sau că nu l-au înțeles. Lucru care poate fi problematic, de vreme ce nu se poate invoca necunoașterea legii și nici incapacitatea unei persoane juridice de a se consulta cu un avocat înainte de semnarea unui document care poate produce consecințe de acest fel.
De altfel, noi am arătat acest contract și unui avocat pe care îl consultăm în chestiuni de felul acesta, iar reacția lui, la prima vedere a documentului, a fost dezarmantă:
“Doamne, dar cum să semnezi așa ceva? E mai rău decât mi-am închipuit. La alții am văzut clauze mai ok (adică achitau ei taxe de timbru sau avocați și își recuperau ei după de la debitor sau de la cel dăduse mandatul), dar contract ca ăsta n-am văzut în viața mea. Deși e destul de clar în contract ce zic ei acolo pentru mine, pare a fi chiar o înșelătorie în termeni comuni.”
Așadar, e adevărat că, dacă n-ai un avocat de la început lângă tine, care să-ți explice cum stau lucrurile de fapt și detaliile termenilor de specialitate folosiți, acest contract te poate induce în eroare.
Astfel, obiectul contractului este “recuperarea creanțelor la prezentul contract de mandat”. Mandatul de onorariu apare în Anexa 1 a contractului și despre el sunt stipulate următoarele aspecte: onorariul se va plăti în termen de maxim 3 zile calendaristice de la data la care debitorul achită debitul în contul mandantului, sub sancțiunea plății de daune moratorii și cominatorii în valoare de 1% pe zi de întârziere, raportată la valoarea obiectului contractului de mandat. De asemenea, tot Anexa 1 arată că onorariul va fi plătit de mandatar chiar și în cazurile în care între mandant și debitor creanțele se sting prin compensare, barter sau orice altă formă de stingere în natură sau prin echivalent al datoriilor. Plățile se fac pe baza facturii proforme.
La articolul 4 al Anexei 1 din contract e menționat faptul că Mandatarul (adică Urban și Asociații) va suporta toate cheltuielile ocazionate de realizarea obiectului prezentului contract de mandat, cu excepția taxelor care se achită către instituțiile statului și onorariul avocaților colaboratori în situațiile în care creanțele nu sunt certe, lichide și exigibile, care vor fi suportate de Mandant, cu înștiințare prealabilă.
În ultimul articol al Anexei 1 la Contract apare și partea periculoasă a colaborării. Iată în ce fel:
“Dacă Mandantul dorește renunțarea/încetarea prezentului contract înainte de termenul stipulat, el va achita către Mandatar onorariul stabilit în Anexa 1, pagina 2 a contractului, întrucât se consideră că nu a lăsat libertatea de acțiune mandatarului și prin aceasta a prejudiciat șansele de rezolvare, colectare, recuperare a creanței care a format obiectul acestui contract.”
Citind cu atenție acest contract, ne-am dat seama că din el rezultă că acest contract de mandat are ca obiect nu recuperarea creanței, ci creanța însăși.
Și ideea aceasta ne-a fost confirmată de reprezentanta unei societăți comerciale din Sibiu, care încă se mai judecă cu Urban și Asociații, după ce a avut câștig de cauză în primă instanță. Însă, Urban și Asociații a revenit cu apel și urmează curând și ultima fază a acestei lupte.
Carmen B. este asociată într-o firmă care produce saltele din Sibiu. A aflat de Urban și Asociații de la o cunoștință și acum spune că regretă faptul că nu a căutat pe internet informații despre această firmă de recuperatori.
Din povestea ei, rezultă că acest contract e făcut în așa fel, încât să nu lase transparența asupra condițiilor reale. Modul în care este scris, terminologia folosită, toate astea te pot induce în eroare și te poți trezi, ca și doamna Carmen B., că din situația în care aveai de recuperat o datorie de câteva zeci de mii de lei de la un debitor ajungi în situația de a datora 50.000 de euro unei firme de recuperări.
“Aveam un client cu o datorie foarte mare, care nu ne mai achita și am întrebat și eu, că nu știam la cine să apelez, o cunoștință dacă știe vreo modalitate de a ne recupera creanța. Și ne-au fost recomandați cei de la Urban și Asociații. Eu am mers pe încredere, n-am mai căutat pe internet de ei, că, dacă aș fi căutat, nu făceam asta. Am găsit articole destul de multe cu persoane juridice care au avut aceeași problemă ca și noi. Și am încheiat contractul cu ei, fiind de bună credință, că nu m-am gândit niciodată că vom ajunge în situația asta.
După ce am încheiat contractul, la vreo două săptămâni, ne-a contactat cineva telefonic că acel client de la care trebuie să recuperăm creanța nu vrea să stea la discuții cu cei de la Urban, că este foarte recalcitrant și ne-au întrebat dacă suntem de acord să-I acționăm în instanță. Și atunci, pe moment, nu am dat un răspuns, pentru că eu sunt asociat în cadrul societății, am zis să discut și cu administratorul societății și urma să le dau un răspuns. Într-un final i-am dat acceptul să mergem mai departe în instanță, am primit un mail în care ni se solicita să dau un răspuns pe ce cale dorim să acționăm în instanță, n-am știut ce să le spun la momentul respectiv, îmi cereau și documentele pe care oricum le-am trimis la semnarea contractului. Apoi am început să primesc mail-uri în care ni se solicita să dăm un răspuns, pentru că timpul curge în defavoarea noastră, primeam mail-uri de trei ori pe săptămână. I-am lăsat așa.
După un timp, mi-au trimis o înștiințare de plată. Nicidecum o factură proformă. Era o înștiințare de plată cum că ar trebui să le achităm suma calculată în contract de 3.200 lei. Și le-am trimis înapoi un mail în care le-am spus că le achit suma aceea dacă fac dovadă că au făcut ceva pentru a-mi recupera măcar o parte din creanță.
În mail-ul respectiv, ei spuneau că ni s-a scurs termenul. Și le-am solicitat să-mi arate care termen s-a scurs, contractul fiind încheiat pe 2 ani pentru recuperarea creanței. Nu mi-au răspuns concret la mail, dar mi-au spus să citesc articolul 12 din contract, unde nu era nimic concret.
Menționez că contractul e foarte ciudat scris, pentru că atunci când face referire la obiectul contractului se referă la suma de recuperat, nu recuperarea creanței. Deci obiectul contractului nu e prestarea de servicii. S-a scurs timpul, n-am mai avut vești de la ei, clientul nostru și-a suspendat activitatea, n-am mai recuperat absolut nimic și apoi ne-am trezit cu o înștiințare că suntem dați în judecată de cei de la Urban și Asociații, pentru că nu le-am achitat acea înștiințare de plată, la care s-au adăugat penalizări la creanța pe care trebuiau s-o recupereze. Și am ajuns cumva la suma de aproximativ 50.000 de euro.
Am început să căutăm pe internet de ei și așa am aflat de foarte multe cazuri de persoane juridice acționate în instanță de cei de la Urban și Asociații. A început o luptă în instanță și de atunci, de anul trecut, a ajuns cazul să se soluționeze în primă instanță acum, la sfârșitul lunii septembrie. Avocații au invocat nulitatea contractului, pentru că ei ne spuneau că trebuie să avem un avocat ales de ei, ne impuneau să mergem tot cu ei tot în instanță și ei nu aveau codul CAEN necesar, că asta numai avocații pot face. Și astfel s-a mers pe nulitatea absolută a contractului și am avut câștig de cauză. Noi am crezut că am scăpat, dar pe 19 noiembrie au făcut ei apel și urmează să ne întâlnim iar cu avocații să vedem ce facem în continuare. Ei acționează cumva la limita legii, iar legea e lacunară. De asta profită ei.”, a declarat Carmen B. pentru INVESTIGATORIA.
CAEN-ul cu probleme
Despre faptul că Urban și Asociații nu are codul CAEN necesar pentru desfășurarea de activități juridice, adică CAEN6910, e menționat și într-o decizie a unei instanțe din Galați. Iată cum:
“Tribunalul reține că, în mod concret, o activitate de recuperare a creanțelor în numele altei persoane, implică în plan judiciar întocmirea cererilor de chemare în judecată (în baza dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, ordonanța de plată ori cererea de chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun) și a cererilor de luare a măsurilor asigurătorii, iar în plan extrajudiciar, necesită, printre altele, întocmirea somațiilor sau notificărilor de plată ori verificarea debitorului și bunurilor sale. Tribunalul reține că toate aceste activități se circumscriu sferei activităților jurdice.”
Ce înseamnă asta? Că pentru executarea în concret a unui contract de mandat pentru recuperarea unei creanțe, Urban și Asociații ar trebui să aibă capacitatea de a desfășura activități juridice. Or, Tribunalul Galați arată că Urban și Asociații nu a putut proba cu înscrisuri faptul că are ca obiect de activitate desfășurarea de activități juridice (CAEN 6910).
Aceeași instanță spune, în clar, că Urban și Asociații a desfășurat activități specifice profesiei de avocat ori consilier juridic și a efectuat acte de efectuare juridică a mandatului în vederea recuperării unei creanțe de la un debitor. Instanța reține faptul că “în speță, contractul de mandat are caracter ilicit”, fiind “lovit de nulitate absolută”.
Pentru a înțelege cum stau lucrurile în privința asta, l-am consultat din nou pe avocatul nostru, care ne-a spus că, în realitate, apelul la o societate de recuperări creanțe nu are alt efect decât pe acela de a face să crească costurile și riscurile pentru creditori. Și că în situații de acest fel e mai simplu și mai puțin riscant să plătești un avocat.
De ce? Pentru că este ilegal ca societatea de recuperare creanțe să reprezinte în instanță un creditor mandant, conform art. 84 din Codul de procedură civilă. Numai un avocat sau consilierul juridic al creditorului mandant îl pot reprezenta în instanță. De asemenea, și daca ar fi fost legal, nu era recomandat, din moment ce nu are cunoștințe juridice și nu va ști să răspundă la contestațiile formulate de debitori. Prin urmare, singura activitate pe care de fapt o realizează societatea de recuperare creanțe este doar aceea de a transmite repetate scrisori către debitor si de a-l suna, lucru pe care îl poate realiza si creditorul mandant. În rest, activitățile sunt realizate tot de un avocat, pe care tot creditorul mandant îl plătește, doar ca nu l-a ales el.
Avocatul consultat de noi punctează că și daca societatea de recuperare creanțe ar presta activitățile specifice avocatului, atunci ar comite infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. Printre activitățile care nu pot fi realizate decât de un avocat (sau consilierul juridic angajat la creditorul mandant) se numără si consultațiile, cererile cu caracter juridic (cum ar fi somații), redactarea de acte juridice (de exemplu, înțelegeri intre creditor si debitor), asistență și reprezentare juridică în fata instantelor sau oricăror instituții/autorități.
Prin urmare, de ce ar vrea un creditor sa apeleze la o societate de recuperare creanțe, si nu la un avocat direct, pentru a recupera un debit, din moment ce societatea de recuperare creanțe nu poate face legal mai nimic pentru recuperarea efectivă, fiind nevoită sa apeleze tot la un avocat pentru asta?
Iar, dacă sunteți curioși să aflați cât de bine merge această afacere, vom vedea că din 2013 încoace, cifra de afaceri a companiei Urban și Asociații a tot scăzut de la patru milioane și jumătate pe an la un pic peste un milion de lei în anul 2022.
Ce înseamnă asta? Că, iată, aceste practici încep să dea roade. Și că oamenii trecuți prin asta au vorbit cel puțin în cercul apropiat despre faptul că lucrurile nu sunt chiar așa de roz cum le prezintă compania de recuperări.
Dar să vedem și cum explică totul protagonistul acestei povești.
Iulian Urban: “Le facem ofertă. Domnule, uite, eu renunț la 90% din penalități! Plătește-mi 10%. Aici nu e un sistem din ăla ca la bănci”
L-am contactat, evident, după strângerea acestor informații și pe Iulian Urban, în ideea de a înțelege dacă aici vorbim despre o clauză abuzivă, despre costuri ascunse sau despre un sistem care funcționează exact așa și care nu e bine reglementat. Căci altfel nu am fi văzut atâtea dosare de acest fel la toate instanțele din România.
Într-o primă fază, Iulian Urban a fost foarte amabil și ne-a răspuns politicos la apel. L-am informat de la început că conversația este una înregistrată și că ea ne va servi la redactarea unui material de presă. Câteva minute mai târziu, după încheierea convorbirii, acesta ne-a solicitat să-i trimitem înregistrarea discuției pe care am avut-o.
Apoi a început să trimită mesaje, solicitând identitatea surselor noastre, pe care n-am dorit să i le dezvăluim până în ziua publicării anchetei de presă și i-am spus să aștepte publicarea, urmând să citească personal, odată cu restul lumii, cine a vorbit despre practicile firmei sale.
Au mai urmat niște apeluri la care n-am mai răspuns, pentru că înțelegem că se ocupă cu recuperările și că genul acesta de presiune a meseria lui, dar cum noi nu-i datorăm bani, am decis să încheiem dialogul în acest punct.
Cum își justifică Iulian Urban comportamentul în raport cu clienții săi și cum explică apariția unor cazuri în care sumele solicitate ajung să aibă valori absurde, aflăm chiar de la dânsul:
“Noi, practic, încheiem un contract cu acești clienți, care vin și spun că au de recuperat o creanță. Și spunem că în momentul în care ne ocupăm de dosar, foarte multe se rezolvă pe cale amiabilă, adică se ajunge la înțelegere cu debitorii lor. Pentru alte situații, trebuie mers în instanță. Încă din contract se spune foarte clar că pentru faza judiciară trebuie plătit un avocat de către ei, să-și plătească taxele de timbru și să meargă la instanță. Foarte mulți, 90 și ceva la sută merg în instanță. Sunt alții care spun că deocamdată cu vor, că s-au răzgândit, după ce noi le spunem că o lună, două, trei, patru am lucrat pentru tine în faza amiabilă și, evident, pentru asta trebuie să fim plătiți.” – a spus Iulian Urban pentru INVESTIGATORIA.
L-am întrebat despre situația companiei GALEXFORTRANS SRL, (fără a-i menționa numele, ci doar descriind situația) care a renunțat la contract după doar o zi și care au fost motivele pentru care compania lui Iulian Urban a cerut bani pentru ziua aceea și penalități pentru întârziere calculate în raport cu suma datorată de un terț.
“În contract scrie foarte clar că noi nu le luăm lor costuri. Ei trebuie să-și plătească singuri taxele de timbru și trebuie să își plătească avocatul, cu care încheie contract separat, pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție în 2016 a dat o decizie prin care a spus că firmele de recuperare nu mai pot plăti ele avocați. Ideea este că în momentul în care vine un client și spune “Eu nu mai vreau!”, în primul rând are contractul și în al doilea rând, eu am lucrat pentru tine gratis? Noi îi întrebăm de ce nu vor să îl mai dea în judecată pe debitor. Dacă ne spune că nu-și permite să îi dea în judecată, v-a arătat care sunt costurile? Că costurile sunt foarte mici. Tu vii ca firmă cu cifră de afaceri foarte mare și zici că nu vrei să mergi mai departe. Știți ce fac majoritatea acestor clienți? În momentul în care noi contactăm debitorul, ei se gândesc de ce să mai plătesc eu onorariul? Și eu îl întreb pe client de ce. Și îi zic, ok, atunci trebuie să-mi plătești onorariul, pentru că majoritatea încasează aceste creanțe de la debitori, nouă nu ne spun că le încasează și ne vin cu motive de genul ăsta. Atunci de ce ai încheiat contract cu mine? (….) Sunt zeci de alte hotărâri judecătorești în care instanțele ne-au dat dreptate, să știți.”
L-am întrebat pe Iulian Urban care e rațiunea care stă la baza solicitării de către compania lui a unor penalități raportate nu la valoarea contractului pe care compania lui îl are încheiat cu clientul, ci la valoarea datoriei pe care clientul său vrea să o recupereze de la un terț. Iată ce ne-a spus:
“Spuneți-mi și mie următorul lucru: dacă tu ai de plată o datorie, cel mai simplu lucru care este? Să o plătești. Dacă nu vrei să plătești acea datorie, ce îți asumi? Clauza penală din contract. Dumneavoastră mă întrebați pe mine despre un client care spunea că n-a plătit pentru că n-a vrut el și cu toate că noi facem foarte multe reveniri la ei și le spunem: Hai să ne înțelegem, să găsim o soluție amiabilă! Uite, nu trebuie să plătești toate penalitățile, îmi plătești doar 5% din penalități”, cu absolut toți cei cu care putem avea dialog ne înțelegem. Eu vă întreb pe dumneavoastră: dacă ar fi plătit penalități la valoarea onorariului, ar fi plătit onorariul mai repede?
Corect e cum se înțeleg părțile. Niciodată, când un client a venit să ne spună că vrea să ne înțelegem, că nu vreau să merg mai departe, chiar nu am bani… Pentru că, dacă mi-ați spune cine e clienta asta, v-aș spune cum s-a ajuns la situația respectivă. Cu absolut toți cei care sunt oameni de omenie nu avem nicio problemă, avem foarte mulți clienți care ne mint, care-și încasează creanțele și apoi nu vor să ne plătească onorariile. Nu e o taxă de rea-credință, doamnă! Este vorba de o muncă! Și noi avem sute de clienți cărora nu le luăm niciodată niciun leu. Dar când cineva se poartă urât… În majoritatea cazurilor în care clienții pur și simplu ne închid ușa în nas, normal că eu sunt îndreptățit să consider că acolo s-a întâmplat ceva. Știți pe câți i-am prins în instanța de judecată că și-au recuperat banii direct? Mulți ne și vorbesc urât, ne spun: “Domnule, nu ne mai contacta, lasă-ne în pace!” Și atunci noi avem niște proceduri și cu acele proceduri mergem la instanță. În acest caz despre care spuneți dumneavoastră, probabil că instanța de judecată… asta e, nu știu, ne supunem hotărârilor judecătorești. Dar vă dau și eu alte zeci sau sute de hotărâri judecătorești să vedeți cum instanța de judecată ne-a dat câștig de cauză. Și vă mai spun ceva: de multe ori, când ajungem cu acești foști clienți în faza de executare silită, în care le-am putea lua toate aceste penalități, tot noi, în momentul în care se termină procesul știți ce facem? Le facem ofertă. Domnule, uite, eu renunț la 90% din penalități! Plătește-mi 10%. Aici nu e un sistem din ăla ca la bănci. Cu cei cu care ne înțelegem, cu cei care sunt oameni, cu toți ne înțelegem. Pentru că nu ăsta e scopul nostru să luăm omului ultimii bani. Dar în momentul în care mă minte, îmi închide ușa-n nas și eu știu că în spate mă păcălește, n-am cum să stau cu mâinile în sân. Avem angajați, trebuie să-i plătim.
Să știți că raportat la câți clienți avem, numărul celor cu care ajungem să ne judecăm e undeva sub 2%. Noi facem absolut tot ce se poate, îi sunăm, le trimitem reminder-uri, cu majoritatea n-ai ce să discuți, nu vor.
Până în 2016, noi plăteam acești avocați și atunci nu era niciun fel de problemă, clientul chiar nu avea niciun stres, în afară de a-și plăti taxa judiciară de timbru. După 2016, în condițiile în care Înalta Curte a spus că nu se mai poate ca firma de colectare debite să plătească avocatul, apar aceste situații, mai ales că sunt foarte mulți clienți, care, dacă au datorii mai mari de recuperat, taxa de timbru e mai mare. Dacă vine o firmă mică și spune că are 2 angajați și n-are profit, deci nu poate plăti avocatul, normal că-l înțeleg! Dar când îmi vine o firmă cu ditamai profitul, care nici nu vrea să mă lămurească care e motivul refuzului, vă rog să mă credeți, nici așa nu se poate. Știți că am avut procese în care i-am dat în judecată, creanța era recuperată, m-am dus la instanță și am arătat dovada că i-am recuperat creanța și trebuie să mi se plătească onorariul. Știți că am pierdut procesul? Și mă uit și eu la hotărârea aia judecătorească și nu-mi vine să cred. ” – a mai punctat Iulian Urban pentru INVESTIGATORIA.
Ce învățăm din povestea asta?
Avem deja destulă experiență pentru a înțelege că în orice situație conflictuală dintre două părți, când la mijloc sunt bani, fiecare vine cu aportul ei. Pe de o parte, practica multor firme din România de a funcționa fără avocați sau consultanți juridici e problematică. Nu poți, firmă fiind, să semnezi contracte cu terți în baza bunei credințe, fără a citi și înțelege fiecare document pe care-ți pui semnătura. Ca atare, toți cei despre care am discutat mai sus au cel puțin această problemă: n-au consultat un specialist în Drept înainte de a începe demersurile și au mizat pe buna credință a unei companii.
Pe de altă parte, nu e nimic normal în faptul că o companie de recuperări solicită penalități la valoarea unei datorii pe care clientul tău o solicită de la terți. Iar negocierea aceea, pe care Iulian Urban o confirmă, pe stilul: “hai că renunț la 90% din penalități dacă-mi dai 10%” seamănă cumva a cămătărie. Căci, dacă tu chiar ai prestat niște servicii de o anumită valoare, n-ai cum să fii mulțumit cu plata a zece procente din ea. Afacerile oneste își vând propriile servicii la un preț corect, nu le negociază în modul acesta. Sigur, unii ar putea spune că așa funcționează medierea, dar noi ne referim strict la valoarea serviciului prestat. Mai mult, în toate cazurile de mai sus, Urban și Asociații n-a recuperat un leu din datoria clienților și, cu toate astea, le cere sume amețitoare, cu titlul de plată a serviciului. Explicația pentru care asta e posibil e faptul că, în realitate, obiectul acelui contract nu e recuperarea sumei de la un terț, ci suma însăși. Numai că, așa cum spuneam mai sus, fără un avocat lângă tine e posibil să nu vezi asta.
Iulian Urban ne spunea, atunci când l-am contactat telefonic că “corect e cum se înțeleg părțile” și ne întreba “dacă noi am cere penalități la nivelul contractului de comision”, cum ne-am plăti angajații? Păi asta e problema afacerii domnului Urban, de fapt. Că afacerile oneste își pot plăti angajații din serviciile pe care le prestează. Iar aceste servicii au un cost transparent, transpus în contracte clare.
Instanța însăși remarcă faptul că activitățile companiei de recuperări discutate în această anchetă de presă nu sunt demersuri efective de recuperare a unei creanțe.
Tribunalul Galați susține, într-un dosar al Urban și Asociații, că “aceste activități menționate de apelantă-reclamantă nu constau în niciun caz în demersuri pentru recuperarea efectivă a creanței, astfel cum mandatarul s-a angajat în contractul de mandat, fiind o simplă monitorizare a procedurii insolvenței debitoarei, ce putea fi lesne efectuată și de apelanta-pârâtă.”
Am făcut o scurtă trecere în revistă a proceselor pe care Urban și Asociații le are acum în derulare. Aproape la toate instanțele din țară sunt zeci de procese intentate de Urban și Asociații propriilor clienți. Am remarcat și noi că nu există o practică unitară a instanțelor în judecarea acestor spețe. Unii câștigă, alții pierd, deși spețele sunt aproape identice. De ce se întâmplă asta? Păi tot Iulian Urban ne-a explicat:
“Nu știu dacă știți, dar România este printre puținele țări din Uniunea Europeană care nu are o lege a colectării creanțelor. Dacă o să căutați prin presă o să vedeți că am promovat o lege a colectării debitelor împreună cu Gheorghe Piperea, însă ni s-a respins proiectul de lege, spunându-ni-se că în România e suficient ca firmele de colectare să lucreze în baza dispozițiilor Codului Civil. Deși noi am spus că în toată lumea oamenii au spus că e necesară o lege a colectării debitelor, că și pe noi ne-ar fi avantajat. Lucrurile erau mult mai clare: eram și noi apărați, erau și clienții mai bine apărați. Ne confruntăm, din păcate, de foarte multe ori cu situații în care suntem mințiți de clienți, se încearcă să fim păcăliți, pe mulți îi învață chiar avocații. Și vă spun un lucru: în momentul de față cele mai imparțiale și corecte instanțe de judecată din România sunt cele din București. În țară, instanțele de pe plan local să știți că au tendința de a-și favoriza comercianții de pe plan local. Singurele instanțe care nu fac lucrul ăsta sunt cele din București. Nu știu cu clienta asta unde ne-am judecat, dar sunt convins că undeva prin țară.”
N-avem niciun motiv să credem că Iulian Urban și asociații săi ar fi necunoscători în materie juridică. Dimpotrivă, concluzia noastră la finalul unei anchete care a durat câteva luni e aceea că, de fapt, tocmai pentru că știe foarte bine situația și înțelege lipsurile sistemului judiciar, Iulian Urban a reușit să prospere dintr-o afacere care se derulează așa cum v-am arătat mai sus. Așa că cea mai sigură cale de protecție a celor care ar putea ajunge în situațiile pe care vi le-am arătat e buna documentare prealabilă și consultarea unui avocat sau jurist înainte de a semna orice tip de contract. Mai ales cu o firmă care-ți spune că nu-ți pretinde cheltuieli.
Și pentru că ne dorim să-i și ajutăm pe cei care au căzut în această capcană, facem precizarea că un mijloc de protecție legal chiar există în aceste situații. Astfel, pentru ca se stabilesc niște penalități foarte mari pentru neplata costurilor-capcană, chiar și când creditorii-mandanti vor să iasă din contract, aceștia au la dispoziție Legea 72/2013, care stabilește următoarele:
Practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă. Caracterul abuziv al unei clauze sau practici e determinat, din perspectiva instanțelor de: abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri; nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor; natura bunurilor sau serviciilor; neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi; poziţia dominantă a co-contractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.
